Maria şi soţul său, Traian Băsescu, vor petrece Crăciunul la Predeal, unde au sosit la sfârşitul săptămânii.
Cei doi soţi sunt cazaţi la vila de protocol din această staţiunea Predeal. Traian Băsescu a fost văzut, sâmbătă, în staţiune, când s-a plimbat cu snow-mobilul, transmite Mediafax. Traian Băsescu s-a aflat la Predeal şi în sâmbăta dinaintea alegerilor parlamentare din 9 decembrie.
Traian Băsescu a petrecut şi precedentul Revelion la Predeal.
„Din punct de vedere economic, este un an riscant. Din punct de vedere politic este un an care nu poate să ne pună probleme deoarece avem un parlament cu o majoritatea uriaşă şi un guvern cu susţinere populară şi parlamentară extraordinar de ridicată ceea e i va permite să-şi îndeplinească toate cele asumate în programul de guvernare. Cred că va fi un an formidabil pentru România dacă analizăm programul de guvernare”, le-a spus Traian Băsescu jurnaliştilor, la Predeal.
Întrebat ce îşi doreşte pentru 2013, Traian Băsescu a declarat că cea mai mare dorinţă a sa este ca Guvernul să ducă la îndeplinire ideile prezentate în campania electorală. „Îmi doresc cel mai mult ca guvernul să realizeze promisiunile şi ar fi o satisfacţie a mea ca ce nu s-a putut face datorită conjucturii guvernelor din partea dreptei. Sper ca ceea ce ei au promis să se facă pentru ca românii să fie fericiţi o dată cu îndeplinirea a ceea ce au promis”, a declarat Traian Băsescu la Predeal, călare pe un snowmobil, transmite RTV.net. De asemenea, interpelat de un jurnalist dacă pregăteşte surprize de Crăciun, Traian Băsescu a spus că el nu face surprize: „Surprize face Moş Crăciun, iar Guvernul poate fi Moş Crăciun să facă surprize plăcute, daruri”.
8 comentarii
….ZI<ZAU machelarde !
Da, la ora asta Basescu este singura reduta in calea instaurarii dictaturii>
Cum excelent scria un jurnalist : „În decembrie 1989, de Crăciun ne-am luat raţia de libertate. După 23 de ani, de acest Crăciun, ne pregătim să înghiţim o doză masivă de totalitarism. Soarta României atârnă acum de un fir de păr pentru că depinde de un număr foarte mic de oameni să salveze libertatea şi să nu lase organismul naţional să fie otrăvit din nou de tiranie.
Fesenistii de la sectia PDL (auto-intitulata dreapta) au avut sprijinul celor mai luminate minti ale acestei natiuni si sprijinul tiuturor oamenilor care si-au dorit o schimbare inspre bine. Dar din pacate nu s-au facut progrese (se fura mai mult ca inainte iar justitia a ramas cel putin la fel de politizata). Pe cealalta parte Basescu a depasit limitele decentei provocand razboaie neterminabile -fara nici un rost. Electoratul si-l va aminti ca „presedintele patetic” a tot stiutor (un fel de mafaldacu stil conflictual). PDL a ajuns sa sfarsieasca in cel mai rusinos mod! Va fi foarte greu dar eu sper ca noua generatie- Preda, Voinescu, Paleologu & Co sa refaca dreapta romaneasca (garda veche „Basescu-Buldogul” trebuie indepartata de pe podestul PDL).
Informatiile sunt incomplete ! Ati uitat sa spuneti ca in fiecare dimineata presedintele Basescu se duce la WC si ca noaptea sforaie ! Pai se poate domnilor ziaristi sa ne vaduviti de asemenea informatii ?
Basescu asta…ce frumos e !!! …si bun…de pus la rana !!
CEL MAI NIMERIT AR FI SA URMEZE DESTINUL LUI NICOLAE CEAUSESCU, IMPUSCAT LA ZID SI APOI LA CIMITIRUL GHENCEA CIVIL. SI MOARTEA ESTE PREA USOARA PENTRU ACEST DUSMAN AL POPORULUI ROMAN, ALUNGAT DE 7,4 MILIOANE DE VOTURI SI TINUT GUVERNATOR DE OCULTA STRAINA .
Urmasilor mei Basinesti
Las voua mostenire
Cresterea flotei romanesti
Si a contului meu marire…!
Comments are closed.