Acasa MagazinLumea femeilor Toată goana asta după fericire

Toată goana asta după fericire

scris de Roland Catalin Pena
10 afisari

Fericirea ne este accesibilă. Toate afişele, spoturile TV, filmele şi cărţile care ating acest subiect articulează explicit caracterul său tangibil. Trebuie doar să… cumperi ceva, mănânci ceva, experimentezi ceva. Sau să… îţi contorsionezi corpul într-o anumită poziţie, să respiri într-un anumit fel, să gândeşti aşa şi nu altfel. Dar doar de tine depinde, TU trebuie să faci alegerea, se tot bate fierul, să rămână caldă moneda. Profitului. Oricum, ea e aici, aproape, trebuie doar să întinzi mâna.

Ana-Maria_Lebada

Ana-Maria Lebăda

Fericirea ne este promisă. E acolo. În Viaţa de Apoi. În viaţa următoare, are Creatorul şi/sau karma grijă de asta. În Viaţa de Aici, are grijă producătorul (şi omul de marketing) de asta. O să ajungi şi tu acolo, clar. Dacă. Faci aia şi aia şi aia, ailaltă nu. Cumperi aia şi aia şi aia. Şi aia. Aham. Tu eşti călător înspre acolo sau călătoria în sine e fericirea (depinde de dogmă şi de companie). Oricum ar fi, cum călătorului îi şade bine cu drumul, nu se grăbeşte nimeni să te anunţe când (sau dacă) ajungi. Keep walking. Keep buying. Things. Ideas. Feelings. Promit, eşti pe drumul cel bun. E aproape, trebuie doar să întinzi mâna uuun picuţ mai mult.

Fericirea are cifru. Ca şi frumuseţea, cu al ei 90-60-90, măsura zero, etc. Sunt câteva numere pe care trebuie să le bifezi ca să se deschidă uşa. Ce numere? Casă, masă, bărbat (sau nevastă), plus topping de ce mai vrei tu. Fii atentă, detaliile sunt foarte importante. Cum, nu eşti atentă? Doar îţi este dictat!  De cine? Nu ştiu, răspunde-mi tu 🙂 . Întinde acum mâna uuun picuţ mai mult, ca să dai de seif, apoi apucă-te de treabă.

Trăim, cumva, într-o societate în care fericirea ne este accesibilă, promisă, condiţionată. E peste tot, în fiecare cutie de ciocolată, promoţie la brandul x, eveniment y sau pelerinaj z(en). Şi cu toate acestea, cazurile de depresie urmate de sinucidere se înmulţesc ca ciupercile după ploaie. După ploaia de reţete pentru o fericire a cărei absenţă, subliniată cu Bold de o societate din ce mai lacomă şi mai consumatoare, duce automat la stigmata de ratare. De ce ajung aceşti oameni într-o asemenea situaţie? Poate pentru că nu-şi permit un anumit ingredient. Sau poate pentru că li s-a ridicat la fileu o nevoie pe care nu ştiu cum s-o joace.

Mă tot gândesc în ultima perioadă la străbunica mea. S-o fi întrebat ea vreodată dacă e fericită? Măcar o dată, poate când plămădea în zori de zi aluatul pentru cei şapte copii? Sau poate când se trezea cu noaptea-n cap, pentru a hrăni animalele din bătătură? O fi pus străbunica mea în vreun moment găleata cu apă jos, în timp ce-o aducea de la fântână, pentru a căuta răspunsul la întrebările “Care este scopul meu în viaţă?”, “Sunt fericită?”, “Are existenţa mea un sens?” ş.a.m.d. Sau, făcând pur şi simplu ceea ce făcuseră înainte mama ei şi mama mamei ei, îşi “ducea crucea” destinului fără să o împovăreze inutil c-o broboadă abstractă atât de capricioasă? Nu ştiu. Mi-e greu să cred că da, căci acea Evă nu muşcase încă din măr. Din mărul cunoaşterii. Şi nici nu exista vreo campanie de marketing care să-i atragă atenţia că trebuie să simtă în vreun anume fel.

Ştiţi, când eram mică, m-am supărat tare pe Dumnezeu. Pentru că o izgonise pe Eva din Paradis după ce muşcase din faimosul măr. Iniţial, mă gândisem că făcuse asta din îngâmfare şi egoism, vrând să fie singurul care ştie tot. Mă frământa că această perspectivă nu se potrivea deloc cu imaginea care-mi fusese servită. cea a unui Dumnezeu bun şi iubitor, mult deasupra păcatelor omeneşti. Ceea ce nu-mi trecuse niciodată prin minte este că poate Eva a pierdut singură Paradisul după ce a muşcat din măr.

Poate că am pierdut, ca specie, fericirea, în momentul în care am devenit conştienţi de existenţa ei. Pentru că, în acel moment, am devenit observatori şi evaluatori şi ne-am disociat, făcând din ceva ce existase tot timpul în noi, un fel de animal de laborator. Odată ce paradigma raţionalistă s-a instalat în lumea occidentală, începând cu Grecia Antică, am ajuns să  trăim mai puţin fericirea, însă s-o chestionăm mai mult. Pe măsură ce ne-am ascuţit gândirea şi ne-am rafinat perspectiva, fosta stare de fapt, devenită acum concept abstract, şi-a adăugat multiple nuanţe şi declinări. Fragile şi vulnerabile, uşor de exploatat, indiferent de cine sau de scop. Ne-am ascuţit şi ne ascuţim în permanenţă armele cu care ne luăm singuri gâtul liniştii.

Acum, odată ce am muşcat şi digerat din Pomul Cunoaşterii, nu prea mai e loc de dat înapoi. Ce-am putea face, în schimb, este să ne folosim atât de scump plătita conştienţă pentru a discerne între toate reţetele cu care suntem bombardaţi pe atâtea căi. Toate oferă soluţia „perfectă” pentru o nevoie inventată de om. Şi toate o oferă cu un scop.

Aşa că vreau să te întreb:

Tu, dacă-ţi iei un moment de linişte să simţi, şi-abia apoi să gândeşti, cum ţi-ai defini fericirea? În câte cuvinte ar încăpea?

Citeşte www.catchy.ro

1 comentariu

tanase marian 19-06-2011 - 20:51

dupa care fericire te antreb pe tine bolnavule fara de har ca medic care ancerci si ingineria de constructii,,.de regula un medic trebuie sa aiba o cultura vasta astfel sa stie ca ziua an care ai deschis pasjul mizeriei umane ,nu are nici o semnificatie spirituala si ca aceasta sandrama anosta va cadea la primul seism,,te avertizez,, cauta o lucrare de tarot sacru si mai ale cauta drama lui ceausescu an zilele de 16 si 22 decembrie 89 ,o sa ai o surpriza imensa,,. de notat ca oriunde unde suzista entitati demne an a conduce ceva aceasta data nu este reprezentativa de nimic ,,.succesul tau bolnav se va dizolva an neantul unei uitari,,………….ai cheltuit fara de folos banii acestui popor greu ancercat,,…………..nihil sine deo,,………….

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult