Lider PNL despre partid și guvernarea Orban: "Îmi este rușine" | Ziua Veche
Acasa Newsletter Lider PNL despre partid și guvernarea Orban: „Îmi este rușine”

Lider PNL despre partid și guvernarea Orban: „Îmi este rușine”

scris de Misu Andrei
66 afisari

Deputatul PNL Adriana Săftoiu critică în termeni foarte duri prestația partidului și a guvernării sub conducerea lui Ludovic Orban. „Îmi este rușine”, a scris Adriana Săftoiu pe Facebook, referindu-se la primirea în partid a dezertorilor de la PSD și la deciziile luate de PNL în legătură cu bugetul și cu adoptarea unor legi. 

„Îmi este rusine.
Ne anulăm decizii (în campanie, am declarat că ușile sunt ferecate pentru membri PSD, dar, după campanie, au devenit membri PNL), votăm împotriva propriilor convingeri (vezi alocația pentru copii), ne pregătim să sesizam la CCR legile noastre (reducerea TVA de la 19% la 16% ,la produse alimentare de la 8 la 5) spunând “Hei, noi, PNL în opoziție am făcut legi neconstituționale”, acceptăm ca miniștri respinși de comisiile parlamentare (într-o țară în care se spune că Parlamentul reprezintă voința poporului și nu Guvernul) să rămână miniștri, creând un precedent periculos, acceptăm asumarea pe buget, un precedent și mai periculos, votăm incriminarea “drogurilor” intr-un mod total aberant…e cel mai mare haos parlamentar pe care l-am văzut si asta pentru că nu mai gândim, ci ne supunem.
Îmi doresc din toată inima să fie sfârșitul unui asemenea mod de a face politică. Să te supui doar ca sa îți mai asiguri un loc pe liste?! Vai de așa viitor”, a scris Adriana Săftoiu pe pagina sa de Facebook.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult