Acasa Opinii Brutus de catifea

Brutus de catifea

scris de Teodor Seran
32 Afisari

După ce în şapte zile a creat Lumea, Dumnezeu s-a retras în nemărginirea cerurilor, lăsându-i pe oameni să hotărască cum să trăiască de aici înainte pe pământ. Înainte să plece, le-a dăruit oamenilor Cuvântul, cu ajutorul căruia aceştia să-şi zidească o lume a lor.

Limbajul uman a fost dus la perfecţiune, fiind însoţit la fiecare cuvânt de expresii sincere sau nesincere ale feţei. Câteva dintre ele sunt comune tuturor pământenilor: bucuria, tristeţea, dar mai ales zâmbetul, al doilea mijloc de exprimare al omenirii după cuvânt. El a fost asociat dintotdeauna cu bunătatea sufletească. Cine zâmbeşte este un om bun! Cine zâmbeşte este un om darnic! Cine zâmbeşte este un om iubitor! Cine zâmbeşte este un om cu suflet! Adeseori aceste concluzii sunt false pentru că în spatele unui zâmbet se pot ascunde cele mai malefice gânduri sau cele mai răzbunătoare intenţii.

Nu sunt un admirator, dar nici un delator al activităţii politice desfăşurată de Victor Ponta. Gândesc în termenii unui scenariu oarecare, jucat într-o locaţie oarecare, de către nişte personaje oarecare. Să-i denumim pentru respectul acordat unui scenariu cu nişte nume oarecare: în loc de Victor Ponta să zicem Tomel, în loc de Mircea Geoană să zicem Ionel, în loc de Adrian Năstase să zicem Akadel, iar în loc de Ion Iliescu să zicem Bunel.

Iată scenariul pe scurt. Bunel, aflat pe cai mari, îl descoperă pe Akadel şi îl promovează să călărească şi el pe cai la fel de mari. După obiceiul lui Bunel, Akadel vrea şi el să descopere şi să promoveze oameni. Akadel îl găseşte pe Tomel, un tinerel imberb, specialist fără faimă în rezolvarea unor prezumtive dosare de mare corupţie. Şi îi dă şi lui să călărescă un cal mare. În acele vremuri, Ionel se afla departe, peste mări şi ţări, în ţara americanilor. La întoarcerea în ţară, primeşte pentru merite deosebite funcţia lui Akadel. Tomel stă în banca lui şi aşteaptă. Ştie că va veni cândva ziua cea mare pentru el. În marea zi a alegerilor are un zâmbet pentru toţi delegaţii la Congres. Şi câştigă, devenind Preşedinte. În fiecare zâmbet mieros şi languros acordat de Tomel în acea zi colegilor de partid, stătea ascunsă o anumită semnificaţie. Poate că printre aceste zâmbete se aflau şi unele sincere, dar în mod sigur, printre ele şi-au găsit locul şi zâmbetele răzbunării. Roadele se văd acum, după un an.

Ceea ce intrigă opinia publică în prezent sunt cele două tipuri de atitudini ale unor lideri din cel mai mare partid de opoziţie, aşteptat a performa la guvernare începând cu anul 2012. Oamenii au crezut (şi poate naivi încă mai cred!) că au de-a face cu un PSD de tip nou. Cu principii mai curate, cu atitudini pozitive şi cu gândul pe treabă, nu pe sforării politice. Şi când colo, ce descoperă? Aceeaşi şcoală „tip Iliescu”, cu jocuri macheavelice impuse din culise, acelaşi cinism şi cabotinism politic. Cu alte cuvinte, o lecţie perfectă învăţată de Victor Ponta de la „bunicul” şi „tăticul” lui. Acelaşi PSD cu sânge comunist creat de Ion Iliescu şi perpetuat prin fii şi nepoţi. Nicidecum un partid de tip nou asemănător celor din Europa, în care ne mândrim cu orgoliu găunos, că ne-am integrat şi noi. Acest lucru ne duce la gândul care ne dă frisoane, că PSD ar putea să fie un fel de PDL cu faţă mai umană. Ceea ce ar însemna că românii sunt al dracului de lipsiţi de noroc!

Marele gust de cocleală este lăsat în gură de către modalitatea aleasă de către actualul staff al PSD de a-l pedepsi pe Mircea Geoană. Să ai în partid pe Preşedintele Senatului, adică pe al doilea om din stat, şi în loc să-l susţii şi să îl „bibileşti”, pentru că este cea mai preţiosă piesă din partidul tău, să îi dai colegial „la gioale”, este halucinant şi duce la bănuiala că cineva din staff suferă de paranoia. Se adevereşte din nou acuza grea a istoricilor străini, care afirmă tendenţios că românii ar fi nişte oameni „de două parale”, care întotdeauna îşi „îngroapă” valorile în loc să le promoveze.

De partea cealaltă, opinia publică este intrigată de atitudinea de non-combat afişată de către Mircea Geoană, care împinge diplomaţia spre marginile derizoriului. Diplomaţia, chiar şi cea mai rafinată, nu poate dilua de tot sângele din vene (ca să nu zicem din altă parte!), pentru că există riscul să ne transforme în laşi. Şi până la urmă, diplomaţi, diplomaţi, dar cu cine? Merită actualul staff al PSD şi mulţi dintre preşedinţii de organizaţii judeţene din ţară să aibă parte  de o doză de diplomaţie graţioasă, în condiţiile în care te trădează pe faţă, după ce i-ai făcut „oameni”? Din această dilemă Mircea Geoană nu va putea ieşi niciodată. Pe ecranele televiziunilor, Victor Ponta zâmbeşte, ca şi cum în partid nu ar fi avut loc jocuri murdare de mahala. În spatele zâmbetului angelic al Preşedintelui PSD,  pare a se auzi vibraţia lamei de oţel a unui „pumnal” înfipt în notorietatea lui Mircea Geoană.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS