Acasa MultimediaMelodia Zilei Omagiu pentru Japonia

Omagiu pentru Japonia

scris de Adrian Pătruscă
5 afisari

Multă lume spune că “Made in Japan” este cel mai bun album Deep Purple. A fost înregistrat live în 1972, în timpul turneului din Japonia.

E vorba de concertele din 15-17 august din Osaka şi Tokyo, de unde şi numele albumului. Spre deosebire de alte albume live, Deep Purple a păstrat înregistrările originale, fără să le mai aducă îmbunătăţiri în studio. Nu a fost nevoie, sunau prea bine.

Componenţa trupei este Ritchie Blackmore – chitară solo; Ian Gillan – vocal, muzicuţă, percuţie; Roger Glover – bass; Jon Lord – orgă, keyboards, pian electric;  Ian Paice – baterie, percuţie.


Jon Lord, clapetistul Deep Purple, care iubeşte în mod deosebit acest album, povesteşte: “Acest dublu album a fost rezumatul a ceea ce am produs în acele zile. Nu a fost gândit să fie vândut în afara Japoniei. Japonezii ne-au întrebat: ‘Nu v-ar plăcea să scoateţi un album live?’. Am răspuns: ‘Nu scoatem albume live. Nu credem în ele.’ Într-un final am acceptat, dar am cerut drepturile asupra benzilor, pentru că nu am vrut ca albumul să fie vândut în afara Japoniei. Costurile ca să scoatem albumul au fost doar de 3000 de dolari. Suna grozav, aşa că ne-am răzgândit şi i-am întrebat pe Warner Bros: ‘Vreţi să scoateţi asta?’ ‘Nu, albumele live nu se vând.’ Până la urmă au acceptat cu greu. (Albumul) a câştigat platina în două săptămâni.”

Cum nu am găsit filme cu cele trei concerte Deep Purple din Japonia, am ales două înregistrări live cu trei piese care apar pe album, dar au fost filmate în alte concerte: “Child In Time”, “Strange Kind Of Woman” şi „Smoke On The Water„.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult