Acasa Opinii Avem un preşedinte paranoic ?

Avem un preşedinte paranoic ?

scris de Marin Neacșu
33 afisari

Ipoteza aceasta a mai fost vehiculată prin media, de oameni mai mult sau mai puţin pregătiţi în domeniu. Paranoia a devenit o boală atât de cunoscută încât nici nu mai avem nevoie de specialişti, fiecare îşi poate da cu părerea vizavi de ea sau de ce consideră ei că înseamnă să fii paranoic.

Marin NeacsuCa şi în cazul discuţiilor vizavi de starea de urgenţă, mulţi vorbesc fără să citească, fără să cunoască ce spun „astrele” sau mai bine zis cărţile sau legile despre un subiect sau altul, doar de dragul de a se şti ascultaţi. Hai să discutăm cu definiţiile pe masă:

1.Wikipedia spune: “Paranoia este un proces de gândire puternic afectat de anxietate sau frică, de multe ori până la iraționalitate și delir. Gândirea paranoică este caracterizată de obicei de neîncredere sau suspiciune față de ceilalți. În greacă, παράνοια (paranoia) înseamnă nebunie (para=în afara; nous=minte). Istoric, această caracterizare a fost folosită pentru a descrie orice formă de delir.”

2.  În Dicţionarul medical  paranoia este explicată ca o „psihoză caracterizata printr-un delir sistematic, fără diminuarea capacităţilor intelectuale. Paranoia apare de cele mai multe ori la subiecţii predispuşi: supraestimarea de sine (orgoliu, megalomanie), rigiditate psihică (neîncredere, dogmatism), erori de judecată cauzate de premise subiective, deşi raţionamentul este logic. Delirul de paranoia se dezvolta în mod coerent, uneori plauzibil, urmând o serie de interpretări si de polarizări afective: idealism pasionat, gelozie, revendicare privind un prejudiciu minor sau imaginar, erotomanie etc. Acest delir sfârşeşte prin a se constitui într-un sistem permanent şi de neclintit, funcţionarea gândirii, voinţei şi acţiunii rămânând clară si ordonată.”

3. În tratatele de psihologie scrie : “Paranoia se defineşte ca delir cronic, bine structurat şi organizat, în care bolnavul manifestă un orgoliu excesiv determinat de hipervalorizare, de exces de autoapreciere.

De asemenea, se caracterizează prin componenta cu care, în general, este identificată paranoia în limbajul comun: neîncredere în ceilalţi, suspiciune. Paranoicul are tendinţa de a persevera în propriile judecăţi şi convingeri, fără nicio intenţie de a verifica valabilitatea lor.

Ceea ce elimină paranoicul – dintr-o nevoie maladivă de certitudine cu orice preţ – sunt nuanţele, ambiguităţile, evoluţia în timp a sentimentelor, ideilor şi  intereselor celorlalţi. Pentru el, lucrurile sunt ori albe, ori negre – mai precis, negre! – şi asa ramân.

Paranoia este o psihoză care se manifesta predominant pe tarâm cognitiv. Paranoicul, victima unei mreje de închipuiri, nu este lipsit de logică. El conexează fapte întâmplatoare, fără legătură între ele şi creează din ele un sistem de argumentaţie logice care îl conduc spre convingerile sale morbide. Aşa se face că el va vedea mereu altceva în spatele aparenţei, va interpreta în maniera sa vorbele celorlalţi, va cauta – şi va găsi! – în toate împrejurarile trădarea, subminarea autorităţii sale, prejudicierea intenţionată, lipsa de consideraţie din partea celorlalţi.“

Aceste fiind spuse, am să revin la subiectul articolului, luând în calcul trei din ultimele reacţii şi acte ale celui care se află în acest moment în fruntea statului, despre care unele persoane din media sau politice au făcut afirmaţii defăimătoare nejustificate:

1.Demiterea doctorului Arafat. Toată lumea ştie acum de ce a fost demis. Pentru că a avut îndrăzneala să se opună unei legi pe care el o considera proastă. Ei şi ? Parcă parlamentarii din opoziţie nu s-au opus de atâtea ori unor legi care oricum ar fi fost şi au şi fost votate de parlament sau adoptate prin răspundere guvernamentală? I-a demis cineva, a făcut preşedintele scandal ? Nu. Atunci care a fost problema cu Arafat? Păi Arafat făcea parte din cei ce TREBUIAU SĂ EXECUTE ORDINELE COMANDANTULUI ŞI ORICE  ACT DE NESUPUNERE ÎNSEMNA TRĂDARE. Iar trădarea se pedepseşte în regatul Băsescu. În plus, între cei doi avusese loc o convorbire telefonică, aşa cum au declarat ambii şi cum Arafat îndrăznise să îşi menţină punctul de vedere şi să îl înfrunte, chestiunea devenise deja una personală pe care personalitatea domnului Băsescu nu o putea admite. Nu avea de unde să ştie domnul Băsescu că acest gest va face din Arafat un element mult mai periculos şi că o simplă ghicitoare se va transforma în ameninţare la adresa propriului scaun, adică exact ceea ce încercase să evite. Aşa e viaţa. Că Arafat a avut dreptate sau nu, încă nu e dovedit, nici preşedintele nu a spus-o, nici cei din minister, dar faptul că speriat de amploarea manifestaţiilor, domnul Băsescu a cedat şi a ordonat, fără a mai spune ghicitori, readucerea domnului doctor mă convinge de faptul că nu adevărul, ci teama l-au determinat să o facă. Teama de ce ?

2. Domnul Ponta după ce s-a plimbat cu preşedintele până la Predeal, în coloana oficială, vine pe post şi cere nici mai mult nici mai puţin decât instaurarea stării de urgenţă. Un alt act de trădare. Păi starea de urgenţă în mintea unora înseamna nici mai mult nici mai puţin decât militarizarea conducerii ţării. Că e aşa sau nu, poate oricine să vadă, citind ce scrie legea :

“Ordonanţa nr 1 /1999 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă

Art. 7. − (1) La instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă, unele atribuţii ale administraţiei publice centrale şi locale, legate de aplicarea dispoziţiilor art. 20 din prezenţa ordonanţă de urgenţă, trec în competenţa autorităţilor civile şi militare prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgenţă.

Art. 8. − În exercitarea atribuţiilor ce le revin pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, autorităţile militare emit ordonanţe militare care au putere de lege, cu respectarea dispoziţiilor art. 4 din prezenţa ordonanţă de urgenţă.

Art. 4. − Pe durata stării de asediu şi a stării de urgenţă, proporţional cu gravitatea situaţiei ce a determinat instituirea acestora şi numai dacă este necesar, poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale înscrise în Constituţie, cu acordul ministrului justiţiei.”

Articolul 7(1) este foarte clar când specifică faptul ca UNELE ATRIBUŢII TREC ÎN COMPETENŢA  autorităţilor civile şi miltare , PREVĂZUTE ÎN DECRETUL DE CONSTITUIRE….

Deci nu este obligatoriu ca toate atribuţiunile să treacă în competenţa armatei, iar domeniile în care se face acest transfer vor fi cele prevăzute în decretul semnat de preşedinte. Şi atunci care este pericolul ? De ce îi e frică domnului preşedinte?

Articolul 4, cel cu care domnul preşedinte şi alţi susţinători ai domniei sale sperie lumea vizavi de restrângerea unor drepturi cetăţeneşti, spune foarte clar că “ proporţional cu gravitatea situaţiei ce a determinat instituirea acestora şi numai dacă este necesar, poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale înscrise în Constituţie, cu acordul ministrului justiţiei.”

Şi atunci de ce sunt speriaţi oamenii, dacă legea spune că NUMAI DACĂ ESTE NECESAR ŞI PROPORŢIONAL CU GRAVITATEA SITUAŢIEI ?

De ce este  din nou speriat domnul preşedinte ? Domnia sa declară:” Nu declar stare de urgență în Buzău, poate fi o capcană. – ori a fost vorba de o capcană în care să fie atras președintele, ori a fost vorba de necunoașterea legii “ Să îmi fie cu iertare, acest argument nu mă convinge de faptul că nu este cazul instituirii stării de urgenţă, dar corelat cu cele ce spun medicii şi psihiatrii mă convinge că avem în faţă un caz care trebuie luat în seamă.

3.Al treilea caz în ultimul timp este destituirea (altă ghicitoare?) directorului Transelectrica, Horia Hăhăianu. Acesta afirmase că din cauza deficitului de energie electrică din Sistemul Energetic Național, în anumite ore nu există destule resurse pentru acoperirea necesarului de consum și de export. Imediat este destituit,  tot după o discuţie cu domnul Băsescu.  Domnilor, de aici se trage o concluzie clară: Nu răspundeţi când vă sună preşedintele, că după aia sunteţi destituiţi. Eu deja mi-am setat telefonul să respingă  apelul tovarăşului. Nu contează faptul că la fel ca în cazul Arafat, domnul Hăhăianu ( doamne ce coincidenţă stranie, domnul Hăhăianu să fie demis de Hăhăitul ) a avut dreptate, fapt confirmat de Hotărârea de Guvern abia semnată de proaspătul prim ministru, prin care se acordă Transelectrica dreptul de a întrerupe exportul de energie  în caz de forţă majoră, ca şi limitarea distribuţiei către unii consumatori, adică exact ce ceruse ultimul demis,  contează faptul că Hăhăianu s-a opus Hăhăitului punând în discuţie opiniile cotroceneşti. Nu mai avem de-a face în aceste trei cazuri cu decizii luate în spiritul legii, nici al logicii nici în interesul cetăţeanului, mai ales că cei din arcul guvernamental consideră –prin cuvântul celor pe care îi trimit să vorbeascăpe post – că din cei 74 de oameni decedaţi în ultima lună din cauza condiţiilor meteo, doar unul a murit din cauza gerului, ceilalţi au fost beţi. Nu mai comentez dispreţul, indiferenţa şi nesimţirea cu care ne privesc cei din fruntea ţării, eu mă gândesc dacă nu cumva e momentul să reflectăm mai serios la întrebarea pusă în titlul articolului, pentru că dacă încercăm să legăm faptele de definiţii, chiar fără a fi specialişti nu putem să nu ne speriem.

82 comentarii

Dorin C. 17-02-2012 - 05:43

Cu siguranta nu e paranoic. Habar n-are ce inseamna PATRIOTISM. Nici in cur nu-l doare de tara si oamenii ei. El serveste si pupa mina care l-a facut presedinte. Executa cu precizie ordinele care i se dau de la exterior si in schimb este lasat sa-si faca de cap la interior. Este doar un presedinte „de serviciu”, dupa care va urma un altul si tot asa mai departe.

urbos 17-02-2012 - 06:03

-Paranoia este o boală care se defineste ca delir cronic(iti dai seama de cate ori apare Dementa Sa pe ecrane)
-Bolnavul manifestă un orgoliu excesiv, determinat de hipervalorizare şi de exces de autoapreciere(„sint perfect, ha ha ha”)
-Gandirea paranoica este caracterizata in principal de suspiciune şi neincredere in ceilalti (Demnta Sa ocupandu-se cu ascultatul telefoanelor, vazand peste tot dusmani si lovituri de stat)
-In cele mai mul­te cazuri, este vorba de per­soa­ne cu un comportament apa­rent normal, bine orientate şi capabile sa-si realizeze sco­pu­ri­le propuse. Unii ajung ss crea­da ca au de indeplinit misiu­ni importante(Dementa Sa salveaza tara, reformeaza statul, are o viziune extraordinara, sa ne cacam in ea).
-Paranoicii sunt foarte ac­tivi, cverulenţi, revendicativi, pro­cesomani, dând naştere frec­vent la conflicte cu ceilalţi.
-Aşa se face că el va vedea me­reu ceva/altceva în spatele apa­renţei, va interpreta în ma­ni­era sa vorbele celorlalţi, va cău­ta – şi va găsi! – în toate îm­prejurările trădarea, sub­mi­na­rea autorităţii sale, pre­ju­di­ci­e­rea intenţionată sau lipsa de con­sideraţie din partea celor­lalţi.
– Bolnavul are suspiciuni nefondate; con­si­deră că ceilalţi complotează îm­potriva lui; percepe atacurile asupra lui şi apreciază că re­pu­taţia nu este destul de clară pen­tru ceilalţi şi atunci iese ra­p­id la contraatac.
-Are reticenţe/reţineri în a se încrede în ceilalţi din cauza unei temeri că informaţiile ar putea fi folosite împotriva lui.(d-aia Dementa Sa si-a eliminat pe rand toti colaboratorii, printre altele…)
DECI Bashina e PARANOIC.

PS Cine vrea sa citeasca mai mult despre bolnavul de la Cotroceni sa consulte in continuare siteul http://popeaska.blogspot.com/2010/10/despre-paranoia.html

NB. Si sustinatorii acestui gunoi uman sint la fel de bolnavi.

milosul 18-02-2012 - 15:38

Pt ‘jurnalistu’: Poate imi explici ce ai vrut sa spui: Parcă parlamentarii din opoziţie nu s-au opus de atâtea ori unor legi care oricum ar fi fost şi au şi fost votate de parlament sau adoptate prin răspundere guvernamentală? I-a demis cineva, a făcut preşedintele scandal ?

Despre demitera lui Arafat am inteles ce ai vrut sa zici, mie explica-mi ce ai vrut sa zici depre demiterea parlamentarilor. Eu ti-am atras atentia ca parlamentarii nu pot fi demisi. Acum intelegi, acesta? Cand, nu intelegi ce scri poti sa intrebi un prieten…………

milosul 18-02-2012 - 17:28

Neacsu, are still alive?

digital 18-02-2012 - 17:39

are you still alive?
se întreabă de regulă,milogule….

vai de varza ta….

milosul 18-02-2012 - 17:53

I know, my dear. I did a mistake because I was in a hurry!!! Sorry!!!!! Daca, nu intelegi ce-am scris…………intraba-ma.

digital 18-02-2012 - 18:06

sugus!

digital 18-02-2012 - 18:26

…de fapt,ca să nu mă mai întrebi….sugi us….

neacsum 18-02-2012 - 20:31

Milorsule, ori esti, ori te prefaci. Pai iara ai nevoie de silabisire sau traducere din limba romana ?
Si cu parlamentarii e la fel ca si cu Arafat. Spuneam ca nici ei nu au fost certati pentru ca au fost impotriva legilor propuse de Basescu sau PDL deci nici Arafat nu a fost demid pentru asta, ci pentru ca s-a opus lui Basescu personal . Capisci ?

milosul 18-02-2012 - 21:26

Pai, in mintea ta, parlamentarii pot fi certati de basescu? Parlamentul este ales, deci poate fi ‘certat’ de alegatori si nu de presedinte. Acum, ai inteles cum este cu democratia?

milosul 18-02-2012 - 19:21

For digital: You had better to suck the the Romanians’ dick, elder than seventy years old, by when their dick comes strong. Could you do this for Romanians? Daca nu intelegi……intraba-ma, ba!!!!!!!!!!

digital 18-02-2012 - 19:43

se zice older than,incultule parvenit….
de kkt ca de obicei….nici măcar nu meriți să-mi înmoi mândrețea și vârtoșenia în proteza ta….

milosul 18-02-2012 - 19:59

You should study more the English grammar , stupid guy. You will be surprised to find out that ELDER is correct and not older. Older is used not too much. Only a stupid, as you are, can use older. Do you understand? If you do not understand, you can consult me. For you, it’s free.

digital 18-02-2012 - 20:10

ce bou ești,vorbeam de forma cea mai uzuală ,și nu de porcăriile tale primitive din boașca aia terfelită de porci…hahaha
alea le folosești cu băsiștii tăi,aici ești pe un forum elevat…hahaha

milosul 18-02-2012 - 20:20

Ba, da tu esti chiar prost! Pentru ca nu ai replica, un raspuns de om cu scoala, tu folosesti injuraturi de mahala. Se pare ca nu ai mai mult de doua clase, la fel ca si trenurile. Est jenat!!!!!!

digital 18-02-2012 - 20:18

informează-te și la capitoliu,și ai să vezi că cea mai uzitată formă e OLDER THAN….dobi-tocule….

milosul 18-02-2012 - 20:34

Pai, daca ambele formulari sunt corecte, unde este problema? Vezi cat de prost esti?

digital 18-02-2012 - 20:38

tu mă mai fu-ți mult la icre….vezi-ți de milogeala ta cu d-l neacsum,că văd că ți se pune pata pe câte unul….degeaba,bineânțeles….

milosul 18-02-2012 - 20:50

pt digital: mi se pune pate pe prosti, asa cum esti tu. Hai, pa pa!!!

digital 18-02-2012 - 20:51

ALUPIGUS!

milosul 18-02-2012 - 21:04

Iti dau un sfat. Daca, vrei sa studiezi engleza, nu te uita la capitoliu, asa cum zici tu, studiaza ‘OXFORD WORDPOWER’. Acest pont este gratis, pentru tine, poate mai inveti si tu cate ceva. A, inca un sfat, nu mai folosi cuvinte de mahala.

digital 18-02-2012 - 21:10

sfaturi îi dai lu a bătrână…..

milosul 18-02-2012 - 21:17

Imi esti ‘drag’ si vreau sa te vindec de prostie. Vreau sa fie un prost mai putin, in Romania. Eu iubesc foarte mult aceasta tara. Tu, nu?

1 2

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult