“Sindromul drobului de sare” la Adunarea Parlamentară a NATO

Cine credea că ospitalitatea României va avea drept efect opinii strict favorabile, ale participanţilor la cea de-a 57 sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO s-a înşelat amarnic. Nici programul turistic, special creat pentru cei 400 de delegaţi – invocat cu demagogie, de un ex-ministru de externe, ulterior ex-ministru al apărării şi acum membru al delegaţiei române – nu a îndulcit vocea unor diplomaţi cu un mandat clar, de retorică programat intimidantă, demonstrată – printr-o ironie a sorţii – chiar în somptuoasa clădire a Parlamentului României, construită la iniţiativa unui preşedinte ce a ştiut să ţină în şah atât Vestul, cât şi Estul Europei, în vremea Războiului Rece.  

Adunarea Parlamentară a Alianţei Nord-Atlantice, tocmai prin faptul că a devenit tribuna firească, pentru exprimarea liberă a tuturor opiniilor, inclusiv a emisarilor Rusiei, Ucrainei şi Franţei, a demonstrat caracterul său de forum euro-atlantic democratic. Util şi pentru reglarea umorilor naţionale, abil manipulate la Moscova, Kiev şi Paris.Diplomaţii care au devenit brusc… inchizitorii oficialilor români, la adunarea menţionată, le-au făcut, acestora din urmă, un serviciu indirect, demonstrând că alocarea a 10.000.000 lei, din bugetul României, pentru un asemenea eveniment, altfel anost, a meritat, de vreme ce acum, pe bătrânul continent se comentează schimburile de replici diplomatice, de la Bucureşti. Peste Ocean nefiind acordată nicio atenţie formului NATO amintit. 

Au relevanţă, pentru viitor, sunetele scoase de trompetele diplomatice teleghidate din cele trei metropole europene? Nu.

Parlamentarul francez Jean Michel Boucheron ar fi făcut mai  bine dacă se abţinea de la enunţarea opiniei că sistemul american antirachetă nu va intercepta decât o pătrime din rachetele clasice. De ce? Pentru că afirmaţia sa ulterioară, conform cărora sumele alocate scutului S.U.A. ar fi putut fi destinate finanţării altor proiecte de tehnologie militară, cu capacitate ofensivă mai mare, dovedeşte ignoranţă şi aroganţă.

Ignoranţă, deoarece documentele date publicităţii la Washington D.C. şi Bucureşti vizează latura defensivă a interceptoarelor americane. Şi aroganţă, pentru că o Europă întreagă s-a convins, pe timpul Operaţiunii NATO „Protectorul unificat,” că forţele aeriene şi navale franceze, fără sprijinul logistic decisiv al Statelor Unite, puteau să îşi ia jucăriile şi să revină în patrie, după primele săptămâni de agresiune contra statului libian, pentru simplul motiv că …nu mai aveau muniţia aferentă misiunilor specifice. Aşa că, mai multă modestie, la emisarii francezi la Bucureşti nu ar strica. Altfel, monsieur Boucheron poate preda lecţii de demagogie şi în limbile rusă şi persană, dacă le cunoaşte. Dar nu pe malurile Dâmboviţei.

            Intervenţia ulterioară a colegului lui Boucheron, gospodin Azarov, a fost una mai stilată, în stilul vicleniei practicate de premierul Vladimir Putin, alias Vova. Că diplomatul trimis de Moscova a întrebat dacă sistemul de apărare, ce va fi materializat şi la Deveselu, este unul european sau parte a celui american, nu este un capăt de ţară. Dar de tot hazul a fost interogaţia privitoare la acordul necesar României, din partea aliaţilor din NATO, pentru amplasarea scutului pe teritoriul său naţional!

Azarov nu a oferit nici cel mai mic exemplu, când şi dacă Moscova a consultat, vreodată, interlocutorii europeni asupra intenţiilor sale? De pildă, în legătură cu galopanta înarmare a forţelor sale armate, cu tehnologii de ultimă oră, rachete şi aeronave de luptă cu rază de acţiune mai mare decât Europa şi cu ţinte posibile peste Ocean. Sau când şi-a eternizat prezenţa flotei militare, din Marea Neagră, în portul de la Sevastopol. Ori când a trimis trupe, în vara anului 2008, pentru a determina guvernul pro-american al Georgiei să renunţe la pohta lui Vova: revenirea Abhaziei şi Osetiei de Sud la Rusia autoritară de azi. Într-o primă fază.

Diplomatului ucrainean, la Adunarea Parlamentară a NATO – care a întrebat până la ce nivel s-a consultat România cu ţările vecine, atunci când a decis amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul său, şi şi-a exprimat îngrijorarea că prezenţa militarilor S.U.A. la Deveselu ar putea constitui o ameninţare pentru statele limitrofe – i-aş sugera să precizeze public de câte ori Ucraina a anunţat pe cei din zona sa geopolitică că deplasează trupe mecanizate spre Nistru, sau permite suplimentarea efectivelor flotei ruse, cea ancorată la vest de coasta maritimă a peninsulei Crimeea?

Îngrijorat ar trebui să fie, dar din cauza transformării liderului politic Iulia Timoşenko, prin întemniţare, într-un simbol al Ucrainei pro-occidentale. Cea uşor de recunoscut în starea de spirit a locuitorilor din vestul teritoriului ucrainean, a căror mentalitate pledează pentru o viitoare desprindere de estul pravoslavnic. Al cărui efect va fi mai mare decât ultimul tsunami din Japonia şi căruia nici actualul premier, posibil viitor preşedinte Putin, nu va avea cum să-i facă faţă. Decât dacă doreşte să păşească pe urmele sângeroase ale dictatorului Stalin.

Cât despre parlamentarul de la Chişinău, care s-a trezit vorbind singur, despre varianta în care baza de la Deveselu ar putea fi folosită şi pentru lansare, nu doar pentru interceptare de rachete, oricât de nevinovată ar putea părea interogaţia sa, voit retorică, este un indiciu serios pentru lipsa unei politici externe coerente în cel de-al doilea stat românesc, unde o parte a politicienilor plâng pe umărul Moscovei, iar alţii pe cel al Uniunii Europene, dintr-o temere tot mai vizibilă de apropierea anului 2012, când multe mutări surprinzătoare vor fi pe eşichierul politic mondial.

 Afirmaţiile ulterioare, ale diplomatului american Bradley Roberts nu au făcut decât să confirme menţinerea opţiunii Statelor Unite pentru amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă, la baze militare din Polonia şi România.

Până la urmă, indirect, fiecare diplomat, prin exprimarea punctelor de vedere mai sus enunţate, nu a făcut decât să sugereze adevăratele mesaje ale metropolelor pe care le reprezintă la forumul euro-atlantic de la Bucureşti.

Astfel, Franţa a luat notă că vocea sa nu mai contează în afirmarea deciziilor strategice luate la Bucureşti, după o perioadă în care Parisul s-a dovedit, de facto, un agresor imagologic al Micului Paris. Indiferent de motivele invocate, atitudinile inamicale franceze sunt de notorietate publică.  Rusia nu a dorit decât să arate că are un temei în plus să manifeste o neîncredere accentuată în opţiunile de politică externă ale actualei conduceri a statului român. Semn că nu doar îşi va menţine trupele în Transnistria – având în vedere „pericolul” de la Deveselu -, ci şi o va anexa. Printr-un referendum de unire cu Federaţia Rusă. Care ar putea avea loc înaintea Summitului NATO, de la Chicago, din luna mai 2012.

 Ucraina a dovedit că susţine demagogia diplomaţiei ruse, în contextul în care Vova revine la Kremlin, iar alipirea Transnistriei de Federaţia Rusă o pune între… ciocan şi nicovală, cu frontiera NATO mutată rapid, nu doar de facto, pe Nistru. Republica Moldova? După recenta demitere a şefului statului major al armatei de peste Prut, de către preşedintele interimar Lupu şi sugestia lui Voronin, de integrare a ex-Basarabiei în comunitatea euro-asiatică visată de Putin, reflexele de foşti slujbaşi ai Uniunii Sovietice se înteţesc la Chişinău. Asemenea adversităţi trebuind a fi tratate adecvat, cu atât mai mult cu cât iniţiatorii lor mizează pe lipsa de reacţie a oficialilor de la Bucureşti, care au drept ordin prezidenţial… să nu se supere pe pravoslavnicii din cel de-al doilea stat românesc.

            “Sindromul drobului de sare” la Adunarea Parlamentară a NATO? Cine a dorit să ne arate… pisica, a pierdut efectiv timpul. Ecuaţia geopolitică România-S.U.A. se va menţine şi dacă vine un republican, ca preşedinte, în noiembrie 2012, la Casa Albă. Cei care tratează parteneriatul strategic americano-român cu negativisme adolescentine, ar fi bine să poposească la Departamentul de Stat şi să privească harta lumii, cu prognozele pe următoarele decenii. Cea pe care Vladimir Putin o ştie. Şi nu o subestimează deloc.