Acasa O clipa de zambet Metode de-ngrăşare

Metode de-ngrăşare

scris de Ananie GAGNIUC
157 Afisari

Peste tot, metode de slăbire! Eu am un amic umorist brailean care, după ce că-i mic, slăbeşte zi de zi şi pic cu pic. Ţin foarte mult la el, mai ales că o eventuală plecare (Feri, Doamne!) a sa, mă va lăsa ca cel mai bun scriitor de satiră şi umor!…

Ananie GAGNIUC

Ananie GAGNIUC

Nu vreau să se ducă, dar, pe zi ce trece, se usucă. Un mic să mănânce, dacă apucă!
Asta, aşa, cu prilejul unor lansări, spre exemplu, a cărţilor de poezie.
Şi, în aste vremuri, cine mai scrie poezie?
E cauza pentru care încerc să-l „îndop” cu recomandări, cât mă pricep eu la sfaturi.
Că, de mâncat…
Aşadar, o metodă ar fi să râdă mai des. Nu numai că râsul îngraşă, dar, stând în parc şi râzând fără motiv, îţi mai dă unul, altul o banană, un colţ de pâine, o gumă de mestecat.
Se poate sta şi la ieşirea din biserică, din cimitir sau de la mormântul lui Arsenie Boca. Exclus la ieşirea din Parlament, guvern, că acolo nu-i loc de reporteri şi mascaţi de la DNA, care să ridice pe viitorii arestaţi.
De asemenea, participarea la cât mai multe sindrofii, petreceri, aniversări, jubilee, înmormântări, parastase, chiar şi la campanii electorale. E rost de mâncare, potol potop, destul ca să pleci sătul.
Renunţaţi la regim, fie şi cel politic, la posturi, inclusiv de cele de demnitari, că se ştie ce şi cât mănâncă ei…
Aşadar, mâncaţi sănătos! Dacă nu sunteţi sănătos, ajungeţi ca amicul meu brăilean… Cum? S-a dus? Şi doar i-am spus să nu se ducă în capitală! Acolo nu mănânci, decât mardeală! Cum? Acum e înalt demnitar,? E parlamentar? Am mai pierdut un prieten…
Să mă slăbească!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult