Istanbul, 31 octombrie a.c., în jurul orei 10, 45. Piaţa Maksin, unul din cele mai aglomerate locuri din oraşul de pe malurile Bosforului. Profitând de o zi liberă în programul românesc de la marele Festival de carte ce se ţine anual aici, mă plimbam, alături de alte mii de localnici şi turişti, prin piaţă. Deodată, cam la 200 de metri în stânga mea, o bubuitură, nu foarte puternică.Apoi, ţipete, lume care alerga, fluierături, sirene, alarme de maşini. Instinctul de ziarist şi nu cel de conservare m-a făcut să mă-ndrept în direcţia bubuiturii, în sensul invers în care fugea mulţimea. Tot ce-am apucat să văd (fiindcă imediat, cu o rapiditate uluitoare, Poliţia a izolat locul, iar cu aceeaşi rapiditate, de parcă erau anunţate dinainte, au sosit carele de televiziune), a fost sânge pe caldarâm, un morman de ceva acoperit cu o prelată şi câţiva poliţişti răniţi duşi cu targa. Ulterior s-a dedus şi am aflat şi eu că sinucigaşul – descris de martori ca un tânăr înalt, brunet – nu urmărise de fapt să facă prăpăd în mulţime, căci la foşgăiala de acolo i-ar fi fost uşor, ci vizase un microbuz plin cu poliţişti lângă care se postase ca din întâmplare şi apoi – cum să zic? – se autodetonase.
În ziua respectivă au circulat trei variante în privinţa identităţii sinucigaşului: una presupunea că făcea parte din aripa radicală a kurzilor, aflată în veşnic conflict cu autorităţile turce şi că tocmai de-aia avea ca obiectiv microbuzul cu poliţişti, a doua că era un extremist de stânga, iar a treia că avea legături cu Al Qaeda. Mă rog, pentru mine are mai puţină importanţă ce l-a mânat pe el în luptă; mai important mi se pare că moartea poate veni din senin şi că deocamdată nu există soluţii pentru a împiedeca asemenea acte, fiindcă ele se nasc dintr-o disperare programată aproape ştiinţific. Teribil!
P.S. – Cu totul regretabil faptul că la marele Târg de carte de la Istanbul, dl Ion Maxim, directorul filialei ICR din Turcia, n-a catadicsit să vină un minuţel la propriul stand. Probabil că Domnia-Sa avea şi are la Istanbul şi alte însărcinări decât cele strict culturale, fiind în acest sens foarte ocupat. Bănuiesc că prietenii ştiu de ce.
