Acasa MagazinLife Top 100 cele mai bune bucătării din lume. Pe ce loc este România

Top 100 cele mai bune bucătării din lume. Pe ce loc este România

scris de C.F.V.
204 Afisari

România se află pe locul 29 în topul celor mai bune 100 de bucătării din lume, iar cel mai apreciat preparat românesc este ciorba rădăuțeană, un fel de mâncare nou apărut, dar care face senzație de câțiva ani.

Au fost publicate clasamentele anuale TasteAtlas ale celor mai bune bucătării și feluri de mâncare, realizate pe baza câtorva sute de mii de aprecieri, venite din toate colțurile lumii.

România s-a clasat pe locul 29 din cele 100 de țări luate în calcul pentru topul celor mai bune bucătării din lume, cu un punctaj de 4,36 din 5.

Cu această notă, România se află la egalitate cu Bulgaria și Malaysia, dar ne-am clasat în fața acestora datorită rating-urilor mai mari obținute de preparatul tradițional.

În dreptul țării noastre, realizatorii enumeră și cele mai apreciate produse românești: salamul de Sibiu, magiunul de Topoloveni, babicul, telemeaua de Ibănești și brânza de burduf.

TasteAtlas este unul dintre cele mai apreciate ghiduri gastronomice online, iar clasamentele pentru 2023 au fost realizate pe baza a circa 400.000 de aprecieri, venite din toată lumea.

Ciorba rădăuțeană, un fel de mâncare nou

Italia are cea mai bună bucătărie din lume, urmată de Japonia și Grecia, arată cei de la TasteAtlas. Primele două țări au întrunit același punctaj, dar Italia a câștigat primul loc datorită aprecierii superioare pentru cel mai reprezentativ fel al său de mâncare- pizza.

Ghidul online a realizat și topul celor mai bune 100 de feluri de mâncare din lume, în care România ocupă locul 33, cu ciorba rădăuțeană.

Deși este un fel de mâncare relativ nou, apărut în urmă cu circa 40 de ani, ciorba rădăuțeană are parte de o apreciere spectaculoasă și devine de la an la an din ce în ce mai cunoscută.

De fapt, nota de 4,57 obținută de ciorba rădăuțeană este aceeași cu a altor cinci preparate tradiționale din alte țări: zeyton parvardeh (Iran), foccacia di Reco col formaggio (Italia), chilaquiles (Mexic), khinkali (Georgia) și tonkotsu ramen (Japonia).

Pe de altă parte, ciorba rădăuțeană este singurul fel de mâncare românesc din Top 100, în care se găsesc țări reprezentate de mai multe preparate tradiționale.

În dreptul ciorbei rădăuțene, prezentată la modul general ca o supă de pui, ghidul menționează restaurantele Național din Rădăuți și La Baciu, din Câmpulung Moldovenesc.

Cel mai gustos preparat tradițional din lume a fost apreciat pentru 2023 ca fiind picanha, un fel de mâncare din carne din Brazilia, urmat de pâinea malaieziană roti canai și preparatul prăjit tailandez phat kaphrao.

Clasamentul TasteAtlas pentru 2023 mai cuprinde topul orașelor cu destinații gastronomice, al produselor alimentare și ingredientelor din lume, precum și liste cu restaurante și cele mai bune cărți de bucate.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS