Acasa Opinii ”Cazaciocul” crimei

”Cazaciocul” crimei

scris de Teodor Seran
3 afisari

La Moscova, patru gloanțe ucigașe au pus capăt vieții lui Boris Nemțov, speranța rușilor pentru implementarea democrației, într-o țară întunecată vreme de zeci de ani de umbra stalinismului. În 1953, anul morții lui Stalin, oamenii plângeau efectiv pe stradă mai mult decât după un părinte. Se împlinesc, pe 5 martie 2015, 62 de ani de la moartea la Kuntsevo a temutului dictator, care se pare că a avut pe conștiință sute de crime, necunoscute de opinia publică.

teodor seranCu asemenea predecesori sângeroși, Vladimir Putin nu putea să ducă lipsă de ”inspirație”. Întrebarea post-crimă pare hamletiană, dar fără îndoială merită un răspuns. Ea este: reprezenta Boris Nemțov un real pericol pentru Țarul Putin?

Pentru a răspunde la această întrebare este obligatoriu să fie îndeplinite cel puțin două condiții: să locuiești pentru cel puțin o lună la Moscova și să vorbești perfect limba rusă. Un scriitor sau un ziarist nu poate să scrie ceva despre modul în care gândește și simte un alt popor, doar dacă trăiește efectiv o perioadă minimă în acea țară. Mai pretențios spus, este necesar să simți sufletul acelui popor și abia după aceea să scri ce gândești despre acesta. Chiar și într-un oraș din România pe care îl vizitezi pentru prima dată, ai nevoie de o zi-două, pentru ”a-i simți sufletul”. După o zi de perigrinări prin Chișinău, am simțit cum gândesc și acționează frații din stânga Prutului. În troleibuzele de pe marile bulevarde și în spațiile publice aglomerate, ești trendy dacă vorbești rusește, chiar dacă ești moldovean sadea. Am simțit cu tristețe că fraților noștri le-a intrat ceva rău în sânge, acea nevoie bolnăvicioasă de a se simți protejati de puternicul frate rus de la Răsărit. Încerc să intuiesc, doar la nivel de imaginație, ce aș putea auzi pe bulevardele aglomerate din Moscova, în aceste zile, după oribila crimă comisă, deocamdată de autori necunoscuți.

Din păcate, nu cred că majoritatea moscoviților îl plâng în aceste zile cu lacrimi amare pe Boris Nemțov. Supunerea dogmatică, fără revoltă, domină de aproape 100 de ani viața rușilor de rând, pentru ca aceștia să încerce să treacă la o răzvrătire frontală. A asculta ordinele unui țar tradițional, leninist, stalinist sau de falsă esență democratică în cazul lui Vladimir Putin, face parte din modul de viață al rușilor, care s-au obișnuit să aibă mereu în spatele lor un ”tătuc”, pe care să se sprijine și care să le rezolve provocările pe care ei, din teamă sau neștiință, nu le pot accepta. Ceea ce este sigur este că niciodată, în niciun fel de conjunctură istorică, democrația nu s-ar fi putut inventa la Moscova. Mentalul colectiv al rușilor nu a fost deschis niciodată spre diversitate, ci mai degrabă spre uniformitate. Davai, Berlin! Davai, Crimeea! Davai, Ucraina! Datorită spiritului războinic pe care l-au manifestat, rușii nu au fost niciodată niște băieți prea simpatici. Au fost de-a lungul timpurilor cuceritori imperiali și trufași. A rămas în istorie modul de stăpânire cu japca a unor teritorii străine. Întorcându-se dintr-o campanie militară din Peninsula Balcanică, un țar al Rusiei a trecut prin sudul Basarabiei și pur și simplu a anexat Rusiei acest teritoriu. ”Acesta este teritoriul nostru, pentru că am trecut prin el!” Davai! Davai!Davai! Acesta este spiritul rusesc care a balansat întotdeauna între supunerea oarbă față de un țar și atitudinea belicoasă față de alte nații. Cum ar putea fi în aceste condiții deschis spre democrație spiritul rusesc? Dacă Gheorghiu-Dej nu i-ar fi aruncat peste bord pe administratorii ruși ai României, ar fi existat pericolul ca acest mod de gândire rusesc îmbâcsit să ne înlănțuiască și nouă mințile. Capodoperele literare ale copilăriei noastre nu au fost nicidecum ”Idiotul” de Gogol sau ”Razboi și pace” de Tolstoi. Ele s-au numit ”Tânăra gardă”, ”Timur și băieții lui” de Gaidar, ”Așa s-a călit oțelul” de Nikolai Ostrovski, ”Povestea unui om adevarat” de  Sergei Bondarciuk. Aproape de adolescență aveam deja ”în sânge” o doză suficientă de gândire rusofilă și de admirație pentru vajnicul popor rus. Ce Balzac, ce Victor Hugo, ce William Shakespeare! Toate bibliotecile erau full-ticsite de carți rusești!

În conjunctura actuală, total nefavorabilă, Boris Nemțov nu ar fi avut nicio șansă de supraviețuire. În mod sigur, în aceste zile, la Moscova sunt exprimate multe păreri peiorative despre liderul opoziției ruse. Doar cei destupați la minte, care și-au dat seama că Nemțov era cu mulți ani înaintea actualului mental social, suferă în aceste zile din cauza dispariției lui. Anumiți oameni au puterea de a se ridica deasupra răului și a gândirii îmbâcsite comune și de a dezvolta o viziune asupra viitorului. Boris Nemțov avea mintea limpede și spiritul critic ascuțit, pentru a putea prefigura un drum pe care rușii trebuia să îl parcurgă pentru a fi liberi și democratici. Cei care l-au cunoscut au fost impresionați în primul rând de exuberanța acestui om, care este întotdeauna motorul speranței de mai bine. Avea puterea de a-i magnetiza pe oameni și de acest lucru s-au temut cel mai mult autoritățile de la Moscova. În spatele criminalului care a apăsat pe trăgaci, există CINEVA. Celelalte speculații, cum ar fi o ucidere comandată de statul islamic sau chiar de liderii europeni sunt lipsite de credibilitate și de respect pentru memoria lui Boris Nemțov. Dacă poporul rus va avea curajul să posteze statuia lui Boris Nemțov aproape de zidurile roșii, pătate cu sânge, ale Kremlinului, în mod sigur în Rusia va învinge democrația.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult