In vino veritas

Cui nu i place vinul? Mai ales dacă are cele cinci binecunoscute calităţi: alb, sec, rece, mult şi gratis. Cât despre vinul roşu, se spune că face mult bine femeilor, mai ales dacă e băut de bărbaţi…Am urmat odată acest „percept”, am băut o vadră şi soţia a fost, într adevăr, încântată, pentru că am bolit trei zile şi i am cumpărat o haină de blană, ca s o împac!

„In vino veritas” nu înseamnă că trebuie să fie, neapărat, veritabil. Mai mult, uneori vinul e contra şi pre făcut, zăpăceşte omul, de spune şi adevărul şi ceva pe deasupra.

Aşa a păţit eroul acestei povestiri, la o agapă făcută de ziua lui, acasă. Iată „filmul” acţiunii:

Toader Prescură, aflat la zi de aniversare, hotărî să şi cheme colegii de serviciu şi soţiile lor acasă, unde soţia adunase, cu greu, câte ceva, respectiv o bucată de brânză, un rest de salam, o cutie de ciuperci fără garanţie pe etichetă şi făină de la o vecină, pentru o pizza. Cât despre vin, Toderică l a achiziţionat de la un particular, la un preţ sub nivelul pieţei şi la gust, sub…orice critică. Până să vină invitaţii, deja sărbătoritul Prescură era cu paharul la gură, cu bujori în obrăjori, ajuns binişor la faza când toate ţi se par minunate, iar vinul, nemaipomenit. Şi, Doamne, ce l au mai pomenit invitaţii, a doua zi!

La primul pahar, şeful l a întrebat dacă nu cumva a adus, din greşeală, oţetul din cămară. La al doilea pahar, mai toţi invitaţii au cerut apă, iar după câteva înghiţituri de pizza, sărată corespunzător, au mai băut două trei pahare, aşa încât expresia „In vino veritas” a început să prindă contur, vinul făcându şi efectul.

„Măi Toadere, o fi ziua ta de naştere, dar eu, ca şef, nu pot să ţi ascund acum, c am băut şi un pahar şi m am cam turmentat, că postul tău va fi restructurat…”

„Colega, interveni un altul, de ce nu mi ai spus că ai o nevastă aşa drăguţă, că te trimiteam mai des în delegaţie!” Al treilea îi zise: „Toadere, radiocasetofonul acela de pe televizor nu i cel ce l am cumpărat noi, pentru birou?”

Una din soţii zise: „Ce pizza groasă a făcut gazda! Oare de unde a luat atâta aluat?”

Dar, în vin e adevărul şi pentru soţii Prescură. Toader: „Să ştiţi că, dacă sunt dat afară, dau şi eu totul din mine. Şi nu vă va fi prea bine! Ori toţi, ori niciunul!” Soţia sa: „Dragele mele, spuneţi mi dacă lipseşte ceva de la masă, că nu vreau să afle mâine toate ţaţele din cartier!”

Ei, şi cum se întâmplă la români, au ajuns la politică, cu comentarii gen „Iar scumpiri de benzină, scumpiri la lumină, guvernul e de vină!”, „Toţi sunt corupţi, iar noi cu pantalonii în fund rupţi!”, „Jos cu cine sus i a pus!”, toate urmate de nelipsitele cântece, specifice românilor aflaţi în stare de delir, după atâta „elixir”, adică vin de surcele. S a cântat „Noi proşti am fost, proşti suntem încă”, „Nenea Băse, nenea Băse este sus / Să trăiască până mâine cin’ l-a pus!”

Şi, tot cum se întâmplă la români, până la urmă s au împărţit în două tabere, ca n Parlament, s au înjurat, s au bătut, apoi s au îmbrăţişat, s au pupat şi i au cântat aniversatului „La mulţi ani!”

Nu se ştie cât de mulţi ani va primi Toader Prescură, pentru că, spre dimineaţă, conflictul a luat amploare, iar el a avut câştig de cauză, fiind fost boxer. A doua zi, şeful a fost spitalizat, iar Toader disponibilizat, apoi…arestat.

Şi totul, de la acest vin, „elixir” care, în cazul de faţă, s a lăsat cu sictir. In vino veritas…