1 Decembrie cu „Deşteptarea de la paş’opt”

Pe 31 iulie 1990, la şapte luni după Revoluţie, Ion Iliescu promulga Legea 10 din 31 iulie 1990, care stabilea Ziua Naţională a României pe data de 1 Decembrie, dată la care Adunarea Naţională de la Alba-Iulia, formată din 1.228 delegaţi, susţinuţi de peste 100.000 de oameni adunaţi la eveniment, au adoptat o Rezoluţie care a stabilit Unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. Prin Decretul – Lege nr. 40/1989, emis de Consiliul Frontului Salvării Naţionale, cântecul „ Deşteaptă-te române” a devenit imn naţional, înlocuind textul şi melodia  vechiului imn „ Trei Culori”.

În prima Constituţie ceauşistă, din anul 1965, în  Titlul VIII, „Însemnele Republicii  Socialiste România”, la  Art. 119 se enunţa faptul că imnul de stat se aprobă de către Marea Adunare Naţională. În Constituţia actuală, chestiunea imnului este tratată în Capitolul „Simboluri Naţionale”, mai precis la art. 12 (3), care precizează lapidar: „ Imnul naţional al României este „ Deşteaptă-te române”. Oare cum este mai corect: să se stabilească textul şi melodia imnului naţional de către Parlamentul ţării, aşa cum au procedat comuniştii,  sau să fie stabilit printr-un decret de către un Preşedinte, respectiv Ion Iliescu?  1 Decembrie a fost stabilită ca Zi Naţională a României, fără a fi luate în seamă considerente de bun simţ şi fără a fi cernute adevăratele valori ale trecutului istoric. Este cu adevărat această zi reprezentativă pentru neamul românesc? Este oare ziua în care vibraţia sentimentului patriotic este maximă? Oferă această zi posibilitatea tuturor românilor de a-şi exprima plenar sentimentul patriotic? Răspunsurile la aceste întrebări pot fi oricând un NU fără echivoc. Dacă ne referim la Imnul Naţional, există opinia unei părţi a populaţiei, că acesta se adresează unor „tâmpiţi” care nu reuşesc să se trezească niciodată din amorţeală. În fiecare an, pe data de 1 Decembrie, versurile Imnului, ne îndeamnă să ne „deşteptăm”, evident nu dintr-un vis letargic, ci mai degrabă dintr-o laşitate mioritică, sau şi mai grav, pur şi simplu din prostie.

Cu tot respectul cuvenit, acordat actualului Imn Naţional, trebuie spus că el a devenit anacronic pentru timpurile pe care le trăim şi pentru structurile europene şi nord-atlantice din care facem parte. Mai există oare vreun popor care se tot îndeamnă, în fiecare an, să se „deştepte”, făra să reuşească să atingă acest ţel până la aniversarea viitoare? Evident că nu! Din contră, în imnurile tuturor popoarelor apare credinţa nezdruncinată a acestora că fac parte dintr-o naţiune „super” care este în mod evident, cea mai grozavă din lume. Din nefericire, o dată cu aniversarea Zilei Naţionale suntem obligaţi să tragem o concluzie tristă: nici Ziua Naţională, nici Imnul Naţional al românilor nu-i mai reprezintă pe aceştia, mai bine zis nu mai reprezintă fidel aspiraţiile acestora. Unii dintre români sunt frustraţi de faptul că sunt consideraţi „tâmpiţi eterni” şi că nu au posibilitatea ca, de Ziua Naţională să se distreze la o serbare câmpenească, din cauza frigului, a ploii sau a zăpezii. În mod sigur este momentul să luăm în considerare posibilitatea schimbării atât a datei în care sărbătorim Ziua Naţională cât şi a Imnului Naţional.

Este momentul să ne uităm şi ce se întâmplă în Europa şi în întreaga lume. În general, toate popoarele îşi stabilesc Ziua Naţională în funcţie de un simbol naţional, care are o semnificaţie deosebită, plecându-se de la ideea că în această zi să le fie bine şi oamenilor. Astfel că, mai toate Zilele Naţionale au fost stabilite în anotimpul călduros, prielnic unor manifestaţii populare şi unor serbării câmpeneşti de mare amploare, desfăşurate în aer liber, în locaţii naturale pitoreşti. În ceea ce priveşte Imnurile Naţionale, majoritatea acestora au menirea de a stimula mândria naţională şi conştiinţa de neam. Ca şi propuneri, Ziua Naţională a României ar putea fi legată de numele şi faptele de vitejie ale celui care a înfăptuit cu adevărat Prima şi Marea Unire: Mihai Viteazul. Prima Mare Unire a fost înfăptuită in luna mai, a anului 1600, ceea ce ar justifica sărbătorirea Zilei Naţionale în această lună.

Un Imn Naţional mult mai potrivit cu aspiraţiile noastre actuale ar putea fi „Pui de lei”, iar în cazul în care ar exista contraargumente legate de folosirea acestuia în trecut, ar putea fi organizat un Concurs Naţional de Creaţie, care ar avea drept rezultat crearea unui nou şi adecvat Imn Naţional al României. Bineînţeles, că stabilirea unei noi date pentru Ziua Naţională, ar trebui să constituie rezultatul unui Referendum Naţional, în cadrul căruia, românii ar trebui să se pronunţe favorabil sau nefavorabil unei propuneri pentru o nouă dată de sărbătorire a Zilei Naţionale. Se pare însă, că până la realizarea acestui deziderat  va trebui să mai treacă o lungă perioadă de timp, deoarece actuala clasă politică nu are nici în clin, nici în mânecă cu spiritul patriotic.

Şi anul acesta, la sărbătorirea Zilei Naţionale, am fost nevoiţi să suportăm nesimţirea şi îngâmfarea fără margini a politicienilor, care nici în această zi deosebită nu au reuşit să se înfrângă pe ei înşişi, punând mai presus de orice interesul naţional şi nu propriile orgolii. A fost ca de fiecare dată o Zi Naţională penibilă, cenuşie şi tristă, în care spiritul naţional a fost gâtuit de tupeul şi obrăznicia de mahala a politicienilor. Chiar dacă am înjurat în gând prestaţia politicienilor, să spunem totuşi „La mulţi ani!” românilor de Ziua Naţională! Or veni odată şi vremuri mai bune!