Ce se întreabă românul | Ziua Veche
Acasa Opinii Ce se întreabă românul

Ce se întreabă românul

scris de Marin Neacșu
9 afisari

  Citesc pe blogul “Linia de miră“  al colegului Petrescu, un material legat de situaţia din Albania. Dânsul îşi pune întrebarea dacă va fi dictatură în Albania. Şi citind materialul îţi pui altă întrebare, mult mai aproape de pielea românilor decât Albania. Citind materialul, m-am dus fără să vreau cu gândul la anul 1997 când, alături de alţi militari români, am făcut parte din Detaşamentul „Sfantul Gheorghe”,  detaşament de militari români care au participat la „Misiunea Alba”.

Marin NeacsuAtunci, la plecare, mă întrebam mirat cum este posibil ca un stat să se dea peste cap pentru un joc gen Caritas. Cum România trecuse  peste Caritas fără scandaluri şi răzmeriţe, mă întrebam atunci ce au albanezii, dacă nu cumva a fost altceva la mijloc. Ajuns acolo, am văzut că situaţia era mai gravă decât credeam  noi. Câteva lucruri m-au mirat atunci în Albania :

– Prezenţa armelor pe toate drumurile. Copii de la 10 ani în sus purtau arme adevărate, cu muniţie cu tot, ca pe jucăriile chinezeşti; 

– Numărul mare de bande înarmate care susţineau ba un partid ba altul; 

– Lipsa autorităţilor locale;

– Cazematele şi buncarele de beton aproape  la fiecare bloc sau grup de 3-4 blocuri; 

– Numărul mare de măgari şi mercedesuri. Nu alte maşini, mercedesuri. De la agonie la extaz.

– Jafurile armate împotriva populaţiei fără apărare, fără protecţie;

– Mândria localnicilor.

 Detaşamentul românesc a fost dizlocat la Girocaster, în  zona  considerată cea mai turbulentă în care însă până la urmă au vut loc cele mai puţine incidente şi mai puţin grave. Nici un deces în zona aflată sub controlul forţelor româneşti, nici un atac la adresa forţelor româneşti, în comparaţie cu  cele la adresa trupelor italiene în special. Nici un foc de armă tras asupra românilor, nici un schimb de focuri între militarii români şi localnici sau bandele înarmate care acţionau în zonă. De ce ? Pentru că românii nu au provocat niciodată, românii nu au făcut niciodată uz de forţă nici când au fost provocaţi. Şi acest lucru s-a aplicat şi în Irak, şi în Angola, şi în Afganistan, şi Bosnia, Eritreea, sau Congo. Nu este o întâmplare. Spiritul conciliant  răbdător se pare că ne caracterizează. Este bine? Este rău ? Dacă ne gândim la cei care au participat la astfel de misiuni putem  spune că  este cel  mai bun mod de a acţiona. Au fost, e adevărat,  români  ucişi în teatrele de operaţii din Afganstan  sau Irak, dar în  zone în care nu acţionau singuri, în zone în care alţii provocaseră   situaţii în   care atacatorii nu aveau ce aveau cu românii, decât ca parte   a unei alianţe.Pot  spune fără a greşi că  acest spirit împăciutor al nostru ne-a ferit de multe necazuri,  ne-a adus respectul celor cu care am lucrat,  şi al   celor în zonele cărora au fost trupe româneşti  dislocate. De unde acest spirit? E  de spirit conciliant, de   laşitate? Răspunsul poate fi o combinaţie din toate, procentajul  diferind de  la individ la individ. 

  Cert este  acelaşi spirit face românul să  rabde,  rabde,  rabde şi să se  întrebe  singur pâna  când. Este un paradox. Tot românul  ştie că el  este cel care are răspunsul la întrebare, dar  continuă să o pună, aşteptând ca  altul  să dea răspunsul, să  facă ceva. De ce ? Pentru că românul  nu face nimic, nu răspunde la provocări decât  din “greşeală”  dacă se aude un păcănit, un zgomot suspect sau  apare un incident. Aşa s-a întâmplat la Timişoara, aşa s-a întâmplat  Bucureşti  la celebra scenă  a balconului, când totul s-a spart  din  momentul când s-a auzit  în difuzoare un zgomot „ciudat”, care a schimbat soarta  adunării. Cine a regizat acel moment cunoştea aceste  adevăruri despre români  şi le-a speculat  inteligent.  Va fi dictatură în    Albania ? Nu ştiu, nu cred  că se va  ajunge acolo. Cine nu suportă caritasul nu suportă  nici dictatura. La noi este  este deja dictatură, o spun analiştii politici la tv, o spun toţi politicienii neaserviti puterii, o spun actele de guvernare, a spus-o Boc, când a acceptat  sentinţa lui Băsescu   după ce dăduse cu flit hotărârilor judecătoreşti. Aşa  că întrebarea care se pune în cazul Albaniei, la noi e depăşită.

La noi se pune alta întrebare: care va fi zgomotul care va declanşa reacţia mulţimii ?

4 comentarii

Liviu 30-01-2011 - 14:31

Va pot spune care zgomote nu vor fi: zgomotul matelor chioraind, zgomotul manelelor date la maximum, zgomotul certurilor interminabile, latratul cainilor (vagabonzi si a celor care latra dar caravana tot trece !), plansetele copiilor lasati acasa in grija rubedeniilor, horcaielile batranilor lasati sa moara singuri, claxoanele masinilor pe strada, tipetele celor nedreptati (deoarece nu s-a atins “masa critica” !), “vuietul” concertat si calculat care a bagat dihonia in tara asta ! Am inceput cu acele “zgomote” care stau la baza simturilor omului insa, din pacate, nici macar acestea nu il determina pe roman sa reactioneze … Si-a creat un fel de “echilibru” existential intre cat munceste, cat smechereste, cat fura, cat este furat s.a.m.d. Nici nu mai poate face nimic daca trebuie sa respecte “democratia” si cacapitalismu’ instaurat acilea pe plantatia numita Romania ! Si, inca o data, speranta este in armata, fie ca este de aici din tara sau vine de aiurea !!!

Mache 30-01-2011 - 15:37

Pentru CI-stu’ & Ciochistu’,

Motto din putul gandirii cazone: “In Germania nu va fi revolutie pentru ca in Germania revolutiile sunt interzise!” 🙂 – General Erich von Ludendorff

Amandoi scapati din vedere o chestie esentiala: Orice rasturnare violenta, asa cum o visati voi, trebuie sa aiba inainte de toate un mobil cat se poate de intemeiat. Fireste ca fiecare din voi vede rasturanrea in mod diferit: CI-stu’ are niste vise asa mai moderate sperand doar in victoria hrebenciucilor, in timp ce ciochistului, ramas mofluz cu prilejul revenirii Romaniei la democratie si capitalism, ii curg balele la gandul stalinismului & maoismului a la Phenian, cu Vadim mitraliind burghezo-mosierimea pe stadioane 🙂

Ce nu intelegeti voi e ca vesnica leorbaiala tanguita a lui Ponta & Co. despre dictatura bashinista a devenit doar zgomot de fond si nimic mai mult. Rasturnarea nu ofera alternative, sau mai precis nu ofera alternative dezirabile.

Puteti voi sa asteptati voi mult si bine cu urechile palnie zgomote si voci care sa declanseze nu-s ce miracole. Indiferent ce ar zice sondajele, cu exceptia unor dezaxati (irelevanti ca numar) romanul de pe strada nu vrea sa munceasca ca chinezu’ si nici sa traiasca ca nord-coreeanu’… Fireste ca CI-stu’ va vedea pana la urma revenirea hrebenciucilor in fruntea bucatelor, ca si consecinta ajocului democratic. Chiochistu’ saracu’ insa e condamnat sa se stinga mofluz si neconsolat…

Deci va doresc in continuare rabdare si tutun…

Liviu 30-01-2011 - 18:13

Bobocelule sobolanos, nu-i mai da cu gura ca un adevarat ciochist si mai bine spune-ne ce-i cu tine in wek-end de stai la ora asta pe forum ?! Nici Eufimita nu te mai suporta nu-i asa ? Ca-i tot dai cu gura la legea aia de muraturi … Nici muraturi nu veti fi mai bagat impreuna !!! Pai daca stai tot in bermudele alea si cu mucii pe piept … Mai spala-te si tu nu numai in cap ca uite iti curg mucii din cap pe piept ! Unde mai pui la socoteala si duhoarea …

Mache 30-01-2011 - 19:32

Ciochistule,

Chitai tu ce chitai, da’ chirai mai mult a jale. Ia mai povesteste-ne un pic cum mai merg trebile cu capitalismu’ si la ce capitole ai mai ramas mofluz si abandonat?

Ce vrei sa spui la chestia aia cu ora si week-end-ul (fa un efort si scrie pe forum dupa ce-ti iei pastilele)? Aici era dimineata. Ai ajuns deja in halul in care si adunarea/scaderea iti provoaca un efort mintal insuportabil 🙂 ?

Dupa cu iti spuneam si cu alta ocazie, Vae victis, bey mofluze…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult