Alta acum. Rusia si agentii ei, dupa episodul cu Franta, gata: convinsi ca anexeaza Europa. Nu stii daca e de ras sau daca e de plans.
Rusia: Asimetria intre puterea economica si capacitatea de a te afla in treaba in arena internationala. Demostratie in direct ca azi NU e nevoie sa fii cine stie ce putere economica pentru a incurca, tine ocupati, sicana, submina, influenta, santaja, teroriza sau ataca alte state. Tot ceea ce trebuie sa faci este ca sa canalizezi resursele spre exact acest tip de activitati (propaganda, infiltrari, spionaj, agenti de influenta, interventii) nu spre inventii, inovatii, tehnologii, servicii, deschidere de piete si antreprenoriat economic si social. Sa deturnezi resursele de la bunastarea si cresterea economica a poporului tau si sa construiesti un mecanism de influenta si interventie internationala.
Iata, schema grafica de mai jos. Spune tot: Rusia abia daca e o zecime (1/10!!!) din economia americana, e mai mica chiar decat decat Italia, Brazilia, India, state pe care nu le consideram modele economice stralucite… Un pic mai mare decat Coreea de Sud. Abia ajunge sa fie cat doua Olande – judetul acela de tara… Atat. Asta e Marea Putere Economica A Rusiei.
Numiti o tehnologie, o industrie, o ramura industriala, un brand rusesc competitiv in economia globala. Greu. Isi tot flexeaza muschii internationali, se tot dau in stamba in vreme ce intern le-au pus capac si le-au inchis gura in mizerie si de saracie. Mai tine cineva minte: Rusia e tara aia unde seful opozitiei e impuscat in plina strada in centrul capitalei.
Acum anexeaza Europa. Anexati pe dracu. Aveti noroc ca elitele occidentale stupide, iresponsabile si corecte politic pana la inconstienta sunt exact pe masura unor neispraviti grandomani si dezaxati ca voi. Sacul si petecul. Problema e ca noi -Est Europenii- nu avem nici cea mai mica vina de data asta. Si facem ce facem si iar platim nota.