Acasa MagazinLumea femeilor A treia NU poveste

A treia NU poveste

scris de Ziua Veche
3 afisari

De ce urâm femeile

Pentru că au un fel anume de a prelua ori genera şi întreţine mentalităţi greşite. Pentru că vor mereu să aibă dreptate. Pentru că nu îşi pot înfrâna dorinţa de a schimba. Uneori, reuşesc să strâmbe şi membrele drepte… Primele femei care m-au făcut să plâng şi să mă zbat au fost, da, da, ştiu acum, mama şi bunica. M-au crescut fată cuminte, închisă în casă şi între pereţii bibliotecii, iar când mi-a venit vremea de mers în parcuri, de stat pe bănci şi flirtat (a se citi „obişnuit”) cu băieţii şi specia lor marţiană, m-au urmărit, m-au chinuit cu întrebări şi suspiciuni, mi-au scotocit prin poze şi bileţele sau m-au înmărmurit cu ţipete spastice.



Am auzit de atât de multe ori că „mă duc să mă întind cu hăndrălăii”, încât am ajuns în pat cu unul, după 19 ani, după ce terminasem liceul, în timpul căruia n-am avut nici măcar de ce zâmbi, complice, la povestirile pline de amor şi sex ale colegelor. Am jucat partida dezvirginării din prostie, numai ca să scap de o povară, fără să-mi placă el, patul lui, fără nici o senzaţie de bucurie.

 

Am continuat să înghit reflecţii despre bărbaţii care sunt porci, care, dacă primesc prea repede ce vor, pleacă nepăsători la următoarea, bărbaţi de care e bine să nu te legi, pentru că oricum te vor înşela, se vor purta urât cu tine şi, mai ştii, poate o să te şi pocnească. Dacă-i iubeşti, e şi mai rău, te vei transforma în sclava lor, iar ei îşi vor bate joc de tine.

Mi-am ascuns mereu idilele de femeile din familia mea, de teamă că, numai pentru că nu s-ar fi dovedit de durată, ar fi adus în privirile lor nuanţa compătimitoare pe care o acorzi unei cârpe folosite. Recunosc că au avut succes, m-au făcut ca, mereu, să-mi vâjâie capul de suspiciuni. Simţeam, însă, instinctiv, că nu e bine să-mi bănuiesc şi să-mi sâcâi iubiţii cu întrebări posesive, aşa că am tăcut de multe ori, iar înainte de a vorbi am numărat până la 10. Tot eu m-am supus la cazne, încercând să nu aduc în discuţii explicative gesturi neînţelese, vorbe în doi peri sau întâmplări care ar fi putut da de gândit. N-am avut curaj să-mi manifest bănuielile, de teamă să nu fiu părăsită. Am fost cuminte, îngăduitoare, înţelegătoare şi anostă, rece, deşi binevoitoare, şi nu m-am lăsat niciodată să spun „te iubesc”.

Pentru că ele au văzut sexul ca pe ceva consumat între zidurile căsniciei, în scopul de a aduce pe lume pui vii care să te sprijine la senectute, am făcut sex sporadic şi prost, pentru că mi-am ales drept parteneri toţi ciudaţii lumii, sperând tot timpul ca măcar pentru ei să fiu „bună de ceva”.

Eliberarea mea a venit târziu, după 30 de ani, graţie cuiva care a avut răbdare cu toate hachiţele, inhibiţiile, frustrările şi nevrozele mele. M-a decojit delicat şi, îndărătul stratului gros de prostie cocoşată, am descoperit amândoi o frumoasă şi aurie portocală. Mă uit chiorâş la vorba lor, „mai bine mai târziu decât niciodată”, ştiind că, totuşi, se putea mai devreme.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult