Acasa MagazinLumea femeilor Noul dispozitiv antiviol în India

Noul dispozitiv antiviol în India

scris de L.M.
11 afisari

O bijuterie care conține un sistem de alarmă a fost creată de cinci ingineri din India pentru a ajuta la prevenirea violurilor în țara lor, în care datele oficiale arată că, anul trecut, s-au înregistrat, în medie, câte o sută de agresiuni sexuale pe zi, relatează EFE luni.

dispozitiv antiviolComercializat pe internet sub numele de ‘Safer’, pandantivul cu piatră prețioasă are înglobat un microcip prin intermediul căruia se poate trimite un semnal de alarmă printr-o aplicație instalată pe telefonul mobil. Posesoarea acestei podoabe poate fi imediat localizată prin sistemul GPS astfel încât să i se acorde ajutor în cel mai scurt timp.

‘Ne-am gândit la un obiect care să nu încarce femeia, iar bijuteriile sunt obiecte pe care indiencele le iubesc. Ne-am dus la bijutieri și am constatat că pandativele cu pietre prețioase sunt cele mai solicitate produse’, a explicat Para Batra, directorul de vânzări de la firma Leaf, care comercializează noua bijuterie.

Nu în ultimul rând, fabricanții și-au dorit să realizeze ‘un element pasiv, care să nu poată fi folosit contra victimei, așa cum ar fi, de exemplu, un spray iritant care ar putea fi smuls și utilizat apoi chiar de agresor’, a mai spus el.

Primul model al dispozitivului ‘Safer’ ar urma să fie lansat în luna noiembrie și în magazine din mari orașe precum New Delhi, Bombay sau Bangalore, iar creatorii lui lucrează deja la perfecționarea acestuia, cu ajutorul poliției.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult