Al Doilea Razboi Mondial in 2010

Setea de dreptate a polonezilor in ce priveste masacrul de la Katyn sau recunoasterea caracterului criminal al Pactului Ribbentrop-Molotov este cu totul legitima. Dar si de actualitate. Ranile celui de-al doilea razboi mondial nu s-au cicatrizat nici pe departe in statele foste combatante. Ba dimpotriva. Pe masura ce anii trec apar noi dezvaluiri si dispute privind razboiul terminat acum 65 de ani. Ba mai mult, evenimentele sunt interpretate in cheia politica a prezentului.

In 2002, demnitari americani furiosi pe opozitia lui Jacques Chirac fata de razboiul din Irak au solicitat cu seriozitate repatrierea osemintelor soldatilor americani din cimitirele militare din Franta. Tot in Franta, discursul oficial vechi de 40 de ani privind Rezistenta sau Franta Libera a lui De Gaulle incepe sa sune fals. Francezi descopera jenati sprijinul popular fata de regimul colaborationist al maresalului Petain sau contributia autoritatilor de la Vichy la deportarea evreilor. Fosti eroi ai Rezistentei, adulati in primele decenii postbelice, sunt demascati drept colaboratori ai nazistilor.

In anii ’90, in timpul razboaielor din fosta Iugoslavie, propaganda partilor aflate in conflict isi identifica inamicii conform manualelor de istorie. Sarbii ii acuzau pe croati ca ar fi ustasi, membrii partidului fascist din Statul Croat aliat cu Hitler. Croatii ii denuntau pe sarbi ca fiind cetnici, luptatorii barbosi si nationalisti din timpul razboiului.

Pe masura extinderii luptelor in Bosnia si Kosovo, propaganda sarbeasca identifica adversarii bosniaci cu divizia musulmana SS „Hangear” iar pe kosovari cu divizia SS albaneza „Skanderbeg”.

In Creta, inca si in ziua de azi barbatii din satul Hora Sfaki poarta exclusiv haine negre in semn de doliu pentru ostatecii ucisi de germani in timpul razboiului. Tot in Grecia, premierul Papandreu, exasperat de bascalia ziarelor germane referitoare la falimentul financiar al tarii sale, a cerut Germaniei despagubiri pentru ocupatia nazista.

Nemtii sunt impiedicati sa uite. Dar nici nu sunt lasati. Cand echipa lor nationala are vreun meci, colorata presa britanica scrie mai mult despre „Panzere” decat despre meciul in sine. In centrul Berlinului, nu departe de poarta Brandenburg, troneaza un tanc sovietic T-34 din timpul razboiului. Pare nou-nout, pentru ca autoritatile germane il vopsesc si il lustruiesc constiincios in virtutea conventiei cu Rusia privind monumentele de razboi. Tot in Germania au iesit la iveala subiecte tabu. De exemplu despre violarea a doua milioane de nemtoaice de catre Armata Rosie. O carte unde este mentionata povestea, „Berlin”, de Anthony Beever, a starnit furia si protestele diplomatiei ruse. La fel si in ce priveste filmul german „O femeie in Berlin”, ce trateaza acelasi subiect.

Si germanii sunt prudenti. In Tarile Baltice se comemoreaza soldatii care au luptat contra URSS si se darama sau se muta, in schimb, monumentele soldaului sovietic eliberator. In Ucraina este comemorat nationalistul Stepan Bandera, despre care atat rusii cat si polonezii sustin ca a comis crime de razboi. In consecinta, premierul Putin a anuntat anul trecut ca este o prioritate de politica externa combaterea a ceea ce a numit „falsificarea istoriei razboiului”.

 Polemicile privind razboiul mondial au devenit motiv de conflicte diplomatice si intre o China din ce in ce mai constienta de puterea sa si o Japonie scapata de complexele invinsului. Un manual scolar sau o vizita la un monument invenineaza instantaneu relatiile dintre cele doua superputeri asiatice.

Resentimentele apar de unde nu te astepti. La un congres din Norvegia am vazut una dintre gazde sfatuind un neamt bonom sa-si dea jos de pe rever o insigna cu o cruce. Neamtul, mirat, s-a conformat, dar a explicat ca este insigna Miscarii Pan Europene. Norvegianul i-a spus ca insigna seamana cu cea a lui Quisling, seful guvernului marioneta pro-nazist de la Oslo, iar portul ei ar putea rani sentimentele localnicilor.

Cand se vor termina toate acestea? Nu se stie. Un lider comunist chinez, intrebat ce parere are despre Revolutia Franceza din 1789, a raspuns prudent ca „e prea devreme sa ne pronuntam”.