Cade un guvern, d-apoi un organ intern. La mine, de-atâta amar, fierea a dat pe dinafară. E clar, o dau afară! Ca să mă dau specialist, avangardist, trebuie să vă informez că, ştiinţific, se cheamă colecist.
Afară cu el! S-a împietrirt, de-atâta venin. Mă pune, nu spun cine, să cer oarece păreri. Unul-mi spune că aşa i-a murit soacra. Altul, că operaţia e floare la ureche, mai dureroasă e o clismă (?). O doamnă mă încurajează că e ca un tricotaj, cu două-trei andrele.
O să râdeţi de mine, dar când mi s-a comunicat că operaţia e laparoscopică, am crezut că paroscopic e un aparat şi se face la…paroscopic. Şi nu-mi scoate piatra, ci toată fierea! Ce mai, m-am hotărât: la tăiere cu mine! Bine că nu mă taie înainte de Crăciun, că se interpreta…Aşadar, bagajul: pijama, ustensile, prosop, papuci, medicamente, lenjerie, telefon, încărcător, laptop. Am uitat ceva? Prezervative nu, că nu e cazul.
Schiuri nu, va fi frig, dar nu cred că va ninge. Mâncare…nu, că dă spitalul, cât să pot şi slăbi un pic. Un pic mai mult. Oare ce n-am luat? Oameni buni, n-am luat…bani de ajuns. Şi-atunci, normal, la spital nu mai erau locuri. Mi-am amintit epigrama unui amic , Mircea Cavadia, plecat spre neuitare, cam din aceleaşi motive: „Văzând că pacientul iar / Veni la dânsul fără dar / Îi spuse medicul, tăios: / -Să fii matale sănătos!”
Deocamdată, stau cu bagajul la uşă. Bila, nici nu secretă, nici n-are o ieşire secretă, să iasă afară. Cum se spune, apa trece, pietrele rămân. Şi durerile. Care nu sunt mute, dar sunt multe. Asta e, mai rabd. Atât mă duce…bila.