Când Helmut Josef Michael Kohl, cancelarul Reunificării Germaniei, pe care a şi condus-o, inteligent, dar ferm, timp de 17 ani, a prezentat-o pe Angela Merkel cercului nevăzut al puterii, de la Berlin, ca viitor şef al executivului german, dincolo de o uşoară uimire, pe chipurile celor prezenţi, nimeni nu a obiectat, atunci sau ulterior.
Iată că acum, în anul 12 al mandatului ei de cancelar, cea mai puternică femeie din Uniunea Europeană, include Chişinăul pe agenda pragmatismului său, de politician interesat în consolidarea graniţei răsăritene a comunităţii multinaţionale, cu capitala la Bruxelles. Entuziasmul nu este prea mare, la Moscova, de vreme ce presa pro-Kremlin, din stânga Prutului, a şi lansat atacuri – cel puţin comice – la adresa proiectului federalizării Republicii Moldova, cu care s-ar părea că vine doamna Merkel la Chişinău.
Nici liderii politici, din cel de-Al Doilea Stat Românesc, aflaţi la putere sau în opoziţie, nu au dat semnale publice că ar îmbrăţişa o asemenea idee, deşi conducătorii Alianţei pentru Integrare Europeană cunosc sistemul de organizare administrativă, a Germaniei, bazat pe landuri. Un fapt devine cert. Cu tot angajamentul său, în discuţii exploratorii cu Rusia, privind reglementarea problemei transnistrene, Germania nu a obţinut retragerea celor aproximativ 1800 de militari menţinuţi de Moscova în Transnistria.
Preventiv, Evgheni Şevciuk, noul lider de la Tiraspol, a declarat că nici vorbă de o federalizare a Republicii Moldova, prin crearea unui statut de parte egală a Tiraspolului cu Chişinăul. Mai mult, a reafirmat interesul său pentru integrarea în Uniunea Euro-Asiatică anunţată de Vladimir Putin. Iar acesta a confirmat public sprijinul lui pentru organizarea unui referendum în Transnistria, care să stabilească, prin voinţă populară, viitorul acestui teritoriu.
Realist privind lucrurile, mai mult decât a reitera sprijinul Berlinului pentru reformarea ex-republicii sovietice, în vederea integrării sale viitoare, posibile, teoretic, peste doi ani, nu prea poate face doamna Merkel la Chişinău. Până şi enunţul transformării landului românesc, dintre Prut şi Nistru, într-o poveste de succes, nu mai este formulat la timpul prezent, ci la cel viitor. Berlinul fiind conştient de efectele unui management economic deficitar, la nivelul Republicii Moldova.
Rămâne de văzut dacă nu cumva Chişinăul este victima unui joc, „de-a şoarecele şi pisica”, condiţionarea integrării în U.E. fiind reglementarea conflictului acum latent cu Transnistria – aceasta din urmă preferând, tot mai mult, umbrela geostrategică a Federaţiei Ruse. Soluţia la care contribuie diplomaţia germană, indiferent că ar putea fi numită federalizare, pacificare, promovare a valorilor şi instituţiilor europene, în egală măsură, la Chişinău şi Tiraspol, s-a lovit şi se ciocneşte de un vizibil „нет=nu” al Moscovei.
Iluzia – sau strategia – ministerului de externe german, că un plan de reglementare trebuie schiţat la Chişinău şi negociat adecvat cu Tiraspolul este o poveste de adormit copiii, din moment ce pentru Moscova priorităţile şi prejudecăţile sunt altele.
Vrea Alianţa pentru Integrare Europeană un parcurs spre U.E., pentru cei nici patru milioane de pământeni dintre Prut şi Nistru? Uniunea Euro-Asiatică le stă la dispoziţie! Şi cu toată prezenţa doamnei Angela Merkel, la Chişinău, omologul ei, din Republica Moldova va avea curând o întrevedere, la Moscova, cu premierul rus. Probabil nu prea comodă, cu presiuni previzibile, dar, din nefericire pentru Dmitri Medvedev, fără şanse de concretizare.
Reaminteam, într-un comentariu publicat de Vocea Rusiei, de declaraţia secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, făcută la Summit-ul Alianţei de la Lisabona, din 19-20 noiembrie 2010, când – în prezenţa preşedintelui de atunci al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev – a anunţat că statul dintre Prut şi Nistru se va bucura de protecţia aliaţilor.
Şi aşa va rămâne. Vizita anterioară a vicepreşedintelui american Joe Biden, la Chişinău, a consfinţit frontiera de facto a NATO – pe Nistru, iar prezenţa cancelarului german va certifica ireversibilitatea procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Există semnale multiple că, din punctul de vedere al diplomaţiei germane, actualul status quo este un cancer al stabilităţii public dorită de Chişinău şi Tiraspol.
A primit Vlad Filat sugestia ca, în cadrul proiectului discutat deja cu Angela Merkel, Transnistria să aibă statutul de care se bucură, de pildă, landul Bavaria în Germania? O autonomie pe care o respinge, ca idee, şi Tiraspolul şi Moscova. Ultima dorind, cu îndârjire, transformarea teritoriului transnistrean în Al Doilea Kaliningrad, unde trupele ruse şi tehnica de luptă, inclusiv sisteme de rachete, să fie amplasate cum doreşte Kremlinul, nu să se ajungă la situaţia în care Uniunea Europeană ar trimite acolo subunităţi de poliţie multinaţională, în locul actualului contingent de santinele …pacificatoare.
Pentru Berlin, Al Doilea Stat Românesc, adică Republica Moldova, este unul extrem de neconsolidat şi instabil, din multe puncte de vedere. Mai clar vorbind, instituţiile statale, din Chişinău şi Tiraspol sunt în grade diferite, dar minime, de desovietizare, fiind indirect controlate de cei obişnuiţi să primească depeşe de la Moscova, nu sprijin de la Bucureşti.
Numai cineva rupt de realitatea post-URSS, din republicile devenite independente de Moscova, poate crede că peste noapte poate fi integrată economia din stânga şi din dreapta Nistrului, controlată de altfel de mafia pro-rusă.
Nici sistemul politic şi nici cel judiciar nu au fost eliberate de mentalitatea şi practicile ex-sovietice, atât la Chişinău, cât şi la Tiraspol. Moneda „ei şi noi” are drept chip apartenenţa dezirabilă la Uniunea Europeană, reversul acesteia fiind Uniunea Euro-Asiatică.
Pentru oficialii lucizi, de la Chişinău, sprijinul oferit de cancelarul german este util. Dar nu decisiv. Pentru că, până la urmă, place sau nu, abia după alegerile prezidenţiale din Statele Unite, Moscova va putea avea un interlocutor tranşant la Casa Albă. Unul care nu se va mai feri să abordeze direct statutul actual şi viitorul republicilor mimate Transnistria, Abhazia şi Osetia de Sud.
A căror soartă va fi cu siguranţă determinată şi de apusul actualului regim politic din Siria şi de tot mai evocata confruntare militară dintre Iran şi inamicii săi declaraţi.
Ultima ipoteză determinând Pentagonul să propună Casei Albe redislocări semnificative de tehnică de luptă în apropierea Mării Negre.
Context în care Statele Unite vor presa Federaţia Rusă să renunţe la ipocrizia actuală privind Transnistria, Abhazia şi Osetia de Sud, trecând la negocieri şi soluţii nu doar concrete, ci şi cu efect imediat.
Probabil că, atunci când va depune coroane de flori, la statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt – ridicată pe timpul statalităţii interbelice a României unitare – fosta cetăţeană a Republicii Democrate Germane îşi va aduce aminte de imaginile transmise de agenţiile de presă, de la ultima paradă militară din Chişinău, când toate detaşamentele au defilat în uniforme de tip american, inclusiv foştii combatanţi din Transnistria.
Şi chiar dacă Vocea Rusiei mi-a cenzurat, din comentariul menţionat, sintagma Al Doilea Stat Românesc, aceasta va intra, vrând-nevrând, şi în vocabularul diplomaţiei germane. Via Departamentul de Stat – de peste Ocean.
Comments are closed.