Acasa MagazinLumea femeilor Tu care zeită a dragostei eşti?

Tu care zeită a dragostei eşti?

scris de Ziua Veche
123 Afisari

În zodiac, Venus e dulcele. De ce fel de dulce e nevoie pentru a face suportabil săratul, amarul, acrul şi iutele vieţii? Îndulcitorii venusieni sunt şarmul, tactul, moderaţia, senzualitatea, gustul pentru frumos. viaţa are gust bun în acea douăsprezecime a hărţii astro în care locuieşte venus şi poate fi îndulcită în celelalte sectoare ale hărţii înspre care ea priveşte.

 

Când energiile venusiene curg lin, ele sunt ca un ulei esenţial, subtil şi penetrant. Venusiana ştie să culeagă o infinită savoare dintr-un fruct zemos sau de pe buzele iubitului. Alura ei vine dintr-o stare de bine în construirea căreia concură detalii în îmbinare organică: linia unui picior confortabil arcuit în pantof, lucirea unei şuviţe de păr, o mişcare a mâinii cu o linie graţioasă. când însă în harta astro venus este sub asediu, tuşele vor fi îngroşate, culorile ţipătoare, proporţiile deformate, erotismul copleşitor, iar iubirea se poate transforma în hărţuire şi teroare, cu chip nimicitor de gorgonă.

 

Venus în cele douăsprezece semne ale zodiacului distilează tot atâtea esenţe ale feminităţii. dar clasificările nu sunt chiar aşa de simplu de făcut: sub-tipologiile abundă pentru că fluxurile venusiene se pot amesteca atât de uşor cu alte influenţe astro… o combinaţie solară multiplică lucşii în scânteierea cărora umblă înfăşurată venusiana ca într-o blană de lux. Sau poate face lenea venusiană şi mai pufoasă. un melanj saturnian imprimă accente de austeritate sau favorizează maturizarea sentimentală. parteneriatele lui venus sunt nunţi în cer sau mezalianţe, uniuni din dragoste sau din interes. Venus chiar invită influenţa şi participarea celorlalţi actori din harta astro. între un parteneriat şi un one-woman-show, venus va prefera prima variantă, poate chiar şi atunci când îşi are rezidenţa într-un semn puternic individualist.

 În harta unei femei, Venus conturează profilul de zeiţă a dragostei al posesoarei hărţii. Dorinţa de „împreună”; curajul de a se explora pe sine însăşi şi pe el, iubitul, ca pe un continent încă nemarcat pe vreo hartă. Iubirea ca talent şi relaţionarea ca ştiinţă. În harta unui bărbat, Venus indică arhetipul feminin către care posesorul hărţii se va orienta cu ochii închişi, urmând neabătut azimutul erotic încriptat din naştere în fiinţa lui. Venus este iubita cu sânul rotunjindu-se în aşteptarea atingerii lui, este hetaira cu accesorii strălucitoare, mişcându-se în efluvii ameţitoare de feromoni.

 În fiecare hartă există, însă, şi luna. Nici un profil feminin căutat de bărbat nu va fi complet fără dimensiunea lunară. Luna e mama, cu sânul rotund de lapte, aromând a cald şi bine. Bumbacul veşmântului său nu înfioară atingerea, ci o culcuşeşte, mângâierile nu seduc, ci oferă refugiu.

 [deschid o paranteză. timpul şi societatea cioplesc continuu la statuia zeiţei frumuseţii, redefinind punctele de referinţă la care se relaţionează indivizii. dacă ar fi purtat sutien, foarte tânăra simonetta vespucci, modelul lui botticelli, ar fi avut cupa a, cică. venus din milo, cupa b. măsurarea taliei celor două afrodite e un lucru ceva mai complicat, venus din milo nu numai că are doi metri înălţime, dar stă şi niţel câş. standardele contemporane sunt în mişcare. cercetători canadieni şi austrieci au măsurat datele fizice (înălţimea, greutatea, bustul, talia şi şoldurile) ale 577 de centrefolds, vedete ale colecţiei playboy 1953-2001, şi au stabilit că modelul de frumuseţe feminină a trecut de la silueta clepsidră la una androgină. asociaţia britanică de medicină raportează că, din 1950 până în 2000, femeia medie a câştigat vreo 10 kg în greutate şi nu mai puţin de 20 cm în talie. cu cât mai necruţătoare standardele aruncate pe piaţă de industrii diverse, cu atât mai descurajant. dacă tot suntem la statistici, să amintesc discrepanţa dintre bugetele de frumuseţe şi nivelul veniturilor analizate după criteriul sex: în bugetul masculin apar venituri medii mai mari şi cheltuieli relativ mici pentru articole şi servicii de frumuseţe, pe când în bugetul feminin apar venituri medii mai modeste sau mult mai modeste şi cheltuieli, de bani şi timp, mult mai mari. fă un inventar al lucrurilor din baie (număr şi cost) şi un calcul simplu al timpului pe care trebuie sa-l dedici lunar operaţiunii epilat. închid paranteza.]

 Cultivarea talentelor venusiene, ca de altfel cultivarea tuturor talentelor din harta astro, e o investiţie. nu pentru ca să devii eligibilă ca trofeu oferit bărbatului paris. chiar mă întreb dacă un paris al vremurilor moderne nu ar fi tentat mai degrabă de ofertele celorlalte două zeiţe, mai ales că lumea modernă este, mai mult decât alte lumi ale istoriei, una a femeilor eliberate de împovărătoarele şi urâţitoarele job description din vechime. ci pentru a trăi mai bine. pentru a-ţi formula propria reţetă de feminitate, de a o aduce la perfecţiune şi a-ţi lăsa, indelibilă, marca personală în inima celor printre care trăieşti.

 venus în berbec

 o zeiţă din panteonul holywoodian, joan crawford, spunea că dragostea e un foc, numai că n-ai cum să ştii dacă îţi va încălzi inima sau îţi va distruge casa. nu vei vedea vreo venusiană berbec iubind potolit şi cu răbdare. scenariul probabil al multelor sale poveşti de dragoste include un debut coup de foudre, o desfăşurare precipitată a evenimentelor, un climax ca un foc de artificii, răsturnări de situaţie şi alte peripeţii, şi un denouement neaşteptat. apreciază parteneri lipsiţi de prejudecăţi ori sfieli feciorelnice. unul din atuurile lor principale este îndrăzneala de a face propuneri neruşinate. i’m a free bitch baby, zice lady gaga.

 venus în taur

 în acest grup apar teoreticieni ai sexului precum erich fromm sau alfred kinsey. în filmul kinsey, personajul principal o întreabă pe o studentă care este acea parte a corpului care se poate dilata de o sută de ori. studenta e indignată. kinsey precizează că se referea la pupila ochiului şi o avertizează că ar putea fi victima unei teribile dezamăgiri. pentru venusienii taur, senzualul este parte funciară a oricărei ecuaţii existenţiale, ceea ce îi şi face, de altfel, foarte atrăgători. dacă-şi împodobeşte părul cu o tiara dis de dimineaţă, venusiana taur nu va arătă nici ca o sorcovă, nici aiurea-n-tramvai. bărbaţii sunt yummy. nevoia lor de siguranţă materială este mare, ei sunt personajul din „rent” al lui pet shop boys care zice „te iubesc/ tu îmi plăteşti chiria”.

 venus în gemeni

 mi-aduc aminte de conversaţia a doi prieteni, un el şi o ea, despre cum n-ar fi ei în stare să ajungă măcar la mijlocul unui joc sexual, pentru că s-ar întrerupe tot timpul pentru glumiţe şi consideraţiuni diverse pe marginea subiectului. organul sexual al venusienilor gemeni este creierul. afrodisiacele lor sunt jocurile de cuvinte şi umorul. nu contează cum arată partenerul, e important ca el să ştie să comunice. nici ele şi nici ei nu sunt frumuseţi clasice. dar au un chelcăşoz în vorbă, în mişcările trupului sau în stilul personal. e vorba de approach, de construcţii mentale. jacqueline kennedy nu era o frumoasă, însă stilul ei a cucerit o planetă. ele ştiu că nu sunt regina balului. cum zicea bette davis, „dacă aveam faţa lui elizabeth taylor, n-aş fi câştigat două oscaruri”.

 

venus în rac

 

nişte mari iubăreţi şi exemplare splendide ale speciei homo sapiens. ce e determinant în atracţia pe care o exercită asupra celorlalţi este sexualitatea sănătoasă, neameninţătoare şi nediluată (vezi halle berry sau robert redford). au gusturi senzualo-estetice ortodoxe şi nu sunt dispuşi să facă rabat la calitate. liantul relaţiilor lor este încrederea, aşa cum sentimentul vulnerabilităţii provenind din absenţa încrederii este acidul care le erodează nu numai relaţiile, dar chiar starea de sănătate. e imperios necesar să pui la bătaie întregul echipament de detectare emoţională de care dispui şi să-i setezi butoanele la gradaţia extra-fin, căci venusienii rac sunt cam muţi, nu spun ce-i doare, ce vor sau ce visează, ci au aşteptările adânci şi tăcute ale unui pui de animal. dragostea lor e la fel de sinceră şi de gratificatoare.

 

venus în leu

 

venusienii leu se simt şi se comportă de parcă ar fi centrul universului. e minunat că, iubind, îi pot face şi pe ceilalţi să se simtă aşa. iubirea este valoarea supremă şi principiul transformator al existenţei lor. găseşti în acest grup apostoli ai iubirii precum dalai lama sau maica tereza (care spunea că e mai multă foamete de iubire în lume decât e foamete de pâine). venusienii leu muritori de rând (mmm, cam riscant să vorbesc aşa despre oricine cu energii leonine în harta astro) sunt pasionaţi şi cer pasiune, sunt loiali şi pretind loialitate, sunt arătoşi şi vor un partener arătos, pe care-l etalează ca pe un trofeu. excitaţia, ca şi inhibaţia, se produce la nivel de ego şi la nivel vizual. decorurile sărăcăcioase îi pleoştesc, căci e ceva flamboaiant şi opulent în gustul acestor venusieni – vezi creaţiile lui andy warhol sau apariţiile madonnei. rănile ego-ului (umilinţa, înşelarea, lipsa de apreciere sau aprecierea exclusiv tacită, chiar dacă reală) pot fi de-a dreptul fatale relaţiilor.

 

venus în fecioară

 

femeile cu venus în fecioară preferă un look simplu, confortabil şi practic, unor formule de feminitate prea evidente. venusienele fecioară pot fi sofisticate prin simplitate (vezi catherine deneuve). au destule atribute de seducţie (o înnebunitoare pereche de picioare sau un păr pentru care alte femei ar fi dispuse să dea la schimb un an din viaţă), dar e foarte probabil că nu vor face paradă de acestea. zice despre sine venusiana fecioară julia roberts: „în zilele mele bune arăt cam de nota 7+. hai, 8, cu indulgenţă, dacă chiar mă simt în formă.” tot ea declara că less is more în săruturile din filme. există, fireşte, şi excepţii notabile, pentru că venus, nu tocmai confortabilă în fecioară, poate respinge moderaţia şi modestia impusă de acest semn.

 venus în balanţă

 „să iubeşti înseamnă să suferi. ca să eviţi suferinţa, trebuie să nu iubeşti. dar atunci suferi că nu iubeşti. aşadar, a iubi înseamnă a suferi, a nu iubi înseamnă a suferi. a suferi înseamnă a suferi. dacă eşti fericit înseamnă că iubeşti. deci, să fii fericit înseamnă să suferi. dar suferinţa te face nefericit. prin urmare, pentru a fi nefericit, trebuie să iubeşti, sau să iubeşti suferinţa, sau să suferi de prea multă fericire. sper că-ţi notezi.” woody allen, posesor al unei venus în balanţă, a scris această replică pentru personajul feminin principal din „dragoste şi moarte”. venus în balanţă, puternică, exacerbează cele două subiecte obsedante ale semnului: cuplul ca formulă armonică ideală şi esteticul ca sistem central de valori. mighty aphrodite va dărui femeilor trăsături clasice (vezi grace de monaco), iar bărbaţilor le va da slăbiciune în faţa unui femei frumoase şi curtoazia cu care să le abordeze.

 venus în scorpio

 pentru aceşti venusieni gustul autentic al vieţii e gustul sexului. frumuseţea e de căutat dincolo de piele. dacă bărbatul e niţel mai frumos decât dracul, e ok. dacă femeia este vie şi adevărată, ce contează cu ce e îmbrăcată sau că nu are cupa c la sutien? (care sutien?) cu venusienii scorpion ori e laie, ori bălaie. ori iubeşti ca lumea, ori dispari. venusienii scorpion sacrifică şi se sacrifică; devorează şi se lasă devoraţi; distrug şi se lasă distruşi; pun la bătaie tot şi cer tot. iubirea e ruletă rusească. e aşa cum o cântă annie lennox în love is a stranger.

venus în săgetător

 “păi, nici laurence olivier nu arăta a actor!”, zice gerard depardieu. venusienii săgetător nu prea se sinchisesc de standarde de frumuseţe. cu certificat de rege sau regină a frumuseţii (vezi jude law sau kim basinger) sau nu, e totuna, ştiu ei să-şi facă drum către sexul opus. sexul e fie un accesoriu (unul important, e-adevărat), fie un generos subiect de speculaţie. unii venusieni săgetător sunt nesusceptibili la prejudecăţi şi ştiu să le exploateze. alţii se cramponează de ele, prinşi în conservatorisme relaţionale. marea provocare pentru aceşti venusieni este găsirea bunei măsuri, căci lipsa acesteia e ca nisipul între dinţi.

 venus în capricorn

 walt disney zicea că îl iubeşte pe mickey mouse mai mult decât a iubit vreodată o femeie. maria callas zicea că se pregăteşte pentru repetiţiile spectacolelor sale aşa cum s-ar pregăti pentru o nuntă. nu e ceva neobişnuit pentru venusienii capricorn să-şi pună munca şi produsele acesteia mai presus de orice, inclusiv mai presus de iubire, sau ca acutul sentiment al status-ului socio-profesional să infuzeze în modul în care ei funcţionează în relaţii. subtextul acestei filozofii este „sunt ceea ce am realizat, aşa că, dacă mă iubeşti pentru ceea ce sunt, iubeşte-mă pentru ceea ce am realizat”. totuşi, zeiţa venus suferă sub regimul de austeritate capricornian, unde există sancţiuni pentru efuziunile emoţionale iar banii sunt cheltuiţi cu parcimonie. venusienii capricorn iubesc cu simţul datoriei, oricât de oximoronic sau moronic ţi s-ar părea acest lucru.

 venus în vărsător

 o minte hyper-sexualizată. cel mai refreşisant liberalism sincretizând cu cel mai crunt şovinism. dar, „nu gândi că sunt ceea ce par” zice byron. venusienii vărsător sunt o contradicţie ambulantă, inclusiv în modul (de fapt, modurile) lor de relaţionare. să iubeşti şi să fii iubit de un personaj cu venus în vărsător e, aş zice, o mare provocare, ce nu-i pentru cei slabi de suflet.

 venus în peşti

 venus în peşti este zeiţă absolută, împărţind darurile venusiene cu largheţe, netezind asperităţi, rotunjind colţurile personalităţii şi retuşând artistic imaginea supuşilor săi în ochii celorlalţi. frumuseţea poate avea orice culoare, formă, sau vârstă, căci dumnezeu nu dă rebuturi. venusiana peşti ştie să fie frumoasă în multe feluri şi rămâne profund feminină indiferent de decor sau veşmânt (vezi maia morgenstern). bărbatul cu venus în peşti îşi caută partenera într-un labirint de oglinzi, nederanjându-l, ba chiar savurând, imaginile multiple, suprapuse, ale iubitei sale. iubirea acestor venusieni este din acel cântec al beatles-ilor semnat de pisceanul george harrison, „within you without you”.

 vezi în ce semn era venus la naşterea ta. 

catchy.ro

0 comentariu

Rasputin 30-09-2010 - 11:33

antiRealitatea 01-10-2010 - 03:09

Cel mai ordinar canal de televiziune din Romania este ordinaria de Realitatea. SOV conduce acest post scirbos de televiziune avind un unic scop: improscarea presedintelui. Exemplu: curva de Oana Sirbu. Alt exemplu: la stirile de azi-noapte stirile au derulat astfel: la anuntul spiceritei a principalelor stiri au fost cele interne, patru la numar, dupa care, culmea a fost data o stire FULMINANTA din, atentie! Ecuador. Unde ce se intimplase? Din cauza reducerirol salariale ale armatei si politiei, s-a declansat o lovitura de stat. Opaaaa! Pai nu? Ia sa le dam niste ‘idei” jigodiilor de politisti ca doar doar sa se intoarca in strada si sa-l dea jos pe Basescu.

Ba Tanase, du-te dracului de ordinar, tu si scirba de Dinescu, fir-ati ai dracului de jigodii ordinare.

urbos 01-10-2010 - 03:31

Da ba taratura, in curand luam gatul porcului. Sa iesi sa-l aperi cacatule, sa-ti scoatem matele si sa te spanzuram cu ele.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS