Acasa Opinii Acum, sa fiu eu, Klaus Iohannis

Acum, sa fiu eu, Klaus Iohannis

scris de Teodor Seran
580 Afisari

Ceea ce nu s-a întâmplat niciodată s-a întâmplat chiar saptamana asta! Demisia lui Victor Ponta, atât de mult cerută de societatea românească, s-a produs într-un moment când acesta se afla pe buza prăpastiei, în care oricum va cadea cu aceiași gravitație neiertătoare.

SeranDesigur că prima întrebare a celor care au sperat să îl vadă pe Victor Ponta plecat este: ce va urma? Moștenirea lasată de Victor Ponta este grea și plină de tare morale, care îi obligă pe urmașii acestuia ca în primul rând să reflecteze atât asupra trecutului dar mai ales asupra viitorului. A trece peste acest moment în viteză și fără a reflecta la semnificația lui viitoare, ar fi o crimă de neiertat pe care actuala generație de politicieni ar face-o. Întrbarea crucială este: dacă avem oamenii care să facă acest lucru? În caz contrar, Victor Ponta ne va trage cu „ghearele” trecutului în hăul prăpastiei în care s-a prăbușit.

Entuziasmul provocat prin demisia inacceptabilului nostru fost prim-ministru nu trebuie să dureze mult. Cei care au acum puterea luării unei decizii, sunt cei care vor putea să salveze viitorul națiunii. Acești oameni nu sunt prea mulți. Rolul principal în aceste moment îi revine Președintelui Klaus Iohannis, căruia Constituția îi dă dreptul de a-l propune pe viitorul premier, pentru ca acesta să fie votat de către Parlament. Nimeni nu știe în prezent cum și ce gândește Președintele, sau ce anume gândește. Este posibil ca Președintele să nici nu gândească și să se lase sfătuit de către versatilii săi consilieri. Decizia va fi promovată de Klaus Ioahannis, dar acest lucru nu înseamnă că îi va aparține în totalitate lui. Blajinul Fritz de la Cotroceni este obligat să ia o decizie bună, pentru că de viitorul prim-ministru va depinde soarta românilor. Există oare în România un astfel de om providențial? Răspunsul la această întrebare este fără nici cel mai mic dubiu, afirmativ.

În consecință, nu inexistența resurselor umane ne va influența viitorul ci, fără îndoială capacitatea de discernământ a celor chemați să facă alegerea ideală. Dispune Președintele Klaus Iohannis de o astfel de capacitate fără cusur? Nimeni nu poate să răspundă la o astfel de întrebare în mod exhaustiv. În loc de speculații, este mai bine să lăsăm să se instaleze în sufletul noastru speranța că Dumnezeu îi va da Președintelui minte cea bună cu care să decidă cine este omul potrivit pentru țară. În urma nominalizării viitorului prim-ministru vor exista mult mai multe dejamăgiri și regrete decât satisfacții. În această procedură politică care va urma în România, cetățenii nu pot interveni decisiv. Capacitatea de protest public este mult prea slabă pentru a fi o armă adevărată a societății civile. Rău, bun, un viitor prim-ministru va fi nominalizat de către Președinte. De aici înainte, va interveni în scenă un alt personaj important pentru configurația viitorului, de această dată colectiv: Parlamentul României. Acesta este chemat să valideze conform Constituției nominalizarea făcută de către Președinte.

Are Parlamentul un rol hotărâtor, sau nu? Răspunsul este ambiguu! Acest răspuns ar putea să fie DA în cazul în care Parlamentul va fi de bună credință. Răspunsul este NU, în cazul în care, Parlamentul este “parșiv”! Așa cum arată clasa politică în prezent, răspunsul la acestă întrebare, va fi cu siguranță NU. Atitudinea parlamentarilor va fi viciată, atât în cazul unei validări a nominalizării Președintelui, cât și în cazul unei non-validări, pentru că ea nu va reflecta interesul național, ci doar interese înguste de partid sau ale clientele politice. Nici nu s-ar putea întâmpla altfel ținând cont de putreziciunea actuală a clasei politice. Klaus Iohannis nu este genul de om, care să joace un rol de operetă. Un neamț, nu joacă niciodată la cacealma! Dacă ar dori cu adevărat să schimbe actuala clasă politică, Klaus Iohannis ar putea alege un scenariu à la Molière, care, cel puțin teoretic, ar putea să ducă la schimbarea actualei clase politice. Dacă aș fi Klaus Iohannis, l-aș nominaliza pentru funcția de prim-ministru, pe nimeni altul, decât pe Traian Băsescu! Ce-ar face onor, parlamentarii?

Ar invalida cu furie parlamentară, propunerea Președintelui! Dacă aș fi Klaus Iohannis, a doua oară l-aș nominaliza pentru funcția de prim-ministru, tot pe jupânul Traian Băsescu! “Bibicii” din Parlament, ce-ar face? Cu aceiași furie parlamentară, l-ar invalida din nou pe Traian Băsescu! t voila! Ce se întâmplă în acest moment? Parlamentul este dizolvat, parlamentarii pleacă la moșiile lor și, coform Constituției, se declară alegeri anticipate! Visul negru al tuturor parlamentarilor! Conform acestui scenariu, Klaus Iohannis ar împușca doi iepuri dintr-o lovitură: actuala clasă politică pleacă definitiv “la plimbare”, în timp ce Traian Băsescu se reîntoarce fără replică, în biroul lui de Președinte, la Mișcarea Populară! Actualul Președinte al românilor nu posedă însă o artă a “politichiei” atât de rafinată, încât să îndreznească să dea viață unui asemenea scenario. Demersul Președintelui se va încheia în “coadă de pește” prin nominalizarea unui “Filaiser” politic, care îi va dejamăgi pe români, în cel mai scurt timp posibil, chiar dacă de la Cotroceni, Klaus Iohannis va declara cu un calm nemțesc imperturbabil:”dragi români, vă rog să fiți siguri că am făcut ceea ce trebuia pentru țară!” Vă ofer la toți o treabă bine făcută!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS