Dragnea, discuție cu consilierul pentru securitate națională Trump | Ziua Veche
Acasa Newsletter Dragnea, discuție cu consilierul pentru securitate națională în administrație Trump

Dragnea, discuție cu consilierul pentru securitate națională în administrație Trump

scris de D.S.S.
2 afisari

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al social-democraților, a precizat miercuri că a avut în Statele Unite “o discuție informală foarte bună” cu Michael Flynn, viitorul consilier pentru securitate națională în noua administrație Trump, prilej cu care l-a asigurat pe acesta că actualul guvern de la București va respecta angajamentul României de a aloca 2% din PIB pentru apărare.

dragnea Michael Flynn“Astăzi am avut o discuție informală foarte bună cu domnul Michael Flynn, viitorul consilier pentru securitate națională în noua administrație Trump. Am discutat despre perspectivele excelente ale parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite și despre faptul că securitatea națională și stabilitatea reprezintă doi factori esențiali pentru dezvoltarea și prosperitatea unei națiuni. L-am asigurat că actualul guvern de la București va respecta angajamentul României de a aloca 2% din PIB pentru apărare, iar dânsul mi-a confirmat interesul special al SUA față de România și dorința noii administrații americane de a dezvolta parteneriatul cu țara noastră”, a scris Liviu Dragnea pe Facebook.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult