Acasa MagazinLife Tânără împuşcată în apartamentul lui Alain Delon

Tânără împuşcată în apartamentul lui Alain Delon

scris de Ziua Veche
4 afisari

O tânără de 16 ani a fost împuşcată la o petrecere dată de fiul actorului Alain Delon, Alain-Fabien Delon, în vârstă de 17 ani. Actorul francez nu era prezent la petrecere, la care au participat câţiva prieteni ai fiului său.

Tânăra a fost împuşcată cu un pistol din colecţia actorului Alain Delon, iar fiul lui Delon şi un alt tânăr de 14 ani au fost audiaţi de un judecător pentru cauze cu minori şi inculpaţi pentru vătămare corporală din culpă, scrie Mediafax.

Cei doi adolescenţi au fost eliberaţi, Alain Delon revăzându-şi fiul după incident, sâmbătă în jurul orei 17.00, potrivit cotidianului elveţian Le Matin.

Actorul Alain Delon a confirmat că o tânără a fost împuşcată în apartmentul său din Geneva, joi seară, la o petrecere dată de fiul său, însă a precizat că nu acesta din urmă a tras.

Avocatul care îl reprezintă pe Alain-Fabien Delon, Alec Reymond, a precizat că în urma audierilor este clar că împuşcarea fetei a fost accidentală.

Într-un interviu apărut sâmbătă în Le Matin, actorul francez a declarat: „Tot ce ştiu până acum este că fiul meu nu a tras. (…) Fiul meu mi-a trădat dragostea şi încrederea organizând, când eu eram plecat, o petrecere la mine acasă cu prietenii lui, în ajunul plecării noastre în vacanţă. Ca rezultat, am primit un telefon de la poliţie. Sunt foarte mâhnit”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult