Acasa O clipa de zambet E toamnă iar!

E toamnă iar!

scris de Ananie GAGNIUC
241 Afisari

Când vine toamna în Carpaţi
Şi cade bruma pe culturi,
Noi ne gândim la candidaţi…
Dar şi la alte murături
TOAMNA (Vasile Vajoga)
E timpul când îmbracă ţara
Culori ce-au fascinat poeţii
Şi când se umple iar cămara
Cu…mucegai pe toţi pereţii.

A trecut o-ntreagă vară, când răcoroasă, când caniculară, a venit toamna, doamna curcubitaceelor, e toamnă iar, îmi zic Iasomie!
ananie gagniucZiarele vor titra, cu titluri de o şchioapă, că nu vom avea apă, curent şi căldură, românul va privi actualul guvern cu ură, care guvern nu va fi etern, parlamentarii vor fi tocaţi mărunt, bani nu mai sunt, se va schimba din nou staff ul şi, din toate cele promise, se va alege praful!
E toamnă iar şi bine mi pare, va fi teroare cu…preţul la benzină, cu plata la lumină, cu factura (via căldura), cu al dolarului curs, cu faptul că străinătatea se uită la noi ca la urs…
Până nu se lămureşte cine va fi la putere şi în putere, românul crede că vor curge lapte şi miere, iar cel pesimist va fi şi mai trist, convins c o va duce mai rău şi că ţara se va prăbuşi, şi mai mult, în hău…
E toamnă târzie, cine ştie ce-o să mai fie, deocamdată avem corupţi şi oameni de rând cu pantalonii-n fund rupţi, primari arestaţi şi poeţi decedaţi, anunţuri, denunţuri, rar moşteniri de la câte o mătuşă şi…iarna bate la uşă!
Iată, la vremea viitoare şi…un mic dicţionar de cuvinte rare: bunăstare, mâncare, ieftinire, primenire, belşug, meşteşug, lux şi trai pe vătrai şi parai.
Dar şi câteva cuvinte şi expresii, tot mai uzuale: fes, interes, sărăcie, visteria pustie, murături, înjurături, preţuri ce frig şi, în curând, frig! Un întreg balamuc!
V-o spune…
Ananie Gagniuc

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS