Şefa DSP Gorj, demisă în timpul videoconferinţei de la MS | Ziua Veche
Acasa Newsletter Şefa DSP Gorj, demisă în timpul videoconferinţei de la MS

Şefa DSP Gorj, demisă în timpul videoconferinţei de la MS

scris de Misu Andrei
70 afisari

Ministrul Sănătăţii a demis-o pe directoarea Direcţiei de Sănătate Publice Gorj, Carmen Ivanov, pentru gestionarea defectuoasă a situaţiei medicale din judeţ. Ea a dat informaţii false privind carantina în urma cazului confirmat de coronavirus.

Decizia a fost luată în timpul videoconferinţei care a avut loc la Ministerul Sănătăţii, cu toţi şefii DSP-urilor din ţară.

Ministrul Victor Costache a luat decizia pe motiv că şefa DSP Gorj nu a gestionat corect ce se întâmplă în judeţ şi a transmis date false.

„Directorul DSP Gorj nu a respectat procedurile și legislația în vigoare privind instituirea măsurii de carantină a persoanelor în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infectarea cu COVID-19 și nu a instituit măsurile corespunzătoare în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei.

De asemenea, directorul DSP Gorj nu a utilizat spațiile de carantină identificate la nivelul județului și a transmis raportări inexacte privind situația din primul județ în care a fost identificat un caz de COVID -19″, a transmis Ministerul Sănătăţii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult