DOSARUL TIGARETA...VII (7) | Ziua Veche
Acasa O clipa de zambet DOSARUL TIGARETA…VII (7)

DOSARUL TIGARETA…VII (7)

scris de Ananie GAGNIUC
8 afisari

Data de 7 aprilie are semnificaţii şi conotaţii istorice, sociale, politice, culturale demne a fi marcate-remarcate: s-au născut Francis Ford Copola (1939), Ecaterina Andronescu (1948), Jackie Chang (1954), Sorana Cîrstea (1990) etc. De morţi… nu mai scriu (numai de bine).

7 aprilie este… Ziua Mondială a Sănătăţii. Important pentru mine (neimportant pentru lume) pe 7 aprilie 2017 se împlinesc şapte ani de când… m-am lăsat de fumat! Sunt chiar încântat! Nici nu vă spun cât m-am luptat, de câte ori am încercat, cât am suferitsă scap de-acest obicei… nesuferit! Îmi dozam ţigările, le tăiam în două, nu-mi cumpăram peste, iar noaptea, pe la unu, două – căutam câte un non-stop, înnădeam chiştoacele din scrumieră etc.

Doamne, cât chin, chiu şi vai… Dar, iată, scăpai! Ce-i drept, m-am cam umflat-îngrăşat, dar nu mai tuşesc, nu mai bolesc, noaptea nu mai horcăiesc, reuşesc să mă odihnesc, sforăitul e cântec de leagăn, iar formula “N-ai o ţigară?” e pentru cei ce-or să tot ceară, până-şi dau plămânii afară… Aşadar, zi importantă, marcantă, de-atunci până acum, fără fum, scrum, pe la doctori drum… Nu condamn, nu comand, dar… recomand!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult