Cât de prost să fie românul să accepte atâta bătaie de joc şi să tacă ?
A ieşit la vot în Mai 2012 şi a ales pe cei care au cerut „dreptate şi adevăr până la capăt”. Pe atunci, actualul premier, călare pe un cal alb, purta o cruce în mână cu care jura să dea jos cu balaurul Băsescu şi sistemul corupt din justiţie. A promis actualul premier că a doua zi după ce va lua puterea, va schimba toate legile votate ilegal în Parlament şi îi va pedepsi pe cei vinovaţi. A uitat.
A urmat circul cu suspendarea. În timp ce prietenul Antonescu, Păcăliciul din cărţi, cerea oamenilor să iasă la vot ca să se vadă şi el preşedinte, să îşi facă poză cu Cotroceniul, Ponta primea de la Barroso condiţiile acceptării lui pe post de prim ministru şi împrumutului FMI. Cei 8 milioane care au ieşit la vor au făcut o plimbare şi atât, pentru că jocurile fuseseră făcute pe sub mână.
Au urmat alegerile parlamentare, alte promisiuni, alte minciuni, altă bătaie de joc. Disperat că Băsescu nu îl va accepta ca premier, Ponta se duce la ceas de noapte şi semnează actul de supunere insinuând că a fost un act de colaborare instituţională: Între cine ? La vremea aceea el era vechiul prim-ministru Ponta, care nu putea să semneze un act instituţional în numele unei viitoare funcţii, pe care nu o avea, este aberant. Acela a fost un act de supunere personal al său, pentru că nu fusese încă numit, nici măcar nominalizat ca prim-ministru. Dar se aştepta ca oamenii să înghită gogoaşa şi românii au înghiţit-o.
Acum, după ce s-a văzut şi prim ministru şi cu o majoritate zdrobitoare în Parlament, nu mai este interesat de promisiunile făcute electoratului, îl interesează doar păstrarea scaunului de premier pentru care este gata să sacrifice orice, inclusiv pe Crin Antonescu, aşa cum Băsescu l-a sacrificat pe Stolo. De fapt, Antonescu îşi merită soarta, de dragul scaunului prezidenţial este gata să înghită orice de la Ponta. Antonescu, prin declaraţia dată astăzi că se „desparte fundamental” de Ponta, dar nu rupe USL-ul, dovedeşte că ţine la funcţia de preşedinte mai mult decât la principii şi la promisiunile făcute alegătorilor. Acest mod de a te despărţi este o dovadă de laşitate. Nu poţi veni în faţa oamenilor să le spui că divorţezi, dar nu te desparţi. Antonescu îşi poate lua adio de azi de la scaunul prezidenţial.
Dar să vii în faţa populaţiei şi să spui că o numeşti pe Kovesi la DNA ca să îi faci în necaz lui Morar care a ieşit pe post trimis de Băsescu mi se pare culmea impertinenţei. CÂT DE PROŞTI SĂ FIE ROMÂNII SĂ ACCEPTE ACEASTĂ FĂCĂTURĂ? Adică suntem conduşi de un premier care numeşte şefii procuraturilor în urma unei ambiţii personale ca să arate cuiva că face ce vrea el şi acceptăm această explicaţie ca şi cum ar fi normală? Dacă românii, nu partidele, ROMÂNII vor accepta această bătaie de joc, atunci merită să vină şi Morar şi Kovesi să conducă justiţia română. Mâine Kovesi va reacţiona şi va spune că Morar nu merită să fie procuror general. Ce va face atunci Ponta, îl va numi pe Morar procuror general ca să îi facă în necaz lui Kovesi ? Ponta îşi poate lua şi el adio de la populaţie. Nu cred că va apuca sfârşitul anului fără proteste masive. Băsescu îşi freacă mâinile.
Anul acesta este anul despărţirilor. Băsescu şi-a luat adio de la PDL, dar a rămas portocaliu, Antonescu şi-a luat adio de la Ponta, dar nu îl poate părăsi, Ponta îşi ia adio de la votanţii USL, dar ar vrea să îi simtă lângă el, Antonescu îşi poate lua adio de la visul de a fi preşedinte, iar populaţia îşi poate lua adio de la speranţe si ideile pentru care a votat USL.
Nesimţirea conduce România! Asta este concluzia zilei!
14 comentarii
Imi pare rau ca mai deschid acest ziar!! Nu ai invatat nimic in astia 22 de ani! Atat timp cat depindem de UE si de banii FMI, situatie in care ne-a bagat pana peste gat BASE…., nu se poate face nimic , asa peste noapte. Trebui sa actionam cu pasi mici, cu rabdare, dar noi ce facem? In stilul nostru recunoscut ,”BALCANIC”, ne dam singuri cu tesla in c….!!!Pai numai de articolul tau „neacsule” nu aveam noi nevoie acum. Nu stiu cu Drak faci , ca … ba sci un articol ca lumea, ba o dai cu oistea in gard. Nu ai consecventa si incep sa cred ca esti platit pentru unele articole, caci atunci cand o faci corect nu-ti ies baniiiii!Mai bine te-ai lasa pagubas de meseria asta….Nu ai stofa de analist politic, ci de analist de radio-sant!! Adioooooo!!!
Imi pare rau domnule Dinu, ca ai ajuns la concluyia ca singura modalitate de a face bani este sa stai cu mana intinsa la FMI . Probabil e ceva genetic. In orice cay,m nu iti mai pune intrebari inutile nu sunt platit de nimeni, nici pentru ceea ce scriu, nici ca sa scriu scriu ceea ce vad si gandesc si in ciuda parerii unora, pana acuma am cam avut dreptate. Ca nu iti convine adevarul, sau ca preferi sa primim „imprumuturile ” de la FMI cu dobanzi de care nu vom scapa niciodata cedant in schimb tot ce ar mai putea tine tara pe linia de plutire e treaba dumitale si si eu as putea sa intreb daca nu cumva esti platit sa faci apologia vanyarii resurselor , dar nu o fac. A mai ramas ceva nevandut ? Te incanta acest lucru ? Daca asta creyi ca e viitorul , atunci e inutil sa continuam discutia, nu ma convingi ca ai dreptate.
As vrea sa stiu domnule Dinu, unde am gresit sau ce anume nu va place . Asa poate va inteleg si eu
Hai să-ţi dau un răspuns, dle LICĂ, la Iaşi sunt două cazuri flagrante de calcul pensii militare la plesneală : sunt doi ofiţeri, unul de finanţe , col. , care au lucrat la audit şi altul, un maior de tancuri ce a lucrat la poligon – ei bine, amândoi au primit decizii recalculate , consideraţi aviatori militari, col. pensie diminuată, nu mult, iar tanchistul mai mare cu 9 mil. lei – cum este posibil aşa ceva, căci ei nici nu au lucrat la cazărmi de aviaţie, ci la cazărmi de trupe terestre ? La procesele ce le-au intentat, li s-a răspuns că este bine şi aşa, ce se mai agită atâta ? este posibil aşa ceva ? uite că este posibil, aşa că ce sa ne mai mirăm de alte chestii, gen constituţie etc. iată realitatea , domnule.Pe curând
Milioane de documente digitale privind averile ascunse în offshore-urile din întreaga lume s-au scurs, printr-un intermediar anonim, către The Guardian, BBC, Le Monde, Suddeutsche Zeitung, Norrdeutscher Rundfunk, The Washington Post, CBC şi alte 31 de publicaţii şi posturi de televiziune.
Asociaţia Internaţională a Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ) a mobilizat 86 de jurnalişti din 46 de ţări pentru a studia aceste peste 2.500.000 de documente ce coboară în timp până acum 30 de ani utilizând tehnologii de ultima oră. Se estimează că volumul de date scurs către presă este de 160 de ori mai mare decât cel provenind e la Departamentul de Stat al SUA, via WikiLeaks. Interesant este că acest proiect a demarat în urmă cu 15 luni, după cum arăta jurnaliştii de la ICIJ, şi abia acum, la scurt timp după scandalul creat de naţionalizarea depozitelor bancare din cipru, un fapt fără precedent în zona euro, materialele au fost date publicităţii de către cele mai mari publicaţii.
Studiile estimează că fluxul anual al banilor negri este de cel puţin 1.600 de miliarde de dolari. În paradisurile fiscale ar fi ascunşi însă undeva la 21.000-32.000 de miliarde de dolari (n.b. adica 21-32 de trilioane de dolari, de 2-3 ori mai mult ca PIB-ul SUA).
Lista ’’OffshoreLeaks’’ contine 130.000 de nume.
Bineinteles, lista este o facatura, un fals ordinar……
http://www.cotidianul.ro/offshoreleaks-scandalul-fiscal-planetar-210514/
Daca sursa era presstv din IRAN era 100% credibila pt. tine SIFILITIC CONGENITAL !
Desigur daca provin de la imperialisti si exploataori de la : The Guardian, BBC, Le Monde, Suddeutsche Zeitung, Norrdeutscher Rundfunk, The Washington Post, CBC şi alte 31 de publicaţii şi posturi de televiziune, NU !
Tache WANTED by USA !
Desteptaciunea voastra ! Ultima propozitie nu trebuie luata stricto senso. Este o ironie la adresa lui Jan Dinu.
Declar ferm si raspicat ca eu cred in lista asta, cu 130 000 de nume. Abia astept sa pun mana pe ea.
„Scotociti” degeaba ! Pentru o – iarba netaiata –
pe un pamint vindut de mult care nu-mi mai apartinea
…au greshit adresa …shi eu le-am zis – Viva Fiesta !!
Comprende ???
JD-USA
Am auzit ca unul din cei mai cunoscuti ”ciprioti” din Romania este…….Ion Tiriac. Un mare propovaduitor al moralitatii, eticii si seriozitatii de tip german.
Parpanghel, sper ca ai fost cuminte. Caci…. Vineeeeee pooolitiaaaaa!!! Cosmica si astrala !
BISmutti ,tache…
asta-i un fel de „capul lui Motoc vrem!”
fondul e altul. forma e ca niste smenari mari smecheri ,vor fi tapii ispasitori ai crizei.
Neacsu……..recunosc ca….ai avut dreptate!!!! Ponta este mai rau decat basescu…….
As fi vut sa nu fi avut dreptate.
Comments are closed.