X Factor, 03 octombrie 2014. Oana Sârbu bagă „zâzanie” între Ştefan Bănică şi Horia Brenciu. Bineînțeles, nu e vorba de vedeta din Liceeni, ci de sosia sa, care a reușit să cucerească inimile juraților.
Tânăra de 18 ani, sosită tocmai din Chişinău, a interpretat ireproșabil melodia din repertoriul Oanei Sârbu, moment în care rock-starul Bănică a vrut să îi facă o surpriză bunei sale prietene: „Dacă nu îţi sporesc emoţiile, am să o sun acum pe Oana, să te asculte şi ea!”.
Bineînţeles, colegul său de juriu, Horia, pus pe şotii, şi-a pregătit şi el telefonul, ca în cazul în care Oana nu va răspunde, să încerce şi el să o sune. Spre sfârşitul reprezentaţiei tinerei, artista a răspuns, însă apelului lui Horia Brenciu. „Oana Sârbu a pus mâna pe telefon şi a văzut că o sunaseră în acelaşi timp şi Brenciu şi Bănică. Trebuie să fi fost cea mai fericită femeie de pe pământ. Dar ce a ales ea? M-a ales pe mine!”, a povestit râzând showmanul Brenciu, care a continuat: „Cu el a fost în film, cu mine în realitate!”.
Ce i-a răspuns rock-starul Bănică lui Horia, dar şi momentul Dianei pe scena „X Factor” vor putea fi urmărite vinerea aceasta, de la 20:30, la Antena 1.