Pour notre raison d’être

Eu am si timp, si puteri indeajuns si rabdare pentru a te face sa intelegi. Ca si eu am ceva. Mai tainic si mai delicat, mai sensibil si mai greu de impacat, mai tulburator si mai putin trufas, desi ar avea motive sa fie. Ceva care ne poate rasturna buclucas uneori lumea interioara cu susul in jos, dar care nu ne guverneaza ori ne incetoseaza mintile pana sa ne pierdem si lacasul lor. Am ceva pentru care in istorie, barbati puternici au pornit razboaie in care au murit tot barbati. Care, poate ca daca ar fi stiut adevarata cauza, ar fi ramas acasa sau… nu. 🙂 Am ceva pentru care mi-as dori sa stea timpul in loc, pentru ca voi, barbatii nu prea stati, dar care niciodata nu ajunge sa conteaze cel mai mult.

Am ceva pentru care nu mi-as dori sa ma vezi mai bine si sa fii mai intelegator, pentru ca acel ceva nu este tot ceea ce sunt. Am ceva pentru care, tot rational vorbind, mi-e imposibil sa accept ca exista greseala si moarte, chiar daca exista oameni pe langa noi si, mai ales, alte femei pe langa tine. Am ceva datorita caruia cateodata sunt geloasa pe tot ce atingi si este neinsufletit, desi este de acelasi gen cu mine.

Am ceva care a existat dintotdeauna si a crescut nestiut, ca o minune, odata cu mine. De care, noi, femeile, nu radem niciodata, pentru ca acel ceva nici nu starneste invidii ori complexe, nici nu ajunge motiv de arogante. Nici noi nu suntem de tot femei o vreme, dar apoi ramanem asa pana la moarte. Am ceva pentru care ni s-au ridicat statui de-a lungul si de-a latul vremii, si am stat pe piedestale ca vestale ori muze. Venus, chiar si fara maini, suntem fiecare. Statui ori nu, fara sa vrea, ne-au „decorat” din intamplare si porumbeii ori randunelele. Dar voi, barbati si nu barbatusi, o faceti deliberat si ne luati instant din kilograme, tot din cauza acelui ceva si n-am vazut ceva mai dorit si mai hulit in acelasi timp. Nu v-ati putea hotari odata?

Am ceva care este conectat la timp ancestral si matrice, pentru ale carui indisponibilitati mai scurte sau mai lungi, ori a unei infirmitati nefericite, uneori ma ocolesti sau ma inlocuiesti, temporar ori de tot. Am ceva pentru care sufar, fie pentru ca asa e in firea lucrurilor, fie prosteste, atunci cand ma paleste nebunia, si nu necesitatea, cum e la tine, de a vrea sa ma deosebesc si astfel de primate. Si mai am un ceva, organic legat de primul, o alta sursa a extazului ori dezamagirii tale. Care poate fi uneori chiar cauza mortii mele premature, atat de sensibile sunt „ceva”-urile mele de femeie. Si, uite, in final, eu nu o sa te intreb, orgolioasa, „Ce am (sunt?), deci?”. Ar fi prea simplu. Pentru ca vreau sa-ti mai spun ca eu…

…mai am si altceva, fara de care n-as putea TRAI, care imi coloreaza si imi umple existenta, care ma face sa ma simt zeita, care ma impinge la gesturi minunate, dar si la nesabuinte costisitoare, care ma inalta pana cand hotarasti tu sa ma cobori cu forta pe pamant. Care imi umple sufletul si nu ceva-ul. Ce altceva am (sunt!), deci?

Intra pe www.catchy.ro. Acolo, „altceva” e la putere.

Articol aparut in numarul 23 al saptamanalului ZIUAVECHE.RO.