Femeia ... Un fel de proză (pe)rimată | Ziua Veche
Acasa O clipa de zambet Femeia … Un fel de proză (pe)rimată

Femeia … Un fel de proză (pe)rimată

scris de Ananie GAGNIUC
2 afisari

Moto: Muiere…Durere…

Avere?…La revedere!

Iată o proză, în care vreau să arăt că femeia ne face viaţa roză. Femeia…La-nceput, pudică mimoză. Primitoare şi duioasă, afectivă ca o mamă (dar şi tare mofturoasă, dacă nu o bagi în seamă!). Caldă ca o sărutare, seara e ca o amantă, şi mereu amăgitoare, ca şampania spumantă.

Ananie-GAGNIUCFemeia…Pură, ca un bob de rouă, cum e‑n basme o crăiasă, sfântă, cum ne place nouă, ca în poze, o mireasă. Dulce e, precum nectarul, ce‑l sorbeau pe vremuri zeii, e dotată ca brumarul ce dă, toamna, funigeii…E otrava ce ucide, când o iei în doză mare, dar şi leac, când se decide să îţi dea o sărutare. La culcare, la sculare…

Femeia…Aprigă, răzbunătoare, certăreaţă ca o caţă, dacă, dintr‑o întâmplare, nu‑i acorzi statut de soaţă. Blândă, dar şi fără frică, pusă‑adeseori pe harţă, scoate gheare de pisică, dacă rişti…s‑o calci pe coadă! Femeia…Filă de mitologie, Penelopa lui Ulise, când te‑amână sine die, la‑nvoielile promise. Tainică, dar şi frivolă, face din bărbaţi – se ştie, ca un maistru sub cupolă, prestidigitatorie…

Femeia…E crăiasa din poveste (ce o cântă Eminescu), dar îţi mai joacă şi feste, (cum se plânge Minulescu). E ispită efemeră, cu parfum de azalee, unduiri de baiaderă, dintr‑un port de la Egee. Femeia…Gospodină (lucru mare!), ţine minte unde‑s banii şi, în orice‑mprejurare, totdeauna‑şi uită anii…Ea ne‑ndeamnă la idile ce devin iubire‑adâncă, ea ne dă viaţă şi zile şi…tot ea ni le mănâncă!

De sub papuc,

Ananie GAGNIUC

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult