Acasa Opinii Cât de mult contează banii în lupta pentru Palatul Cotroceni

Cât de mult contează banii în lupta pentru Palatul Cotroceni

scris de Doru Dragomir
389 Afisari

Încă din antichitatea greco-romană, banii au fost un element esenţial în politică. Pâinea şi circul costau, dar dacă mulţumeai plebea erai susţinut pentru funcţii din ce în ce mai înalte. Lupta politică din epoca modernă s-a bazat de asemenea pe bani. Încă de la începutul democraţiei americane, banii erau necesari pentru promovarea ideilor candidatului.

george ripa danielPresa, afişele, mesajele înregistrate pe discuri şi ascultate la nesfârşit pe patefoanele Americii din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aveau în spate sume uriaşe de bani. Orice candidat era conştient că are nevoie de bani pentru a-şi promova mesajele.

Chiar şi în perioada interbelică, în România, se investeau bani în afişe electorale, în ziare de campanie sau chiar în patefoane ce erau plimbate prin satele patriei. Acestea erau cărate la sate de cele mai multe ori de care trase de boi, pentru că maşinile nu făceau faţă drumurilor înfundate.

Într-un fel, până acum două decenii, banii erau poate la fel de importanţi ca şi mesajele. Jocul însă s-a schimbat, dar nimeni nu vrea să vadă asta.

În aceste alegeri am auzit extrem de des ideea că nu poţi duce o campanie de succes fără a avea bani cel puţin la fel de mult ca şi contracandidatul / contracandidaţii tăi. Fiecare campanie electorală începe şi se derulează zilnic cu întrebarea câţi bani avem pentru x, pentru y sa pentru z. Majoritatea pierd din vedere că mesajul este cel care contează şi că banii sunt doar un mijloc prin care se transmit ideile candidatului. Evident, banii sunt importanţi, însă nu întotdeauna îţi asigură victoria în alegeri.

Cel mai celebru caz din istorie este al miliardarului american Ross Perot, ce a investit sume uriaşe de bani în 1992 şi 1996, însă fără succes. În 1996, în acelaşi an în care Perot a pierdut pentru a doua oară alegerile prezidenţiale, Bob Dole a cheltuit de două ori mai mult decât Bill Clinton. Şi nimeni nu cred că a auzit vreodată de preşedintele Dole. Un alt exemplu este fostul candidat republican pentru Casa Albă, Mitt Romney, ce a pierdut în 1994 alegerile pentru Congres, în Massachusetts,  deşi cheltuise dublu faţă de oponentul său de atunci, regretatul Ted Kennedy. Un alt nume celebru este al lui Steve Forbes, proprietarul francizei Forbes, ce şi-a pierdut o parte din avere în politică, fără să obţină însă nimic.

În acelaşi sens avem destule exemple şi în România. În 1996 Emil Constantinescu a câştigat alegerile deşi a avut la dispoziţie sume mai mici de bani decât Ion Iliescu. Afacerea Costea ne-a demonstrat că probabil nu vom şti niciodată sumele cheltuite de Ion Iliescu.

În 2004, în ciuda faptului că a avut mai mulţi bani şi chiar aproape toate instituţiile statului la dispoziţie (sprijin ce poate fi cuantificat în sume uriaşe de bani), Adrian Năstase nu a mai ajuns la Cotroceni pentru a se bucura de Constituţia pe care şi-a dat-o cu dedicaţie, ba chiar a făcut şi închisoare pentru folosirea funcţiei de premier în scopul atragerii de fonduri ilegale pentru campaniei. Cinci ani mai târziu, sumele cheltuite de Traian Băsescu şi Mircea Geoană au fost oarecum egale, dar câştig de cauză a avut cel ale cărui idei au fost considerate a fi potrivite de către electorat.

În orice caz, e complicat de stabilit exact cât au cheltuit candidaţii în România, de-a lungul timpului, pentru că mare parte din bani sunt nefiscalizaţi. De aceea voi prefera mereu exemplele dintr-o democraţie consolidată.

Dacă ne uităm la campania de acum, observăm cum candidatul Victor Ponta a cheltuit şi continuă să cheltuiască mai mult decât toţi ceilalţi candidaţi la un loc. Însă, cu toate astea, scorul electoral al candidatului Victor Ponta se află mult sub banii investiţi de echipa acestuia, sau, mai exact, de Sebastian Ghiţă, noul mogul-patron peste politicieni. Asta arată că banii singuri nu îţi aduc voturi şi că aceştia sunt doar un vehicul pentru a transmite mesaje de campanie. Mai departe, valoarea mesajelor poate transforma receptorul în votant sau poate chiar în promotor al mesajelor tale.

De parta cealaltă, candidaţii cu mai puţini (sau mult mai puţini bani) au totuşi şansa lor: mesajele lor trebuie să fie mai puternice, mai credibile şi mai penetrante decât mesajele lui Victor Ponta. Orice s-ar spune, este evident că mesajele premierului au ajuns deja la majoritatea românilor. Faptul că nu mai creşte în sondaje nu are nicio legătură cu banii investiţi ci cu calitatea mesajelor. Este evident că Victor Ponta a ajuns la un punct de la care nu mai poate creşte doar datorită sumelor de bani investite.

Problema la candidaţii de dreapta abia acum apare. Mesajele transmise de ei trebuie să fie destul de puternice încât să convingă majoritatea românilor că ei sunt candidatul care le reprezintă cel mai bine interesele şi care le apără şi le promovează valorile. Însă cel puţin până acum, absolut toţi au eşuat în a arăta acest lucru, iar de vină chiar nu este lipsa banilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS