Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat că, la finalul şedinţei de Guvern de joi, că au fost adoptate norme metodologice pentru programele IMM Invest şi IMM Leasing, iar în cadrul celui de-al doilea, companiile vor avea opţiunea de acces la finanţare pentru achiziţia de utilaje sau echipamente tehnologice, transmite Agerpres.
„În domeniul economiei, două hotărâri de Guvern foarte importante pentru implementarea Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică.
După adoptarea actelor normative primare pentru implementarea unor programe de sprijin în domeniul economic, în vederea facilitării accesului companiilor la lichidităţi în această perioadă, în acest moment au fost adoptate normele metodologice pentru două astfel de programe, respectiv programul IMM Leasing şi programul IMM Invest România.
În cazul programului IMM Leasing, urmare a adoptării normelor metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă prin care a fost instituit acest program, companiile vor avea o opţiune în plus de acces la finanţare, pentru achiziţia de utilaje sau echipamente tehnologice, cu garanţii de stat, astfel încât acestea să poată avea acces mai uşor la finanţările din piaţa financiar-bancară”, a precizat Dancă, într-o declarație de presă la Palatul Victoria.