N-are cărţi în dormitor? Nu te culca cu el!

Am râs mânzeşte de îndemnul lui John Waters, God bless him!, dar ce idee minunată ar fi pentru o campanie Citeşte, altfel nu mai pupi… femeie! Ştiu şi eu dacă ar prinde?

Câte femei, pe criza asta, mai pun azi, bagajul cultural, măcar în top 5 al criteriilor de eligibilitate a partenerului? Pentru one night stand, ar fi şi exagerat, că nu vrem o paradă de erudiţie în locul unei partide de sex, dar pentru one life stand… contează al naibii câte vieţi are personajul lângă care ai vrea să-ţi trăieşti viaţa, nu s-o ameţeşti.

Studiu de caz

Cunoşti un bărbat. Fireşte că nu-i nevoie să ajungi acasă la el, şi nici nu ajungi dacă e… luat şi cu tine, mind you, are doar chef de zbenguială, ca să-ţi dai seama că cititul n-a fost, nu este şi slabe şanse să devină hobby-ul lui. Dar şi dacă vizita se petrece – so, e liber! oare de ce? 🙂 – şi eşti pregătită pentru mai mult, lipsa cărţilor ar trebui să te întoarcă din drum. O scuză oarecare şi… tule-o! Nu-i lăsa o listă de lectură ca bileţel explicativ că nu se va apuca de citit de-a doua zi ca să te impresioneze. Îşi va găsi el pe undeva perechea, aidoma lui, care socoteşte cititul pierdere de vreme şi şcoala vieţii, cea mai bună dintre toate.

Sper să nu fi constatat deja că lipsa experienţelor livreşti e mai greu corigibilă şi mai rău-făcătoare decât scobitul în nas ori nespălatul. Dar în cazul în care, aventuroasă, poate că ai călcat şi tu într-o astfel de relaţie, musai ai o plăcere trecută la ciudăţenii. Rapid volatilă, de neînţeles ori explicat, şi, uneori, chiar periculoasă. Te-au amuzat lacunele lui, mai mari decât ceea ce ar fi trebuit să unească ele, şi întinsul capcanelor, în care a căzut fără să rateze una. Dar dacă nu te-ai mulţumit cu râsul pe dinăuntru, poate ai simţit pe propria piele că incultura dezvoltă, compensator !? … muşchii. Dacă ai primit vreo replică fizică, încărcată de mânie… proletară, ăsta a fost bonusul pentru amnezie ori curiozitate nesănătoasă. Cine uită că asumarea imperfecţiunilor e în primul rând semn de onestitate şi cât de săţios e umorul împărtăşit, ajunge să plătească, pe bună dreptate, pentru “distracţia” ieftină de a lua peste picior the wrong person.

Nu mi-am propus să teoretizez despre binele pe care ni-l fac cărţile, despre punţile pe care le aruncă între oameni şi despre trăinicia lor. Am văzut o fotografie, am râs – mânzeşte, că mi-s păţită – şi-am cochetat cu ideea unei astfel de campanii. Pentru că totuşi ador vorbele de duh şi bărbaţii cu minţi pline, aromate, bogate. Ador şi farsele. Chiar şi atunci când eu sunt “victima”. Până şi atunci când vine câte una, de la viaţă, ambalată zăpăcitor în poveste de dragoste. De ce să mă supăr pe mesager? Data viitoare voi fi mai atentă dacă are cărţi risipite prin casă. Punct.

Un gând bun şi pe curând.