Acasa MagazinLife Valerie Trierweiler despre despǎrțirea de Hollande

Valerie Trierweiler despre despǎrțirea de Hollande

scris de Laurentiu Banches
4 afisari

Valerie Trierweiler a vorbit într-un interviu acordat Paris-Match și Le Parisien Magazine, despre ruptura sa de Francois Hollande și nu exclude posibilitatea de a scrie o carte pe aceastǎ temǎ.

Valerie Trierweiler despre despǎrțirea de Hollande (foto:popsugar.com)

După o lungă tăcere mediatică, Valerie Trierweiler a acceptat să revină asupra separării sale de Francois Hollande. Revista Paris-Match, unde fosta Primă Doamnă ținea o rubrică de cronică literară și a fost timp de mai mulți ani jurnalistă la secțiunea de politică, a stat de vorbă cu Valerie Trierweiler în avionul care o ducea spre India, în timp ce Le Parisien a beneficiat de confidențele ei de-a lungul călătoriei sale umanitare în sprijinul ONG-ului Action contre la faim, călătorie din cauza căreia ea a fost supusă unei „mari presiuni” în scopul anulării acesteia. De-a lungul întregii sale călătorii, ea a răspuns la SMS-uri din partea lui Francois Hollande, care se îngrijora pentru „buna organizare a călătoriei și starea de sănătate” a fostei Prime Doamne. „Nu mi-a plăcut niciodată fastul de la Elysee. India înseamnă o întoarcere la libertate, departe de lumea politică și trădările ei”, a afirmat Valerie Trierweiler pentru Parisien Magazine. „Nu am trăit puterea în același fel (ea și Hollande). Aceasta a distrus ceva. Eu aș fi preferat o viață normală: poate că am mai fi fost și azi împreună. Eu știu cine sunt, pot să mă privesc în oglindă. Sunt liberă”, a spus fosta Primă Doamnă.

Valerie Trierweiler confirmă ceea ce presa tabloidă avansa de mai multe săptămâni, însă ea nu și-ar fi imaginat niciodată că Francois Hollande avea o relație cu actrița Julie Gayet. „Auzeam zvonuri, evident, dar zvonuri auzi despre toți. Aud și despre mine, mereu. Nu le acordam atenție. Atunci când am aflat, a fost ca și cum aș fi căzut dintr-un zgârie-nori”, explică ea pentru Paris-Match.

Urmarea este cunoscută. A doua zi după apariția articolului-șoc din Closer, Valerie Trierweiler a fost spitalizată timp de o săptămână la spitalul Pitie-Salpetriere, înainte de a se odihni câteva zile la La Lanterne, reședința prezidențială situată la Versailles. Sâmbătă, 26 ianuarie, Francois Hollande și-a făcut publică ruptura de Valerie Trierweiler. „Anunț că am pus capăt vieții comune pe care o împărțeam cu Valerie Trierweiler”. „Pentru o iubire este nevoie de doi, însă pentru o despărțire este suficient unul”, a remarcat, cu amară ironie, fosta Primă Doamnă pentru Parisien Magazine.

De asemenea, Valerie Trierweiler a dat asigurări că „nu traversează o perioadă de criză”. „Aceasta nu este prima ruptură din viața mea. Actuala ruptură este violentă, pentru că a fost mediatizată. Viața nu se oprește dacă nu mai sunt Primă Doamnă”, a afirmat ea. Trierweiler intenționează să-și reia meseria de jurnalist, chiar dacă „acum este prea devreme” și „nu are încă un proiect”. „Sunt mai mult decepționată decât furioasă. Nu exclud posibilitatea de a scrie o carte”, a spus Valerie Trierweiler. Cu toate acestea, nu se pune problema ca ea să revină la jurnalismul politic. Valerie Trierweiler dorește să-și continue acțiunile de caritate alături de organizații precum Secours populaire, Action contre la faim și Fondation Danielle-Mitterand, potrivit Agerpres.

Jurnalista afirmă că nu „se crede o prințesă”. „Am interesul să-mi reiau viața normală cât mai repede cu putință, pentru că nu doresc să fac parte dintr-o categorie de oameni din care nu am făcut parte niciodată. Aceasta nu înseamnă o revenire la viața mea de dinainte. Experiența mea de Primă Doamnă m-a îmbogățit, eu am descoperit că aș putea face multe pentru a ajuta alți oameni. Nu vreau să dau impresia că-mi exploatez necazul”, a subliniat fosta Primă Doamnă a Franței.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult