Aşa mame, aşa fiice

Echivalentul românesc pentru „like father, like son” ar fi „aşchia nu sare departe de trunchi”, o vorbă veche care se referă mai mult la comportament şi, mai precis, la defecte, decât la asemănările fizice evidente ori la calităţile moştenite, şi mai des la cuplul tată-fiu. Despre relaţia mamă-fiică nu există „zicale”, ci doar replici patern-nervoase ocazionate de anumite excese ori rebeliuni, când fiica amândurora devine brusc „fiică-ta”.

Ca mamă de fete şi profesoară prin a cărei mână au trecut vreme de peste 20 de ani, nu doar instrucţional, ci şi educaţional, generaţii mixte de adolescenţi timizi, obraznici, teribilişti, retraşi, curioşi, apatici, în căutarea zgomotoasă ori introvertită a propriei identităţi, mă gândesc că aş putea evalua relaţia mame-fiice mai aproape de ceea ce ar trebui să fie. Spun ar trebui, pentru că timpurile s-au schimbat şi, la fel, relaţiile, dar nu neapărat în direcţia cea bună. Care ar fi acea direcţie? Dacă întrebi şi mamele şi fetele, pe primul loc, ca o dorinţă comună, prietenia ar fi relaţia cea mai dezirabilă, pentru că dragostea este inerentă şi nu despre excepţiile nefericite vreau aici să facem vorbire.

Prietenia mamă-fiică ar trebui să nu se deosebească de orice altă prietenie, ba mai mult, normal ar fi să aibă avantajul nepreţuit al cunoaşterii reciproce prin alţi senzori şi în alte contexte mult mai complete, complexe şi cu mai mare putere de consolidare şi formare. Aluaturi fragede, maleabile, fetele pot deveni o copie îmbunătăţită a mamelor, sau, dimpotrivă, opusul categoric al modelului matern. Aş alege, pentru a-l dezvolta, un aspect doar la prima vedere superficial: ce le punem în coşul de zestre legat de imagine? Cum funcţionează influenţa mamelor la concurenţă cu influenţa celorlate surse? Sunt mamele mereu un model, un sprijin, un punct de echilibru, un arbitru imparţial, un sponsor al bunului gust? Când au banii, nu şi bunul gust, nu exagerează şi fac mai mult rău? Când nu au banii, dar au bunul gust, pot avea trecere în ochii adoelscentelor bombardate şi constrânse absolut nemilos la trenduri frustrante dacă nu pot ţine pasul cu ele? Nu este sacrificiul matern „mă las pe mine pentru ea, că e tânără” unul cu două tăişuri? Exemplele din showbiz, mediatizate iresponsabil, ca atâtea alte subiecte, nu pun şi ele o presiune suplimetară, greu de ignorat ori de anulat?

O tânără cu aspiraţii de fashion editor mi-a spus în puţine cuvinte un adevăr cunoscut: „nu moştenim stilul de la mame, nici în cazul în care avem norocul ca ea să poată fi un astfel de model, stilul nu este transmisibil genetic şi nici nu îl primim cadou la majorat. Stilul se dobândeşte, la fel ca diplomele universitare, şi mama poate avea un rol determinant. Doar că pentru stil nu vei primi o atestare scrisă. Dar este de ajuns o privire admirativă ca recunoaştere tacită a faptului că ai ales bine, corect, definitoriu pentru ceea ce simţi că eşti, că transmiţi un mesaj coerent”.

Toate femeile am trecut prin experienţele secrete din faţa oglinzii, care ne reflecta imature, îmbrăcate ciudat, lălâi, cu hainele de ocazie ale mamei, încălţate cu pantofii ei cu toc cui şi cu 3-4 numere mai mari, purtând accesoriile găsite prin cutiuţe şi sertare, rujate, machiate şi parfumate din abundenţă. Şi ne-am imaginat înainte de vreme, vedete, cuceritoarele imposibil de trecut cu vederea la petreceri fastuoase sau ca protagoniste ale unor întâlniri romantice. Apoi, a venit inevitabila perioadă a rebeliunii adolescentine, în care şocul părea să fie singura maniera eficientă de a atrage atenţia. Atunci, respingem orice idee sau sugestie de bun simţ, iar munca mamelor devine una extrem de dificilă. Dacă mama e abilă şi construieşte prin exemplu şi discuţii ca între prietene, e minunat. Dacă însă mama doar iubeşte şi nu poate ajuta, încotro se vor îndrepta privirile fetelor în căutare de modele? Poate spre mamele altor prietene, poate spre profesoare, dar şansele au scăzut cu aceeaşi viteză ca şi salariile acestora, poate spre revistele de modă, spre TV, sau pur şi simplu spre furnicarul străzii. Dintre toate potenţialele surse de informaţie corectă, decentă, folositoare, care ar trebui să fie familia, şcoala, media, strada, în lipsa primelor două şi lăsate doar în grija ultimelor două, tinerele nu prea au altă şansă de a ajunge la mult doritul stil, care, mai mult, devine la fel de greu de definit ca şi de recunoscut. „Soarta” ar putea fi, ca în toate celelalte chestiuni, şi în cazul acesta, pentru unele, mumă, pentru altele, ciumă.

Cum nu toate fetele au avut norocul să se joace de mici cu pantofi Manolo Blahnik ori să înveţe prêt-a-porter şi haute couture înaintea multor altor cuvinte de bază, fiindcă mama era un nume important în modă, pentru divertisment putem arunca o privire spre astfel de exemple. Bee Shaffer o urmează în carieră pe Anna Wintour (fost editor in chief la Vogue-ul american), iar Oscar de la Renta spune despre Bee că este una din fericitele care chiar moştenesc simţul stilului de la mamă. Julia Restoin şi Carine Roitfeld – editor in chief la Vogue Franţa – sunt ambasadoarele chic-ului franţuzesc. Boemul trio Jane Birkin, Lou Doillon şi Charlotte Gainsbourg stârnesc suspine pentru imaginile care le promovează frumuseţea… atipică. Notorietatea părinţilor dublată de talente personale are şi echivalent finaciar: Elizabeth şi Georgia Jagger, progeniturile lui Jerry Hall şi Mick Jagger, la fel şi Theodora şi Alexandra Richards, fiicele lui Patti Hansen şi Keith Richards, vând şarmul moştenit şi cultivat în campanii pentru branduri de lux. Există în aceeşi lume, dar nu numai, şi abuzuri condamnabile – experienţele traumatizante în care mame iresponsabile „frământă„ aspectul copilului după chipul şi asemănarea lor, sperând să prelungească astfel propria gloria.

Dar am întâlnit, şi mi-a fost drag, şi fiice care îşi iniţiază mamele în tainele stilului vestimentar şi mi s-a părut o frumoasă inversare de roluri, izvorâtă dintr-o mare dragoste şi prietenie. Relaţia mame–fiice sigur că nu se limitează doar la stil şi imagine, dar cu siguranţă este una dintre cele mai frumoase colaborări între femei, din care lipseşte acea gelozie care uneori alterează şi cele mai trainice prietenii.

www.catchy.ro – bună şi pentru mame, şi pentru fiice, şi de ce nu, şi pentru… taţi 🙂

Articol apărut în numărul 26 al săptămânalului Ziua Veche.