Acasa Newsletter Ședință la MS : Echipa lui Voiculescu insistă pentru închiderea Bucureștiului

Ședință la MS : Echipa lui Voiculescu insistă pentru închiderea Bucureștiului

scris de Misu Andrei
58 afisari

Rata de infectare în București se apropie de 6 la mie, când s-ar impune carantinarea unei localități. Astăzi va avea loc o ședință a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, în contextul în care, cu o zi în urmă, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus că nu exclude intrarea în carantină a Capitalei. Secretarul de stat Andreea Moldovan a anunțat la Digi24 că, luni, la minister, are loc o ședință cu specialiști, pentru determinarea unor noi criterii de carantinare a localităților.

La ora 14.00, la Ministerul Sănătății va avea loc ședința pentru modificarea criteriilor de intrare în carantină, la care vor participa reprezentanți DSU, INSP și experți în sănătate publică

Secretarul de stat Andreea Moldovan a declarat, duminică seară, la Digi24 că Bucureștiul și județul Ilfov sunt interconectate și că de aceea este important să fie abordate unitar, fiind vorba despre o masă mare de oameni care se deplasează, „libertate pe care, încet-încet, nu ne-o vom mai putea permite”.

București și Ilfov sunt interconectate. Este important să fie abordate unitar, e o masă mare oameni care se deplasează. Încet-încet, această libertate nu ne-o vom mai putea permite. Trebuie pași suplimentari. Situația nu e roz. Colegii zic că e mult e greu, suntem supraîncărcați, suntem în situația din noiembrie. Am pornit spre 1000 de paturi de terapie peste care adăugăm. Situația în țară nu e liniștitoare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult