Jumatatea ta sau jumatate de masura?

Cand alegem, nu stiu cum se face ca, desi cu toatele ne dorim, daca ar fi sa raspundem onest, o relatie calma, sigura, in care sa ne simtim protejate, adorate si rasfatate, ne atrag mai degraba si mai des, barbatii care, dintr-un motiv sau altul, exact o astfel de relatie nu ne pot oferi. Ne cautam jumatatea, dar sfarsim, in numar ingrijorator, paradoxal, prin a ne lega de jumatati… de masura: barbati „defecti”, care ne plac la inceput tocmai pentru ca sunt asa.

Pe care chiar luptam sa-i cucerim, pentru ca apoi sa simtim imperios nevoia sa-i „reparam”. Daca nu reusim, ne simtim inselate si suntem nefericite, uitand ca noi am ochit, noi am ales, noi i-am vrut exact asa cum erau. Daca reusim si se schimba, hop, se rupe si vraja. Cumintindu-se, devenind supusi, grijulii, intelegatori, protectori, devin brusc plicticosi, neatractivi, nesuferiti si  enervanti. Si noi, tot inselate si nefericite ne simtim: somam! „Am pierdut adrenalina si suferinta erosului, experienta emotionala haotica, plina de obstacole si durere, care este dragostea pasionala.” Iar cu monotonia relatiei echilibrate – agape, se pare ca nu putem convietui :). Agape e o pacaleala.

Unde este dorinta care ne mistuia la inceput, unde este pasiunea, unde este teama si nelinistea devenita drog? Ne ingrozeste absenta lor, a romantismului, desi am constatat ca acesta nu se pupa cu relatia vulcanica decat din an in Paste, cand vine, in cel mai bun caz, ca o reparatie firava dupa cate o tornada care ne-a mai dat o data existenta peste cap. Si uite-asa, ne amagim ca traim doar atunci cand viata ne este plina de zbucium, asteptandu-ne si ambitionandu-ne ca dragostea noastra sa faca minuni, si nu in viata noastra, ci in viata altcuiva. Sa-i aducem noi pe calea cea dreapta, sa-i „vindecam” noi de cate un betesug, fara sa pricepem ca daca noi am fost motivul pentru care, de exemplu, a renuntat o vreme la un prost obicei, tot noi vom fi, mai devreme sau mai tarziu, si motivul pentru reluarea lui. De curand, alte doua povesti ridica o grea intrebare :). O femeie de 40 de ani, e dependenta de o relatie aiuritoare privita din afara, si vizibil devastatoare pentru protagonista. O alta, la aceeasi varsta, e consolata intr-o relatie calma, lipsita de emotie. Si atunci, noi, femeile, ori iubim in exces (eros), ori deloc(agape)? Sa nu-mi povestiti „despre continuarea explorarii tainelor pline de bucurii dintre barbat si femeie”, ci, daca e sa exprimati pareri, sa fie dintre cele verificate in timp :).