Acasa Newsletter Ce spune Guvernul după ce s-a vehiculat demiterea lui Virgil Popescu

Ce spune Guvernul după ce s-a vehiculat demiterea lui Virgil Popescu

scris de Misu Andrei
66 Afisari

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat că momentan nu poate fi exclusă nicio opțiune, fiind întrebat dacă guvernanții analizează o eventuală demitere a ministrului Energiei, după accidentul de la CE Oltenia, soldat cu moartea a trei mineri. 

foto:gov.ro

De asemenea, Dan Cărbunaru a mai susținut că „prioritatea la acest moment a fost luarea celor mai rapide măsuri pentru a asigura intervenţia autorităţilor în cazul care s-a petrecut ieri”, potrivit News.

Potrivit purtătorului de cuvânt, în următoarea etapă vor fi evaluate responsabilitățile. „În această a doua etapă se evaluează responsabilităţile, pe lanţul ierarhic, în legătură cu acest accident şi, la finalizarea acestor proceduri, vom fi în măsură la nivelul Guvernului să prezentăm inclusiv această zonă de responsabilitate care să antreneze şi decizii”, a mai spus Cărbunaru.

În ceea ce privește o eventuală demisie a șefului de la Energie, reprezentantul Guvernului a explicat că „demisia este un act unilateral„ și că „nu se pune problema de a aştepta o demisie, ci de a avea o evaluare corectă a celor întâmplate din perspectiva responsabilităţilor şi, în planul doi, asumarea acelor responsabilităţi”, susținând că nu dorește să vorbească despre decizii personale.

„În funcţie de rezultatul acestor evaluări şi în funcţie de cum va arăta această înlănţuire a responsabilităţilor, nu putem exclude la acest moment nicio opţiune, dar este prematur pentru că la acest moment toate aceste responsabilităţi trebuie să se reflecte în realitatea care va fi constatată în teren”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, privind eventuala demitere a lui Virgil Popescu.

„Deciziile legate de exercitatea funcţiei publice, de lanţul de răspundere care intervine în cazul acestui tragic accident, unele dintre am văzut că deja se întâmplă şi sunt legate de decizii personale a celor care au ales să îşi depună mandatul, mă refer la o parte din managementul local”.

„Dar în privinţa evaluării de ansamblu a a responsabilităţilor şi pe cale de consecinţă şi măsurile care vor fi decise, o să vă asigur că vor fi prezentate toate aceste elemente, atunci când va fi evaluată întreaga situaţie. Deci lanţul de responsabilităţi se va reflecta în mod coerent şi corespunzător la finalul acestei evaluări”, a mai completat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

El a mai spus că „lanţul de evaluare implică de la ceea ce s-a întâmplat la nivelul minei respective, la nivelul companiei, până la ceea ce înseamnă managementul acestui domeniu”.

„Dar, repet, suntem într-o etapă în care evaluarea este în curs. Ca atare, după finalizare, vom vedea şi în ce constau responsabilităţile punctuale ale persoanelor implicate. Responsabilităţile care urmează a fi stabilite se bazează pe responsabilităţile legale şi pe atribuţiile pe care fiecare dintre elementele acestei structuri ierarhice le are de gestionat. Se va face o evaluare care se bazează pe ceea ce s-a întâmplat şi, pe de altă parte, pe atribuţiile care le revin celor care răspund de acest domeniu”, a completat Cărbunaru.

Acesta a mai precizat că această evaluare şi analiză privind accidentul de la Jilţ Sud va fi finalizată cel mai probabil săptămâna viitoare.

„Cât mai curând va fi această analiză. Cel mai probabil săptămâna viitoare toate aceste evaluări însoţite de un plan de măsuri vor fi prezentate Guvernului şi opiniei publice”, a conchis Cărbunaru.

Accident cu 3 morți, după ce mașina a rămas fără frâne

Mai multe persoane au fost rănite și au nevoie de îngrijiri medicale, după ce mașina care îi transporta la muncă s-a răsturnat în cariera Jilț Sud, rămânând fără frâne.

Complexul Energetic Oltenia a emis un comunicat de presă în legătură cu accidentul care a avut loc la cariera Jilț Sud:

„În timpul coborarii pe o panta, inaintea podului de traversare a transportatorului cu banda T 204, autovehicolul a derapat pe pod si a cazut peste transportor, impactul soldandu-se cu 16 victime. Printre acestea se numara 14 salariati ai CE Oltenia, din care 3 au decedat”, a transmis Ce Oltenia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult