Acasa O clipa de zambet Caseta de scandal

Caseta de scandal

scris de Ananie GAGNIUC
3 afisari

 Pe vecinul meu, Ioanide Pârpâr, zis Lordul, l-am considerat întotdeauna un om serios. Este sobru, politicos, nu face politică (dar merge la vot), plăteşte la timp întreţinerea, e un om aşezat, doar fiul lui mai face, uneori, scandal în apartament.

Ananie-GAGNIUCNu totdeauna ce naşte din pisică

Ieri a venit soacră-mea la mine, iar eu m-am dus la el, să-mi dea o casetă, un CD, ceva, să-i pun mamei soaţei mele un film, mai ales că am cumpărat video şi DVD, să vadă socrela ce bun gospodar şi bun familist sunt.

          Grăbit să plece la serviciu, domnul Ioanide îmi dă o casetă, pe care însă n-o văzuse, că abia i-o adusese fiul. Scria pe ea „O, yes!” şi m-am gîndit că trebuie să fie un film bun, eventual o comedie. Şi, Doamne, ce comedie a ieşit!

Scot video abia cumpărat, dibuiesc cum funcţionează, bag caseta, îi dau drumul şi fug la baie, pentru a urmări, liniştit, filmul.

Deodată, aud un strigăt disperat şi-mi dau seama, după ani de conveţuire, că numai colega mea de apartament trebuie să fie! „Vino, vino repede!”, ţipă nevastă-mea. De emoţie, uit că mai am şi nasturi la pantaloni, mai ales că aud în sufragerie un glas de femeie, care tot repetă: „O, yes! O, yes! Yes, yes, yes!” Ies din baie, intru în cameră, soacră-mea mă priveşte cu ocii ieşiţi din orbite, depăşind cu puţin lungul nasului. Mă măsoară de sus până aproape jos şi…leşină cu hotărâre.

Când mă uit pe ecran, Doamne, ce văd? Două doamne, ca să zic aşa, abia se zăreau, sub trei masculi feroce, toţi goi şi fără adăpost. Una din femei se tot frământa şi rostea: „O, yes! O, yes!”, că cealaltă nici nu putea vorbi. În timp ce căutam, precipitat, telecomanda, soacră-mea zăcea în nesimţire, iar nevastă-mea era cu ochii pironiţi în ecran cu atâta forţă, că mi-era să nu-l spargă. Apăs pe ce buton apuc, imaginea începe s-o ia la fugă, într-o derulare rapidă. Apar doi, unu şi una, într-o mişcare drăcească. Mă minunez, aşa ceva nu se poate, dar rămân perplex, când o aud pe nevastă-mea: „Vezi, bărbate? Vezi că se poate?”

Până îmi vine în minte să scot aparatul din priză, mă trezesc cu fiul cel mare, trezit şi el, probabil de larmă. Deschide uşa, priveşte o clipă la televizor şi rosteşte: „A, asta e caseta cu <O, yes!>”… Bravo, tinere!

Vecine, mi-o făcuşi! Acum, nu mai ştiu ce să zic. Pe de-o parte sunt supărat pe el, pe de alta i-aş mulţumi, pentru că, de cum şi-a revenit, soacră-mea s-a jurat că nu-mi mai calcă în casă, de-a pururea în veci.

Cu toate că nu-s vinovat de cele întâmplate, vorbesc frumos cu nevastă-mea, şi cu…mama ei, care a făcut-o, dar, de câte ori o rog ceva, îmi răsunde, prelung: „O, yes!”… 


This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult