Business as usual

Nu ştiu dacă aţi observat, dar numărul foilor de hârtie pe care domnul Băsescu le-a dat domnului Barroso era mai mic decât cel al foilor de hârtie pe care acelaşi domn Băsescu le-a dat domnului Schultz.

Dacă nu ştiţi despre ce scriu eu aici, atunci să vă spun că vineri, 14 decembrie 2012, domnul Băsescu Traian, preşedintele României, a participat la o întâlnire a şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, ocazie de care a profitat ca să le dea nişte foi de hârtie unora dintre oficialii uniunii, printre care comisarul şef Barroso şi preşedintele Parlamentului European Schultz, precum şi cel puţin unui şef de stat, în văzul lumii şi în pofida oricăror cutume la acest nivel.

Acest gest de-a dreptul caraghios şi înjositor a făcut subiectul dezbaterilor publice din România, peste weekend. Coroborat cu zvonul lansat „pe surse” că leader-ii Uniunii Social Liberale s-au întâlnit, în clandestinitate, cu domnul Băsescu, înainte de performanţa acestuia în rolul de petent la Înalta Poartă, subiectul „scrisorii” a fost întors pe toate feţele. Doar în context s-a amintit că luni sunt convocaţi la preşedintele României reprezentanţii partidelor politice parlamentare rezultate din recentele alegeri generale, pentru desemnarea premierului.

Din păcate, toate aceste aspecte au valoarea unor bârfe, la fel ca cele despre care starletă inventată de televiziuni s-ar mai fi cuplat cu vreun fotbalist sau despre ce cuplu de nimeni s-a mai despărţit. Asta, deoarece consecinţele tuturor acestor „evenimente politice” sunt exact la fel de însemnate pentru cetăţeanul român ca şi cele ale cuplării sau decuplării unor indivizi închipuţi ca vedete, în mintea vulgului. Ba, poate, ele au chiar mai puţină valoare, pentru că vorbim doar despre gesturi, nu despre acţiuni propriuzise, cum este în cazul „vedetelor”.

De mai mulţi ani, politica românească se mişcă pe un curs prestabilit şi foarte previzibil. La fel ca la o maşină cu motorul dereglat, unele zgâlţâieli, opintiri şi rateuri, precum şi fumul plin de apă şi ulei dau impresia că traiectoria automobilului nu este precisă şi că pot avea loc oricând schimbări de direcţie, fără ca acest lucru să se întâmple, de altfel.

Odată cu desemnarea domnului Ponta Victor ca premier, în urma votării noului Parlament de dimensiuni colosale, toate gesturile politice recente s-au dovedit a fi exact doar rateuri, opintiri şi mult fum de eşapament, ieşit din fundul maşinii hodorogite autohtone, cu număr de înmatriculare european. Deci, toate eforturile de a comenta asemenea gesturi şi, mai ales, de a încerca să li se dea un sens şi o însemnătate s-au dovedit o întreprindere cu totul neserioasă şi inutilă.

Ceea ce este cu adevărat important este cu totul altceva. Nu este nicio îndoială că acest curs prestabilit şi previzibil al evoluţiei politicii româneşti evită cu determinare obstacolele puse în calea bunăstării publicului de patru probleme extrem de grave, care sunt proasta guvernare, corupţia instituţionalizată, criminalitatea economică şi insecuritatea naţională. Astfel că, pentru „omul politic”, indiferent de poziţia ocupată în stat şi de vopseaua cu care s-a pavoazat, aceste patru probleme nu există, nu sunt abordate şi, bineînţeles, nu sunt rezolvate. Şi nu vor fi rezolvate niciodată.

O minoritate de 7,4 milioane din masa mare a cetăţenilor români au avut convingerea că aceste probleme nu sunt luate în seamă de politicieni doar pentru că la cârma Cotrocenilor se află domnul Băsescu Traian, cel care le păstoreşte şi chiar le crează, şi au mers la vot la referendumul de demitere a acestuia, unde au votat „da”, dar fără succes. O parte dintre ei au mers şi la alegerile generale de mai târziu, unde au votat cu cei ce s-au pretins opozanţi ai aceluiaşi domn, dar tot fără succes. Nici măcar unul dintre cei 588 de noi parlamentari nu a declart cu claritate, ori nici măcar nu a lăsat să se înţeleagă intenţia sa de a pune pe agenda proprie de parlamentar măcar una dintre aceste patru probleme. Iar partidele câştigătoare cu o majoritate copleşitoare a alegerilor generale s-au grăbit să „coabiteze” cu cel prezumat vinovat de ridicarea şi întreţinerea acelor obstacole în calea bunăstării românilor.

Aşa am ajuns la „business as usual” ca formă de politică de stat în România anului 2012 şi următorii. Numai că această formă s-a dovedit păbuboasă, atunci când a fost creată. Era pe timpul primului război mondial, când Guvernul britanic a considerat că cea mai bună politică este să nu schimbe nimic din modul de administrare a Ţării de dinainte de război, astfel încât acel război nu a fost, de fapt, identificat ca o problemă atipică de guvernare, ceea ce a dus, printre altele, la erodarea abruptă a moralului populaţiei, erodare echivalentă cu o victorie a inamicului.