Acasa Opinii Adrian Moise nu mă reprezintă

Adrian Moise nu mă reprezintă

scris de Doru Dragomir
60 afisari

Este vorba despre Adrian Moise, un om care a beneficiat de tot ce se poate obtine de la Radio Romania: salariu mare, post unic in nomenclatorul de functii al SRR, sotie angajata cu salariu mare pe studii medii.

Radu Dobritoiu,corespondentul de razboi de la Radio Romania International

Scriu acest articol personal pentru a ma alatura celor peste 800 de colegi care au avut curajul, care s-au coalizat impotriva lui Adrian Moise. Si au semnat o petitie fara precedent in istoria Radio Romania. Eu am fost atacat de aceasta persoana fara a avea vreo legatura personala si mai ales personala cu el. Am fost facut in toate felurile pe blogul pe care il administreaza si despre care sustine ca ii apartine unui sindicat. A atacat de fapt un jurnalist, un om care a muncit o viata intreaga pentru Radioul Public. Sunt corespondentul de razboi romanan cu cea mai mare perioada petrecuta in zone de conflict si teatre de operatii: aproape 4 ani in Kosovo, Bosnia, Afganistan si Irak. Mi-am sacrificat sanatatea si familia pentru Radio Romania fara sa cer nimic in schimb. Mi-am facut constiintcios datoria de jurnalist in zone de mare risc. Am respectat, respect si voi respecta Radio Romania.

Sunt sigur ca profesional nu mi se poate reprosa absolut nimic pentru ce am difuzat la Radio Romania Actualitati. Cu toate acestea, Adrian Moise m-a tarat in razboiul sau personal cu institutia pe care eu o respect si o iubesc. Oare cine auzise de Adrian Moise inainte ca acesta sa fie dat afara disciplinar din SRR?

Acest articol este urmarea petitiei ce a fost depusa de colegii mei astazi, in Parlament si la Guvern. O scrisoare deschisa sustinuta de zeci de pagini cu sute de semnaturi ale colegilor din Radio Romania.

Ce s-a intamplat de fapt cu Moise?

Ani de zile a avut o pozitie privilegiata in SRR si prin manevre sindicale a reusit sa stranga o avere foarte mare. Un fost fochist, apoi electrician, a ajuns sa aiba o declaratie de avere imrpesionanta dupa ani de zile de activitate sindicala in fruntea SRR. Terenuri, case, imprumuturi foarte mari obtinute de la banci. Toate aceste informatii pot fi consultate in declaratia de avere a lui Adrian Moise. In timp ce un salariu mediu in SRR era de aproximativ 22 de milioane de lei, Adrian Moise primea de la institutie in mana aproape 95 de milioane lunar. Nu este treaba mea sa cercetez din punct de vedere fiscal aceasta declaratie de avere, veniturile si proprietatile lui Adrian Moise. Dar va asigur ca eu, ca jurnalist Radio Romania, cu banii obtinuti de la SRR, nu am reusit decat sa am un trai decent. Pot justifica la centima fiecare ban obtinut. Parintii mei au fost profesori universitari si va dati seama ca nu m-am putut imbogati de la ei. Singura mea avere este un apartament primit mostenire de la tatal meu Dobritoiu Niculae. Si ma minunez cum un electrician la SRR, intr-o perioada similara, a ajuns sa aiba o avere impresionanta.

In ultimii ani Adrian Moise a facut tot ce este posibil pentru ca, in paralel cu pozitia de membru al CA, sa aiba si o functie speciala, cu un salariu pe masura. Fostii presedinti-directori generali ai SRR au cedat presiunilor… Pana cand a venit la conducere un ardelean cu „sange in instalatie”, cu cinstea si corectitudinea drept drapel, cu coloana vertebrala. Ovidiu Miculescu nu a cedat presiunilor lui Moise. A venit la conducerea SRR cineva care a avut curajul sa nu ii mai faca jocurile lui Adrian Moise. Ce s-a intamplat? Adrian Moise a purces la atacarea tuturor celor care nu l-au sustinut. Si restul se regaseste in petitia colegilor mei prezentata foarte corect, mai jos…

Angajatii Radioului cer demisia lui Adrian Moise

Situatie fara precedent in istoria mediilor publice din Romania. O mie de angajati ai Societatii Romane de Radiodifiziune cer cu fermitate demiterea unuia dintre reprezentantii Consiliului de Administratie. Este vorba de Adrian Moise, cel mai controversat lider de sindicat din cei 85 de ani de istorie ai Radiodifuziunii. Petitia, insotita de zeci de liste cu sute de semnaturi ale salariatilor, a fost depusa astazi la Senatul Romaniei, Camera Deputatilor, Guvernul Romaniei precum si la Comisiile de cultura din Parlament.

In scrisoarea deschisa, cei aproximativ 1000 de salariati ai Radioului Public solicita ca reprezentantul lor, Adrian Valentin Moise, sa fie demis din Consiliul de Administratie. Motivul acestei petitii este, dupa cum spun semnatarii, seria de calomnii, minciuni, atacuri la adresa institutiei, duse pana la nivel international, actiuni rau-intentionate, tendentioase, amenintari si rafuieli pe care Moise Adrian Valentin le practica de mai bine de un an, fara sa considere ca are de dat socoteala nimanui.

In istoria Radioului Public nu a mai avut loc o astfel de coalizare a salariatilor. Deseori impartiti in mai multe sindicate, scindati in redactii si departamente sau aflati parte dintre ei la Studiourile Regionale, salariatii SRR au avut in multe cazuri opinii si pareri diferite. Dar, pentru prima data, jurnalistii si personalul de suport din SRR s-au coalizat impotriva celui pe care il considera in acest moment un pericol la adresa institutiei. Adrian Moise are numeroase procese pe rol, in civil sau penal, cele mai multe cu salariatii Radioului Public dar si cu reprezentanti ai conducerii. A depus numeroase cereri de anchetare, a instrumentat petitii, a atacat dur cu articole semnate in nume personal in spatiul virtual. Cel mai puternic atac lansat la adresa SRR a avut loc anul trecut cand Adrian Moise nu a tinut cont de aniversarea celor 85 de ani de la infiintarea Radiodifuziunii Romane. Adrian Moise a sustinut in acea perioada mai multe campanii de denigrare cu atacuri directe si indirecte la adresa SRR.

Nu este nimic nou in atitudinea, luarile de pozitie si frustrarile lui Adrian Moise, actualmente membru in Consiliul de Administratie, desi acesta a facut eforturi mari sa-si aduca la zi problemele personale si sa le prezinte ca un conflict politic cu actuala conducere.  In fapt este un conflict cronicizat, mostenit de actuala conducere a radioului public de la echipele de conducere precedente.

Ceea ce nu poate fi ignorat, pentru ca actele o dovedesc, este faptul ca actuala conducere a SRR a fost nevoita sa ia masuri administrative impotriva lui Adrian Moise in baza unor sesizari, documente constatatoare si controale ale autoritatilor statului.

Urmare a acestor verificari legale ca procedura si a documentelor venite din partea Prefecturii Capitalei, a Ministerului Apararii si a Ministerului Afacerilor Interne, au fost constatate situatii extrem de grave privind neglijenta in serviciu, situatie in urma careia Adrian Moise si-a pierdut calitatea de angajat al Societatii Romane de Radiodifuziune. Contractul sau de munca a fost desfacut disciplinar, pentru nereguli grave in gestionarea activitatii de coordonare aflata in directa sa responsabilitate. Mai mult decat atat, ca sef de sindicat, Adrian Moise nu a putut dovedi caracterul reprezentativ al organizatiei sale sindicale – SUS Romania. De fapt, Adrian Moise este in momentul de fata un lider sindical exclus de colegii sai din Federatia Sindicatelor din SRR. Fostii sai colegi il acuza de o  lipsa acuta de activitate profesionala si sindicala, in forma continuata, dar si de abuzuri, calomnii, atacuri murdare si defaimatoare la adresa institutiei, a conducerii SRR si a colegilor.

Mintind, santajand, denigrand si calomniind o institutie care i-a oferit, de ani buni, un venit lunar de peste nouazeci de milioane de lei vechi, conform propriei declaratii de avere, Adrian Moise a determinat revolta actuala: aproximativ 1000 de lucratori ai Radioului Public cer Parlamentului retragerea sprijinului acordat lui Adrian Moise pentru Cosiliul de Administratie al SRR.

Angajatii SRR sustin ca, in calitate de membru al Consiliului de Administratie, Adrian Moise nu si-a urmarit decat interesul personal, iar cand acesta i-a fost afectat, si-a pus in joc toate resursele pentru a ataca si denigra institutia, dar si de a ameninta angajatii, de a le incalca drepturile, de a manipula sau de a publica in presa informatii neadevarate, menite sa insele opinia publica si care pun Radioul Public intr-o lumina defavorabila.

Cel ce trebuia sa ii reprezinte pe salariati si-a incalcat si ignorat cu buna stiinta mandatul si a lezat dreptul la imagine sau demnitate ale unor colegi, doar pentru a-si atinge scopurile personale. Numeroasele actiuni in instanta sau sesizari la diferitele institutii de control ale statului incep sa se dovedeasca nefondate, potrivit raspunsurilor si solutiilor primite de la autoritatile in domeniu.

Angajatii Radio Romania nu mai pot tolera acest comportament conflictual, prin care se urmareste mentinerea unei regretabile si costisitoare sinecuri cu pretul blocarii activitatii institutiei. Nu dorim sa sa faca din SRR “teatrul” unor rafuieli personale ale unui  personaj care nu reprezinta nicio breasla, cu atat mai putin pe cea a jurnalistilor, potrivit obiectului de activitate al Societatii Romane de Radiodifuziune.

10 comentarii

Tache 11-02-2014 - 08:35

” Un fost fochist, apoi electrician, a ajuns sa aiba o declaratie de avere imrpesionanta dupa ani de zile de activitate sindicala…”

Am fost fochist, desi n-am ajuns sa ajung ELECRICIAN……

Cu declaratia de avere am probleme. TOATA LUMEA PUTEA SA SE IMBOGATEASCA !!! Impôrtant era sa aiba si un picutz de creier………

Tache 11-02-2014 - 08:47

” In timp ce un salariu mediu in SRR era de aproximativ 22 de milioane de lei, Adrian Moise primea de la institutie in mana aproape 95 de milioane lunar. ”

Foarte BINE !!! Pentru aceea exista prosti si tampiti……pentru a fi EXPLOATATI !

Este tot ceea ce isi doresc. Ei sunt JUMATATI de oameni, nu pot fi incradati in categoria OAMENILOR !

Ereticul 11-02-2014 - 09:33

@ Tache: din pacate prostii exploatati suntem noi toti, prin birul numit „taxa radio”. Nu-i mare, dar eu o platesc de 5 ori in fiecare luna, cu toate ca nu ascult radioul public niciodata (si nici la TV nu ma uit). Oare n-ar trebui ca acea „coalizare istorica” a angajatilor sa ceara si anularea acestui jaf national?

salut 11-02-2014 - 22:42

N-ai sa vezi. Pleaca cainele din macelarie?

neacsum 11-02-2014 - 10:43

Și pe cine intereseaza ?

Tache 11-02-2014 - 11:20

RAUTATE de buna CALITATE !!

Patrice Lemieux aux Olympiques

http://www.youtube.com/watch?v=vHIehnob1K0

Tache 11-02-2014 - 21:40

Judecator american condamnat la 28 de ani de inchisoare pentru ca vindea (condamna) minori pe banda rulanta, pentru ca acestia sa ajunga in inchisorile private. Luand in calcul dimensiunea si profiturile industriei inchisorilor private in SUA, unde condamnatii sunt incadrati intr-un sistem privat de sclavagism , cred dl judecator este doar un mic, mic pion…

http://www.examiner.com/article/pennsylvania-judge-sentenced-to-28-years-prison-for-selling-teens-to-prisons

Tache 11-02-2014 - 21:52

Marius a fost omorat in Danemarca !

Daca nu stiti povestea trista a executiei girafei din Danemarca, cititi aici:

http://www.mediafax.ro/externe/controverse-in-danemarca-o-girafa-a-fost-ucisa-transata-si-aruncata-la-lei-de-angajatii-unei-gradini-zoologice-foto-video-12054170

Si aici:

tp://www.examiner.com/article/giraffe-fed-to-lions-copenhagen-zoo-displays-a-cruel-view-of-conservation?cid=PROG-NewsDM-Article-LionEatsGiraffe-021014-10.30AM

Sa facem un exercitiu de imaginatie. Ce s-ar fi intamplat daca in gradina zoologica de la Soci ar fi fost omorata o girafa perfect sanatoasa, impuscata in cap cu un „pistol de cuie”, apoi taiata in bucati in fata unui grup de copii, totul facandu-se de dragul respectarii unei proceduri tampite?

Va inchipuiti reactia mass-media? Titluri de o schioapa pe paginile ziarelor de larga circulatie? Evident, de uciderea girafei ar fi fost vinovat Putin, care n-ar fi scapat de epitetul de „macelar” pana la sfarsitul carierei sale politice. Proteste Greenpeace, PETA… imagini cu Madonna, Bjork si Sting care plang de mila girafei… grupuri de solidaritate pe facebook etc.

Danezilor nu li se va intampla nimic. In 3-4 zile lumea va uita, Greenpeace nu va face nimic spectaculos… Stiti de ce? In lumea noastra exista unii care sunt „civilizati, curati si frumosi” a priori, fara sa mai conteze ce fac. Ceva ma face sa suspectez ca Vestul nu va accepta niciodata ca Romania sau Rusia sa intre in lista selecta a tarilor „civilizate”, carora sa li se ierte orice.

salut 11-02-2014 - 22:49

Eu am o simpla intrebare pentru Radu Costin Dobriţoiu :

Cand a fost corespondent de razboi, a fost obligat de cineva? Vad ca scrie foarte clar ca:
„Mi-am sacrificat sanatatea si familia pentru Radio Romania fara sa cer nimic in schimb.”
Sau cum? A muncit fara salariu? Care-i „sacrificiul”, ca nu ma prind?

PS: Nici nu stiu, nici nu ma intereseaza cine e celalalt personaj al povestii, dar melodramele imi incita curiozitatea. 😉

Pribeagul 12-02-2014 - 20:36

avem o mare problema.

tot felul de fochisti, electricieni si alti profesionisti, numiti de anumite minti comunisti si securisti, s-au imbogatit nemasurat jefuind avutia nationala. tinta jafului a fost, este si va fi, daca nu actionam pentru limitarea flagelului, bugetul statului. posibilitatea jefuirii, de voie, a bugetului statului este una dintre cele mai mari nenorociri care pot sa i se intimple unei tari.

un stat cu institutii puternice, adica puternic, nu permite asa ceva.

mai rau este ca aceste javre ordinare au ajuns sa formeze clasa noastra politica, ca ajunsi in pozitii de frunte in stat se apara unii pe altii, ca vor sa-si faca legi care sa-i protejeze de pedepsele meritate.

nenorocitii astia ajunsi in posturi de conducere fac foarte vulnerabila si fargila conducerea statului. arunci cu piatra si imposibil sa nu lovesti un nenorocit gata de darmat, situatie care creaza o mare instabilitate.

pentru a scapa de nenorocirile care, daca aceasta situatie va continua, innevitabil vor urma, avem o unica solutie viabila: societatea civila sa poata scoata oricind pe scena politica un nou jucator, capabil sa mature complet gastile politice ajunse la conducere.

daca nu-si pot pastra demnitatea neconditionat, politicienii ar trebui sa se teama de cineva capabil sa-i traga la raspundere.

o zicala desueta in zile noastre zice ca bataia-i rupta din rai. asa pare a fi.

societatea civila trebuie sa gaseasca posibilitati pentru a se organiza in asa fel incit sa fie capabila sa faca acest lucru.

cine pot fi fermentii care pot sa faca organizarea societatii civile?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult