Acasa MagazinLife Vezi poveştile concurenţilor la “Dansez pentru tine”

Vezi poveştile concurenţilor la “Dansez pentru tine”

scris de L.M.
19 afisari

Vineri de la 20.30, opt concurenţi vor încerca să-şi spună poveştile de viaţă în paşi de dans şi să convingă juriul şi telespectatorii că merită să-şi împlinească visurile în cel de-al 11-lea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine”, care va debuta la Pro TV, informează postul de televiziune.

Concurentii la Dansez pentru tine, sezonul al 11-leaPrezentatoarea Ştirilor Pro TV din Sport Corina Caragea, cântăreaţa Corina Bud, Lavinia Pârva (ex Spicy), Roxana Ionescu, Florin Piersic Jr., Costin Sforaru, actorul din serialul „Moştenirea”, de la Pro TV, Augustin Viziru, din telenovela „Iubire şi onoare”, de la Acasă TV, şi Cove promit să-şi dedice următoarele luni din viaţă partenerilor lor de dans şi de vis.

În acest sezon, tema care-i leagă pe toţi concurenţii este speranţa, încrederea în viitor şi în forţele proprii.

Corina Bud luptă alături de Eduard Ionuţ Vasile, care vrea să-şi ajute familia numeroasă să scape de sărăcie. Edi este un „copil mare într-un copil mic”, care s-a maturizat mult prea devreme, copleşit de problemele familiei sale. Edi are o familie numeroasă, formată din nouă membri, de curând aceasta „îmbogăţindu-se” cu gemene. Mama sa este în prezent în concediu postnatal, iar tatăl lucrează ca spălător de vase într-un restaurant. În plus, Edi vrea să-şi ajute şi fratele mijlociu, care, în urma unui accident la vârsta de trei ani, prezintă arsuri pe tot corpul şi are nevoie de o operaţie de transplant de piele. Edi a fost nevoit să muncească încă de când avea 10 – 12 ani pentru a-şi ajuta părinţii şi fraţii mai mici.

Lavinia Pârva şi Decebal Negoiţă luptă pentru ca fiul lui Decebal să învingă boala de care suferă. Decebal şi soţia sa şi-au dorit foarte mult un copil, aşa cum îşi doreşte orice familie tânără. Din păcate, primul lor copil s-a născut cu un cromozom în plus, cu trisomia 21 – sindrom Down. A fost copleşitor pentru părinţi, mai ales că Vlăduţ a fost diagnosticat şi cu o malformaţie la inimă, iar la vârsta de nouă luni a fost operat pe cord la Cluj. Operaţia a fost un succes. Părinţii au făcut eforturi să-i ofere şansa lui Vlăduţ de a fi ca ceilalţi copii, dar nu este de ajuns. Este evaluat periodic şi evoluţiile lui sunt spectaculoase. Specialiştii spun că are foarte mari şanse să se recupereze în aşa fel încât să ajungă un adult independent. În acest moment face doar terapie prin joc, de două ori pe săptămâna. Pentru a progresa, are nevoie de kinetoterapie, logopedie, terapie prin joc, ABA. Aceste şedinţe costă foarte mult şi trebuie făcute zilnic pentru a avea rezultate, ceea ce este peste puterile părinţilor.

Corina Caragea i s-a alăturat lui Ştefan Gheorghiu în competiţia „Dansez pentru tine” pentru a lupta pentru sora lui, Camelia, care a suferit un grav accident rutier pe când traversa strada pe trecerea de pietoni. În urma acestui accident, Camelia a rămas imobilizată la pat şi este în continuare internată la secţia de recuperare neuromotorie a Spitalului Mangalia. Ştefan vrea să lupte pentru sora lui, pentru a-i putea plăti în continuare tratamentele şi şedinţele de recuperare. Ştefan a rămas tot timpul alături de sora lui. A fost nevoit să renunţe la serviciu (era maseur terapeut) şi s-a dedicat în totalitate îngrijirii surorii lui. Tot Ştefan, împreună cu mama lui îi susţin financiar pe cei doi copii ai Cameliei, Cristina şi Alexandru, deoarece soţul ei nu le oferă niciun fel de sprijin din cauza problemelor cu alcoolul.

Roxana Ionescu luptă alături de Ştefan Rebeja pentru a scăpa familia acestuia de sărăcie. Ştefan provine dintr-o familie săracă, dar iubitoare şi caldă, iar Ştefan este genul de om care ar face orice pentru cei dragi, genul de om pentru care familia este sfântă. Familia lui Ştefan a fost tot timpul săracă, fraţii lui mai mari au fost nevoiţi să emigreze, chiar şi Ştefan învaţă în România pentru ca să se poată întreţine, să nu fie o povară, ci din contră, să fie un sprijin pentru părinţii şi frăţiorul lui mai mic. Deşi tatăl lui Ştefan a fost la un moment dat chiar primarul satului în care trăiesc, această perioadă n-a făcut decât să-i sărăcească şi mai mult pentru că vorbim despre nişte oameni atât de cinstiţi încât au simţit că este de datoria lor să-i ajute pe toţi sătenii, să facă lucruri pentru comunitate din veniturile proprii.

Gabriel Coveşeanu va face echipă la „Dansez pentru tine” cu Claudia Anamaria Raea care doreşte să îi ofere mamei sale o locuinţa. Femeia a avut o viaţă plină de încercări şi suferinţe. În urma unei căsnicii eşuate a avut un băiat, Vali. Din dorinţa de a-i oferi o familie, s-a căsătorit cu un bărbat violent care a abuzat de băiat. În urma acestei căsnicii, femeia a avut-o pe Claudia şi pe fratele acesteia, Daniel. Când era în anul I de facultate, Vali s-a îmbolnăvit de schizofrenie paranoidă. A fost nevoit să renunţe la şcoală şi l-au internat într-un spital de boli mintale. După divorţ, mama a cumpărat o garsioniera, dar a fost nevoită să o vândă pentru a-l putea interna pe Vali într-un centru de specialitate. Mama a avut şi un accident de maşină în urmă căruia a rămas paralizată în partea frontală a capului şi cu dureri ale spatelui şi picioarelor. În prezent, Claudia şi mama ei trăiesc amândouă dintr-o pensie de boală de 600 de lei şi pensia alimentară de 125 de lei şi locuiesc cu chirie. Că să poată învăţa şi ca să-şi poată susţine mama, Claudia lucrează într-un salon de masaj erotic.

Costin Sforaru intră în competiţia visurilor alături de Mădălina Corduneanu, care visează să-şi ajute mama bolnavă care a trăit o viaţă de coşmar până acum. Pentru mama Mădălinei, viaţa alături de soţul său a fost un coşmar – bărbatul umbla mai tot timpul beat şi fără serviciu şi îşi agresa soţia zilnic. Chiar şi când era gravidă a lovit-o cu brutalitate şi, din această cauză, era să facă avort. Au fost zece ani de teroare pentru Mădălina şi mama ei. „Îmi aduc aminte că într-o zi când eram la grădiniţă m-a bătut… eram aşa, ca de vată, nici nu puteam sta pe pat. A doua zi la grădiniţă mama m-a îmbrăcat cu ciorăpei albi ca să nu mi se vadă vânătăiele de pe picioare. La şcoală aveam note numai de FB. În clasa a III-a am luat un Bine şi m-a bătut de mi-au sărit ochelarii şi au zburat pe geam”. Mădălina a stat la centrul de securitate, iar clasa a IV-a a făcut-o la domiciliu, deoarece profesorilor le era frică de tatăl ei care venea la şcoală şi îi ameninţa cu cuţitul. A schimbat patru şcoli, iar când a avut posibilitatea să se ducă la lotul naţional de gimnastică ritmică, tatăl ei nu şi-a dat acordul pentru a putea pleca în străinătate. De când părinţii ei s-au despărţit, Mădălina şi mama ei locuiesc cu chirie într-o garsonieră modestă.

Augustin Viziru va dansa cu Aurora Tonea, care îşi doreşte să lupte pentru familia ei zguduită de drame şi neputinţe. Părinţii Aurorei s-au certat mult când aceasta era copil – ea şi sora ei asistau la scene de groază, pline de violenţă şi vorbe urâte de care avea parte mama lor, tatăl având probleme cu alcoolul. După ani de chin, mama Aurorei a decis să-şi părăsească soţul, iar Aurora a încercat să-i fie alături în noua viaţă. Mamă ei a întâlnit un bărbat bun alături de care a construit o familie armonioasă în care a apărut şi un copilaş, Mario, care a dat sens şi veselie vieţii lor. În timp ce Aurora era plecată la muncă în Olanda, în viaţa mamei ei se petrecea o mare tragedie. Soţul ei, tatăl lui Mario, a murit lovit de fulger şi a lăsat în urmă fără niciun sprijin o femeie îndurerată şi un băieţel de cinci luni. Când a revenit în ţară, Aurora abia şi-a mai recunoscut mama care era distrusă atât fizic, cât psihic. S-a îmbolnăvit pe sistem nervos, a făcut o depresie foarte urâtă şi nu a mai putut locui în casa unde îşi găsise liniştea deoarece omul care îi oferise dragoste nu mai exista.

Florin Piersic Jr. şi Alina Atodiresei vor lupta în paşi de dans pentru ca familia Alinei să iasă din sărăcie şi să trăiască fără grija zilei de mâine. Deşi au început doar cu „o pătură în geam, două furculiţe, două linguri şi câteva oale”, părinţii Alinei au reuşit să facă din căsuţa lor un cămin pentru cele două fiice. Tatăl Alinei a lucrat ca mecanic auto şi, din cauza condiţiilor vitrege de muncă, frig, ploaie, s-a îmbolnăvit. În urmă cu trei ani a fost operat de hernie şi apoi n-a mai putut să continue această meserie. Acum lucrează ca şofer, dar fără carte de muncă şi este nevoit să plece mult din ţară. Tatăl are şi un ulcer care din când în când nu-i dă pace şi familia stă cu grija lui, pentru că este mereu pe drumuri. Viaţa familiei s-a schimbat complet din cauza problemelor financiare apărute imediat după operaţia tatălui. Au făcut un împrumut bancar pentru a renova locuinţa unde stau. Apoi a trebuit să vândă maşină familiei pentru a reuşi să se descurce. Mama Alinei se ocupă de bucătărie şi de băi la firma unde lucrează. Şi ea are probleme de sănătate. A fost operată de varice la piciorul drept, iar acum are nevoie de o intervenţie şi la piciorul stâng.

1 comentariu

Ciocanea Alexandra 17-04-2011 - 12:54

Buna ziua, ma numesc Ciocanea Alexandra am 16 ani jumatate si locuiesc in Orasul Constanta, studiez la Colegiul Tehnic ” Vasile Parvan”, particip frecvent la concursuri legate de protectia mediului inconjurator. Imi dau silinta sa invat si sa imi fac mama si sora mandre si reusesc dintr-un punct de vedere prin propriile mele forte a avea rezultatele dorite,dar asta nu este de ajuns pentru mine si imi doresc sa imi fac mama fericita”ca zambeste”.Sunt o fata credincioasa si cred in minunile luiDumnezeu.Sa va spun in cateva randuri povestea mea care ma opreste sa fiu fericita: Am inca 3 fratii, iar eu sunt cea mai mica, mama este vaduva de 1 an , dar divortata de 15 ani. Mamea a divortat de tatal meu cand eu avem 1 an , dar a fost evacuat peste 5 ani de zile.In acesti 5 ani de zile s-au scurs cu batai,zigniri,alungari din casa,amenintari numai din cauza bauturii.Politia nu facea nimic credea ca noi copiii mintim. A incercat de nenumarate ori sa o ucida,dar a scapat cu ajutorul vecinilor si a lui Dumnezeu.Fiind evacuat ne-a lasat cu datorii foarte mari prin care mama mea a incercat sa le acopere crezand ca cea mai buna solutie este prin a face nenumarate credite . Cu timpul salariul mamei mele s-a miscorat ,iar ratele bancilor cresteau foarte mult. A fost neviota sa plece in strainatate de mai multe ori,dar tot nu a scapat de datorii. Ea acum este plecata su sora mea mai mare in Austria la munca pentru a achita datoriile. In vara anului trecut (06.07.2010)am primit vestea ca tatal meu s-a stins din viata am fost nevoiti ca inmormantarea tot noi sa o facem chiar daca nu aveam de unde..Cu ajutorul surorii si a mamei mele am putut face cat de cat o inmormantare crestina.Chiar daca ele nu au fost aproape de noi au putut a se imprumuta de bani pentru inmormantare.Multi ani la rand mama si sora mea au fost plecate in mai multe tari pentru a plati datoriile si pentru a tine casa.Mi-a fost destul de greu dar traind cu speranta ca vom scapa de datorii am trecut peste dorul care ma apasa .Am sperat mereu ca nu vor mai pleca ,dar nu am avut cum sa ajut pentru ca sunt prea mica.A venit si timpul meu sa o pot ajuta pe mama .Eu de cand ele au plecat simt ca totul s-a schimbat pentru ca ma-m inchis mine si numai pot comunica asa cum imi dechideam sufletul cu ele .Simt ca lumea mea este intr-o umbra unde nu ma vedeam niciodata.Numai pot fi fata care eram odata, care radeam de orice lucru minor.Din nou ele sunt plecate la munca cu si as vrea sa o ajut din tot sufletul sa scapam de datorii . Sora mea cea mare avand 30 de ani este plecata acolo cu mama mea ,nu a putut sa-si faca o familie pentru ca a ajutato pe mama tot timpul pentru a scapa de datorii.Cand mama mea a mai fost plecata ea a fost alaturi de mine exact ca o a doua mama.Ele sunt persoanele dragi mie si care se sacrifica pentru familie,casa si datorii.Si de aceea nu le pot avea aproape. Cand aveam 13 ani am incercat din rasputeri a o ajuta pe mama mea prin a munci cu cele doua surori mai mari.Intre timp sora mijlocie s-a maritit , a venit pe lume si o fetita pe nume Oana Ariana,fiind bucuria familiei chiar daca sora mea nu este implinita datorita neajunsurilor.Fratele meu si el avand credite nu o poate ajuta pe mama.Mama mea tot mereu s-a lasat pe ea si a incercat sa nu ne lipseasca nimic, trimite toti banii acasa ,iar acolo este o munca de nedescris. In vara anului 2010 au facut in sacrificiu de a ma lua acolo pentru a nu ramane singura aici si a fi langa ele.Acolo am luat parte la o altfel de lume, am muncit alaturi de mama si sora mea.Am realizat cat de greu este sa castigi un ban si am vazut prin ce chinuri trece mama mea zi de zi.Intorsa in tara fara mama mea,si stand acasa am luat parte la tot felul de amenintari din partea bancilor. Mereu primim executari silite si tot felul de citatii..Tot timpul traiesc cu impresia ca mama mea este undeva aici aproape langa mine si nu-i spun mereu ce ganduri ma apasa.Imi este foarte greu asa fara mama ,nimeni nu este ca ea , nu imi poate tine nimeni locul ei! As vrea sa fie langa mine in momentele grele. Visul meu este de a o ajuta pe mama mea prin achitarea datoriilor si a o aduce in tara alaturi de mine cu jutorul dumneavostra si a lui Dumnezeu! Cu multa indulgenta, speranta si incredere in Dumnezeu sper ca visul meu sa devina realitate! Va multumesc anticipat ca ati luat la cunostinta povestea mea!Daca nu se poate a fi concurent cu drepturi depline macar daca se poate sa danseze cineva pentru visul meu. Ma puteti contacta la numaerul de telefon :0762765164.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult