Acasa Opinii Chevron, go home!

Chevron, go home!

scris de Teodor Seran
5 afisari

Visul cel mai scump al americanilor a fost acela de a conduce Lumea. Treptat, acest vis a devenit o realitate care, s-ar putea spune, face parte în prezent din gena acestui popor, instalat pe fotoliul de „Jandarm al Lumii”.

teodor seranDin această poziţie pe care o socotesc a fi meritată de drept, americanii conduc Lumea prin orice metodă care le-ar putea aduce un avantaj. Politica militară a fost adaptată şi ea în spiritul mentalităţii de conducători al Lumii, americanii promovând, în special după ce-a de a doua conflagraţie mondială, o doctrină militară belicoasă, menită a le asigura prin intervenţie armată, statutul de stăpâni ai Lumii. Această doctrină militară afirmă în esenţa ei următoarele: „America va interveni peste tot în lume, acolo unde îi sunt lezate interesele”. Niciun continent nu a fost ocolit de efectele acestei megalomanii  americane obraznice.

Rolul de stăpâni ai Lumii asumat de americani presupune un statut de independenţă totală în toate domeniile, în special în domeniul economic şi al resurselor materiale. În aceste domenii, America şi-a umflat muşchii dintotdeauna, o perioadă lungă de timp reuşindu-se non-dependenţa faţă de „cineva” sau de „ceva”. Americanii nu au stat niciodată „la mâna cuiva”.  Deoarece nu dau doi bani pe filozofie, ci doar pe pragmatism, sintagma „ceea ce e sigur e că nimic nu e sigur”, nu a fost niciodată luată în considerare.  Strategii Americii nu s-au gândit vreodată că relativitatea Lumii poate să îi lovească şi pe americani.  La un moment dat, nu cu prea mult timp în urmă, s-a constatat că independenţa energetică nu mai poate fi asigurată.

Orgoliul american nu permitea să „cerşeşti” sud-americanilor din Venezuela şi Columbia o cantitate mare de petrol. Petrolul din Golful Mexic din Texas şi din alte zone tradiţionale nu mai putea să satisfacă, consumul din ce în ce  mai mare al unei societaţi „petrolofage”. În aceste  condiţii, s-a recurs la exploatarea unei resurse noi: gazele de şist, de care America dispune din abundenţă în unele state din sud. Necazul este că Planeta Pământ nu poate fi agresată fizic şi „găurită” prin toate metodele barbare posibile la infinit. Dacă la exploatarea petrolului şi a gazelor naturale, a sării, a cuprului şi a altor zăcăminte naturale, Planeta ne-a suportat, în ceea ce priveşte exploatarea gazelor de şist se pare că  ea nu mai suportă intervenţia noastră. În grandomania lor îmbibată cu multă prostie, americanii au demarat exploatarea gazelor de şist fară să analizeze cu responsabilitate eventualele urmări catastrofale ale acesteia.

În goana după independenţa energetică s-a practicat o exploatare sălbatică, pe teritoriul statului Texas şi Pennsylvania, apărând mii de puţuri de exploatare. Exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice a poluat ireversibil mediul şi apele subterane din aceste state americane, producând catastrofe ecologice ireversibile. Substanţele chimice folosite la injectare în vederea fracturării au poluat straturile acvifere subterane, gazele de şist eliberate din strânsoarea rocilor penetrând aceste straturi şi transformând apa potabilă în apă cu gaze cu miros specific, care se aprinde în contact cu orice flacără. Cu alte cuvinte accesul omului la acestă apă este exclus definitiv, „apa de foc” neputând fi folosită pentru nimic. Nici pentru băut, nici pentru spălat, nici pentru irigaţii. Ceea ce era de dovedit , s-a dovedit.

Exploatarea gazelor de şist duce la distrugerea mediului înconjurător şi în final la distrugerea existenţei populaţiei  din arealurile supuse exploatării. Citind o serie de rapoarte secrete, pe care consilierii le-au pus pe masa din Biroul Oval, Barrack Obama, şi-a dat seama cât de gravă este situaţia. Lucrurile erau însă scăpate din mână şi nu se putea întrerupe totul brusc.

Desigur că s-au dat ordinele  necesare pentru ca exploatarea gazelor de şist să fie întreruptă într-un timp rezonabil, destul de scurt. Necazul cel mare pentru America  îl constituie nu atât întreruperea exploatării, cât mai degrabă, pierderile uriaşe de sute de milioane de dolari care ar putea fi suferite datorită unei eventuale aruncări la gunoi a super-tehnologiei sofisticate de exploatare a gazelor de şist.

Această tehnologie nu este încă uzată moral şi are în spatele ei puhoiul firmelor producătoare de instalaţii şi de componente ale acestora. În aceste condiţii, singura strategie  viabilă pentru viitorul apropiat, era cea „imperialistă”, folosită de America pe parcursul istoriei sale, ori de câte ori îi ajungea „cuţitul la os”. Autoritar şi fară a lăsa posibilitate de replică, Barrack Obama i-a convocat pe şefii de state care dispuneau de zăcăminte de gaze de şist şi i-a „îmbrobodit”, dându-le dispoziţie în final să semneze un angajament prin care acesti se obligau să exploateze zăcamintele de gaze de şist din ţările lor.

Aflată pe harta zăcamintelor mondiale de şist, România s-a aflat de la început  în atenţia Preşedintelui american care l-a convocat pe Traian Băsescu în urmă cu patru ani la o întâlnire de taină, având o altă temă decât gazele de şist şi unde acesta a fost obligat să semneze cu partea americană un protocol care obliga România să demareze explorarea şi exploatarea gazelor de şist. Acesta a reprezentat începutul trădării intereselor naţionale de către politicienii români în favoarea intereselor americane. SUA au trimis în România „cavaleria grea”, reprezentată de firma „CHEVRON”, aceeaşi firmă care făcuse harcea-parcea  mediul în statele americane unde a explotat gaze de şist.

Două obiective sunt urmărite prin trimiterea în România a unor astfel de firme cu un trecut istoric cenuşiu şi cu o activitate „ucigaşă” pentru populaţia din zonele în care şi-au instalat sondele: exportul masiv de tehnologie de explorare şi exploatare a gazelor de şist şi susţinerea în continuare a independenţei energetice a SUA, prin livrarea acestor gaze atât, direct în SUA, cât şi unor parteneri strategici ai acestora, scutind astfel SUA de un consum provenit din resursele proprii tradiţionale. Pentru că indicaţia de exploatare a gazelor de şist din România a venit de la Obama însăşi, plata pentru licenţa de exploatare, trebuia să fie una modică, ca  să nu se supere cumva americanii! Astfel că redevenţa pentru exploatarea gazelor de şist din arealele Vaslui şi Costineşti-Vama Veche-2 Mai, a fost stabilită prin contract la o valoare super-penibilă de 3,5 %! Drept urmare, România va câştiga din exploatarea gazelor de şist, un „rahat”! Şi acesta destul de mic! În vreme ce firma „CHEVRON” va beneficia de 96,5% din profit, având dreptul să exporte gazele provenite din pământul românesc, acolo unde vrea!  După demararea exploatării, conducte magistrale de diametre apreciabile vor fi pozate sub apele Mării Negre, purtând aiurea în lume, gazele româneşti. În aceste condiţii se poate  pune întrebarea: ce fac conducătorii noştri?  Mai conduc România sau nu?  Mai are cineva grijă de acest neam şi de ţară?

Sau are dreptate Stelică Trandafir, un matroz de pe împingătorul „Filiaşi”, cu care am stat de vorbă pe punte într-o după amiază de vară. Ne aflam cam prin dreptul  Galaţiului. Aproape de negura înserării se vedeau Muntii Măcinului.  „ Care e problema gravă a României? – Face o pauză şi scuipă vârtos, cu ciudă, în apele fluviului – Problema gravă e că nu prea mai avem ce face!  Ne ducem toţi pulii de suflet!  Şi duşi vom fi!” Cu toate că împingătorul aluneca uşor pe apele Dunării şi în jur era multă linişte, nu  am înţeles cum vine chestia asta cu: „ pulii de suflet!”.  Despre care povestea nea’ Stelică matrozul.  Probabil că reprezintă cea mai rea perspectivă pe care o avem de aici înainte. Trebuie să urmărim televiziunile. În mod sigur, ne va explica zâmbind Victor Ponta, cum devine chestia. Cu expresii mai academice. Neplagiate.

122 comentarii

ciufulici 14-08-2013 - 10:42

Tara e coapta pentru o dreapta radicala si stralucitoare.

Ce dovada mai buna, daca masele muncitoare nu mai pot întelege nimic din ceeace se petrece în lume, din cauza zgomotului presei aservite si al desfraului cu care ademeneste strada si TV-ul.

Pregatiti-va eroii mei, trebuie sa luam puterea si sa disciplinam viata muncitoare in valorile patriei nemuritoare!

salut 14-08-2013 - 11:28

Nea Seran, nu cred ca Obama s-a implicat. Mai degraba sunt unii care au dat de inteles ca vorbesc in numele lui, si cum licuriciul-tradator, jigodia nationala, atata astepta, ce a urmat e firesc. In orice caz, la sud, bulgarii si-au negociat cu totul altfel relatia cu Chevron. Spre exemplu, inclusiv pentru prospectie, compania mixta formata trebuie sa aiba 4 din 6 angajati, BULGARI.

pathfinder 14-08-2013 - 12:29

Iar gazele astea de sist.
Uf uf uf uf uf…

Sa o luam catinel-catinel, una cate una:
1. Prima minciuna prin omisiune: redeventa este intre 3.5 si 13%. Nu fix 3.5%.

2. A doua minciuna prin omisiune: redeventa de 3.5% este considerata mica. In conditii similare o companie poloneza plateste statului polonez 2.5%. Doar ca aia ar fi vrut de zece ori mai mult de la altii… Inca se discuta.

3. A treia si cea mai mare minciuna prin omisiune: doar Chevron?!?
Da’ de unde…
Lista companiilor care au obtinut licente pentru gaze de sist in Romania:
MOL Hungarian Oil & Gas PLC si Expert Petroleum SRL
Avere Enegrz Inc
Clara Petroleum Ltd
Universal Premium SA
Audax Resources LTD
Moesia Oil and Gas LTD
Chevron Romania E&P BV
Petro Ventures BV
Melrose Resources si Petromar Resources
Lukoil Overseas si Vanco International

De ce doar Chevron in titlu/articol?!?
Numai domnu’ Seran si bunii platitori de scribi de la rasarit pot sa ne lamureasca…

MI-5 14-08-2013 - 13:45

pathfinder iar imprastii minciuni pe aici? schimba drumu’!
Toate companiile mentionate de tine au licente de explorare si exploatare gaze naturale.
Pentru gaze de sist doar chevron a primit licenta de explorare.

pathfinder 14-08-2013 - 13:51

emaifaiv,
Nu o spun eu ci militantii impotriva gazelor de sist.
Asa ca nu ma injura pe mine….

Ca sa nu raman dator, uite si link-ul:
http://www.criticatac.ro/13750/frack-off-chevron-co-semnat-romania-despre-gaze-de-sist-si-ce-ni-se-pregateste/

TMS 14-08-2013 - 18:34

pathfinder enumera corect companiile dar uita de rompetrol-kazmunai, romgaz si NIS (din care gazprom are majoritatea). sa fim echidistanti, nu-i asa ?

pathfinder 15-08-2013 - 10:49

Nu am „uitat” de ele cu intentie.
Daca e asa cum spui, multumesc de completare si… scuze pentru omisiune.

ValVerde 14-08-2013 - 14:49

Bau-Bau ecologist si „analiza” a politicii internationale pe care te astepti sa o auzi la circiuma, intre doi manelisti amatori dupa ce si-au facut praf chenzina.

Nu am sa ma cobor sa dezbat cu unul care afirma
Visul cel mai scump al americanilor a fost acela de a conduce Lumea.

ValVerde 14-08-2013 - 14:57

-Continuare-

Sau

” Preşedintelui american care l-a convocat pe Traian Băsescu în urmă cu patru ani la o întâlnire de taină”

Asemenea aberatii demne de neacsum nu merita invrednicite cu un raspuns.

Ceea ce as avea de spus e ca gazele alea sint ale romanilor.
Romanii trebuie sa decida ce fac cu ele si pentru a decide bine, e nevoie sa intelegi despre ce e vorba.

Daca romanii aleg sa creda un panglicar ca Seran in loc sa-si utilizeze mintea si sa studieze intreaga problema, e treaba lor.

Dar sa nu plingeti cind platiti ce va cere Putin sau sa mai puneti de o manifestatie patriotarda ca va mor copiii de frig.

Bineinteles ca scursurile de extrema dreapta sau stinga, atita asteapta: nemultumirea popoolara pe fondul dobitociei electoratului care sa le permita sa-si vinda ideile lor bolnave.

Ciufulici, tu ce crezi ?

mircea 14-08-2013 - 15:04

nu Putin cere ci EON(germania) si Gazde france(franta) sunt cei carora le platim de 3 ori pretul gazuli autohton si pee cel care-l importam,dar comisionul il ia cei care au actiuni.Nu cu multi ani in urma industria romaneasca era pionieri in industrie de extractie.

ValVerde 14-08-2013 - 15:10

Ba erau foarte multi ani in urma si cu ce faceau romanii atunci azi nu mai scoti nici macar o galeata de gaz…

Uite-te cu cit vinde Putin gazul natural in nordul Europei (unde au concurenta datorita exploatarile din Marea Nordului) si cu cit il vinde in Romania, tara mai saraca, dar cu coada mult mai sus, pentru ca noi sintem Romani, si fii de daci, si am stat in fata navalitorilor, si existam, si America ne-a vindut, si vorbim si engleza mai bine, ba chiar si rusa, si in plus de asta le stim pe toate. Si daca zici ca nu le stim, te bag in…..

Ereticul 14-08-2013 - 15:06

„Unde fac romanii pace, rămâne deşert” spune o vorbă veche de 2000 de ani. La fel se întâmplă şi acum, doar protagoniştii s-au schimbat. Deşi se consideră un etalon al libertăţii şi democraţiei, SUA se văd altfel prin ochii popoarelor care au avut de-a face cu „ pax americana”. În rândurile următoare vom încerca să sintetizăm acţiunile militare în care, motivat sau nu, americanii s-au implicat în ultimii 200 de ani, în afara graniţelor lor.

http://www.atacdeconstanta.ro/articole/3534-r%C4%83zboaiele-%E2%80%9Epreventive%E2%80%9D-ale-statelor-unite-%C3%AEmpotriva-lumii.html

Am ceva dubii legate de lista lunga din articol (in special la capitolul China), dar sunt extrem de interesat de punctul dvs. de vedere. Din punctul meu de vedere, chiar daca numai jumatate din lista este adevarata, cred ca justifica pe deplin expresia „americanii conduc lumea”. Sau macar expresia „si-au bagat nasul unde nu le fierbe oala”.

ValVerde 14-08-2013 - 15:35

Atac de Constanta nu e o publicatie pe care sa o cred, sau macar sa o deschid.
Multe din cele de pe lista sint tendentioase, dar hai sa spunem ca toate ar fi adevarate.

Unicul loc unde a nimerit-o Seran este:

„America va interveni peste tot în lume, acolo unde îi sunt lezate interesele”.

Asa este, si nu stiu ce asteptati dvs de la conducatorii dvs, dar eu astept exact asta de la conducatorii mei.
Sint pusi acolo sa apere interesele tarii si poporului pe care ii reprezinta.
Putem avea interese comune cu romanii, cu rusii sau cu malgasii. Foarte bine ! Dar cind exista interese divergente, cind interesele tarii sint lezate, imi astept conducatorii sa actioneze pentru mine, nu pentru malgasi, venezueleni sau romani.

Poate daca in Romania ati porni de la acelasi principiu, nu ati mai astepta „prietenie de circiuma” pentru ca ati fost abandonati dupa WWII sau ceva pe de-a moaca pentru ca stiti sa faceti frumos la americani.

Puneti Romania pe primul loc si intelegeti ca americanii (sau rusii, sau ungurii etc) vor pune tara lor pe primul loc.
Daca ati stabilit clar regulile astea, va puteti aseza sa negociati.
Daca asteptati un fel de relatii de gen fanariot,
o veti lua cu spor in bot (Jane…am zis bine?)

Din pacate, luptele interne politice din Romania, si nu pe ultimul loc electoratul roman consuma suficienta energie pentru autodistrugere.
Nu mai aveti timp de relatii normale.
Mergeti dintr-o extrema in alta, dupa cum se schimba vintul politicienilor locali.

Uite, dupa parerea mea cea mai mare hiba a politicii romanesti:

Este acel totul sau nimic atit de evident exprimat pe forumul asta.
In Romania nu poate penetra ideea ca un adversar politic nu este neeaparat rau intentionat sau hot sau vinzator de neam si tara. Nu se intelege inca ca doua partide adverse isi pot iubi tara la fel de mult si pot fi la fel de patrioti, dar au vederi diferite de cum se ajunge la acel „mai bine”
In Romania, inca functioneaza „cine nu e cu noi e impotriva noastra” lansat cu mult succes de bolsevicii lui Lenin si ca urmare va dati in cap cu rindul, dupa cum vine unul sau altul la putere.

Dar aveti un numitor comun: sa-i injuram pe americani, ca ne iau gazurile de sist.
Patetic !

pathfinder 14-08-2013 - 15:55

ValVerde nu te mai sucari degeaba.
Nu toti romanii-s idioti.
Doar vreo 60-70%….

Mai bine povesteste-ne cum stam cu implementarea socialismului in state.
E mult mai interesant subiectul decat „articolul” asta sau postarile unor dezaxati.
Parerea mea…

ValVerde 14-08-2013 - 16:04

„Nu toti romanii-s idioti.
Doar vreo 60-70%….”

===

Asa o fi, dar tot tragic e…sint si multi si prosti.

30%-40% din romani sufera din cauza lor.

****

„Mai bine povesteste-ne cum stam cu implementarea socialismului in state.”

===

🙂
Nu stiu de unde iti vin informatiile, dar ai nevoie de o „dieta” mai balansata.

pathfinder 14-08-2013 - 16:07

Glumeam.

Dar am reusit sa-ti smulg un zambet….

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 14-08-2013 - 15:02

„Visul cel mai scump al americanilor a fost acela de a conduce Lumea. ”

_________

Foarte greşit, domnule Neacşu, ăăăăă, pardon, domnule Şeran! Visul americanilor a fost să scape de engleJi. Chestia cu mapamondul le-a iţit în minte numai după ce-au fost colonizaţi de evrei, ţigani şi români! Să ştiţi că nu armata americană şi tehnica lor e cea care-i ajută pe nemernicii ăştia să cucerească omenirea, ci: blugii, blondele, pantofii cu tocuri înalte, revistele pornografice, burgării, joint-urile, „făinurile”, cluburile, hăndrălălile, gagicărelile, destrăbălările, şi, în general toate activităţile ce ţine de traiul bun, adică: beutura, fumatul, femeile, drogurile, lenea, ciordeala, scărpinatul! Aş mai scrie ceva, dar stau cu cufletul la gură şi sunt gată să leaşin din cauză aştept verdictul lu Jiji Biecali, care aşteaptă să fie ieliberat pe trei luni mari şi late ca sa salveze steaua de inevitabil! Nici pruncu-n burta mă-sii nu mai mişcă în aşteptarea verdictului de la javrele astea de magistraţi de la curtea de apel Bucureşti. Dacă nu-l eliberează pe Jiji, 20 de milioane de Huhu-işti vor ieşi în stradă să ne cerem drepturili!

Antibasistul 14-08-2013 - 15:27

Americanii-s condusi de evrei, deci e visul evreilor de a conduce lumea, NU al americanilor!!!!

CONGO 15-08-2013 - 01:27

Tu ai scris aceasta postare, sa nu tagaduiesti hotomane!

Antibasistul 14-08-2013 - 15:29

CHEVRON GO TO HELL!

CONGO 15-08-2013 - 01:30

Nu tu ai scris aceasta postare, dar nici urbos, deci mai ramane digital, ca el numai stie cum sa jmekereasca la max la calculatoare.

Pribeagul 14-08-2013 - 22:10

http://www.tvrplus.ro/editie-ora-de-business-123640
emisiunea din 12 august 2013, min 14 – 27.2

Parintii si bunicii nostri au sperat mereu sa vina americanii. Si iata, au venit. Sper ca n-o sa ne para rau si ca n-o sa ajungem sa ne injuram inaintasii. Daca totusi se va intimpla acest lucru, va trebui sa-i intrebam pe chevronisti: Mai, da pe voi cine pm va invitat pe aici? 🙂

Deocamdata vrem sa credem ca americanii au venit sa ne scape de saracia comunista si sa ne aduca bunastarea capitalista, sarind peste faza infernului capitalist descris de Dickens in opera sa.

ValVerde 14-08-2013 - 22:52

„Deocamdata vrem sa credem ca americanii au venit sa ne scape de saracia comunista si sa ne aduca bunastarea capitalista,”

===

Iarasi ai dat pe linga…tragi suturi cu ochii inchisi si pe urma te miri de ce iti cauti mingea prin boscheti.
Si daca nu ti-as fi explicat de atitea ori…

Inca odata, ca esti mai lentisor la intelegere 🙂

Chevron nu vine sa va aduca voua bunastarea capitalista, nici sa va scape de saracie. Asta e treaba voastra.

Chevron, ca si Bechtel vin (au venit) in Romania pentru a cistiga ei bani. Mai citeste odata: o fac pentru beneficiul lor, pentru ca sint obisnuiti sa faca afaceri/negot din care ambele parti ies in cistig.

Daca astepti vreo companie privata sa-ti scoata tie castanele din foc pe de-a moaca, ca esti mai neajutorat, mai nepriceput sau mai lenes, ai sa ai de asteptat muuuult si bine.

Or sa ti se arda castanele in foc si ai sa plingi dupa comunism.
Nici atunci nu aveai castane, dar macar nimeni nu le avea, asa ca te simteai in rind cu lumea.

Scrie de 101 de ori ca iar ai sa uiti: Chevron (ca si Bechtel) NU reprezinta America. Nu au nimic in comun cu guvernul SUA. Nici macar nu stim citi dintre milioanele de oameni care sint proprietarii companiei sint americani.
Ceea ce stim e ca se intimpla sa fie o multinationala inregistrata in SUA.

In privinta inaintasilor…au fost si ei la fel precum contemporanii nostri: mai buni sau mai rai, multi dintre ei meritind pe deplin injuraturile urmasilor….exact cum vom fi si noi peste o generatie sau doua.

briel 14-08-2013 - 23:36

„Chevron (ca si Bechtel) NU reprezinta America. Nu au nimic in comun cu guvernul SUA.”

Si totusi … daca admiti ca guvernul US este Wall Street-ul, atunci legatura este chiar directa.

In alta ordine de idei, as fi recunoscator daca ai putea indica un material serios despre un proprietar de teren care s-a lasat fracturat la sist 🙂 si in urma acestei experiente isi exprima fericirea … sau macar multumirea pentru o afacere buna. Eu inca n-am gasit asa ceva.

ValVerde 15-08-2013 - 00:29

Guvernul SUA nu este Wall Street.
Ai fost influentat de Huhu??

Tocmai asta nu intelegi. Ca cei care se pling nu sint proprietarii care au concesionat terenul.
Sint vecinii care au luat-o in mina la impartirea concesiilor si care acum se pling de catastrofe siderale in zona ca sa le zmulga un ban…

urbos 15-08-2013 - 00:34

Te freci pe lindic ba scarbosenie, nu vezi ce cacat iti iese pe gura aia ca un cur? Probabil ca briel se va milostivi si de un vierme ca tine ca sa-ti dea peste rat, ca mai si minti ca porcu.

CONGO 15-08-2013 - 03:25

@ urbos anti-lindicul total

Fraiere, ai auzit de problema apei si distribuirea de bidoane de apa potabila?

http://www.youtube.com/watch?v=4LBjSXWQRV8

Aceasta este o cura de slabire ultramoderna, nu stii nimic. Incetul cu incetul apa incepe sa contina si bezen, si dupa un timp si apa de spalat trebuie si aia carata.

Deci cand e cu bidonul slabesti, dar cand incepi cu butoiul asta iti face niste muschi, ohoho!

CONGO 15-08-2013 - 00:55

USELISTII MEI, HOTZOMANILOR NAZDRAVANI !!!

Adica ne pregatim de pe acum sa dam vina americani? Pai se poate? Mari curve mai sunteti bai!

CINE A DAT APROBAREA ALA E VINOVATUL VIITOR ca deocamdata fantanile nu sunt otravite. Stai sa ghicesc, semnatura incepe cu P de la poolicica pesedache, iar rusnacul lipovean nu a ridicat intrebari in parlament, ca la lotca lui nu conteaza, asa e?

Ciudatilor!

urbos 15-08-2013 - 01:21

Iar ai aparut ma sifiliticule, nu ti-am zis sa-i scrii lindicului in privat? N-aveti mailuri, telefoane?

CONGO 15-08-2013 - 01:25

ti-e sete de lapte congolez, ori ce?

briel 15-08-2013 - 02:04

Lasa-l pe Huhu si retine ce-ti mai spun inca o data: guvernul SUA este Wall-Street.

Acum, ca sa spui ca toti care se vaicaresc de poluare masiva sunt doar niste ciudosi care au ratat un ban gramada, zic eu ca este josnic. Iar motivul de POLUARE
este cat se poate de real.

Atat tu cat si ceilalti cititori sunt invitati sa dea un search pentru „communities happy about fracking deal” si fiecare sa traga concluzia.

In legatura cu marele avantaj al scaderii pretului la energie pentru participantii la exploatare (adica tari participante), un exemplu este UK (unde prim ministrul forteaza pentru …), DAR

“the Prime Minister’s claim that UK shale gas will reduce energy prices doesn’t stack. Experts from Ofgem to Deutsche Bank to drilling company Cuadrilla itself agree UK shale will not bring down bills, because, unlike the US, the UK is part of a huge European gas market.”

Exact acelasi principiu economic al pietei europene se va aplica si Romaniei: ca sa fiu mai precis, si f… si cu gazul luat.

CONGO 15-08-2013 - 02:55

Cu mica observatie ca pentru gaze, cuvantul corect este „suflat” si nu „luat”, iar la extractie se zice „forat” si nu „f”.

Deci ai zbarcit in doua locuri, mai trage o data!

ValVerde 15-08-2013 - 03:58

Mda, nimic nou.
Cei care stiu totul despre America locuiesc prin alte parti.

Daca motivul de poluare este atit de real, poti da niste date neutre si concrete?
Zbierete ignorante nu constituie „date obiective”

urbos 15-08-2013 - 04:07

Ti se rasfrang tie suncile alea imputite unele peste altele, dar oricat de mare ai avea curu ala, mai lindic, tot nu stai tu in toata America. Prostu garii.

urbos 15-08-2013 - 04:10

Si ce inseamna la tine ma lindic „date neutre”? Alea care sa arate ca e bine cu gazele de stist, este? Hahaha!

CONGO 15-08-2013 - 01:07

P.S.D = P.artidul S.istului D.eznatuit

Dracu a luat deja Romania, aceasta se trage de semnaturile şistosilor dezlantuiti de la P.S.D pe contract. Ori poate nu-i asa, si curvele nu sunt curve daca sunt platite, ci curve sunt tocmai platitorii?

CONGO 15-08-2013 - 02:58

Aceasta postare nu am postat-o eu, ci banditul antisist si antibunastare Huhu, daca o postam eu, scriam D.ezlantuit din prima, si nu D.eznatuit.

ValVerde 15-08-2013 - 04:07

Uiteati aici opinia unui specialist.
Daca o pueti combate, faceti-o cu argumente stiintifice, nu pentru ca asa a zis Mama Omida.

Desi ceea ce spune e similar cu ce vin spunind pe aici de cind au aparut gazele de sist, autorul nu sint eu.
Dl Calota are multi mai multa rabdare cu idiotii decit am eu.
Sper sa nu se supere ca l-am citat, postarea vine dintr-o revista care nu stiam ca exista pina cind a citat-o Pathfinder (vezi mai sus)
Seran a copiat multe din ceea ce spune autoarea articolului la care raspunde Dl Calota.

Constantin Calota spune:
1 februarie 2012 la 11:00
Buna ziua!

Citesc, recitesc si ma minunez de cata ignoranta dai dovada, d-ra/d-na Claudia Campeanu!
De ce nu te documentezi inainte de a publica aceste enormitati?
In primul rand traducerea corecta a ”hydraulic fracturing” nu este ”exploatarea prin fractionare” ci ”fisurarea hidraulica”.
In calitate de profesionist in domeniu – inginer in Romania la o firma care se ocupa EXACT cu ceea ce combateti dvs – nu pot sa nu ma simt jignit, eu si colegii mei de prostiile debitate despre lucruri pe care nu le intelegeti si nu va osteniti sa le intelegeti, preferand sa va luati nu dupa materiale stiintifice despre acest subiect, ci dupa o grupa de activisti afoni la argumente stiintifice si care nu au nici o legatura cu industria petrol si gaze.
Operatia de fisurare hidraulica se poate descrie ca o operatie de stimulare a capacitatii de curgere a stratelor care contin hidrocarburi, imbunatatind curgerea acestora spre gaura de sonda. Acest lucru se realizeaza actionand asupra rocilor in care sunt cantonate hidrocarburile.
Ca descriere generala, operatia consta in injectarea cu mare presiune in stratul productiv a unui fluid special, pana cand se depaseste rezistenta la rupere a rocilor, creindu-se o fisura. Dupa realizarea deschiderii, aceasta se va extinde, prin pomparea in continuare sub presiune a fluidului de fisurare incarcat de data aceasta cu un material de sustinere a fisurii. Acest material va ramane in fisura create dupa incetarea operatiei si rolul lui este extrem de important, deoarece, datorita conditiilor de stress existente in roci la adancimea la care se afla stratul productiv, este imposibila pastrarea fisurii deschise. In lipsa nisipului, fie el nisip natural, fie sintetic, fisura creata se va inchide dupa incetarea injectiei sub mare presiune. Pentru a impiedica acest lucru, acest nisip umple fisura creata astfel incat, la incetarea operatiei, fisura nu se va inchide, ci va ramane deschisa datorita umplerii ei cu nisip. Rezultatul este o fisura care are permeabilitatea mult mai mare ca a stratului productiv, permitand o foarte buna drenare a hidrocarburilor dinspre zacamant spre sonda.
Fluidul de fisurare este un fluid care sa asigure viscozitati mari, de ordinal sutelor de centipoise, necesare ca sa se previna fenomenul de depunere a nisipului in timpul pomparii, prin mentinerea in suspensie a acestuia.
Spre rusinea dvs., acest fluid nu e toxic asa cum sustineti dvs. In Romania se foloseste banala guma de guar, care este un aliment pana la urma, si care se regaseste in icrele din comert sau ketchup! Alti aditivi sunt doar niste saruri sau un tip de sapunuri, folosite ca dezemulsionanti si prevenirea umflarii argilelor. Ceea ce nu stii tu, d-ra Campeanu este ca, in Romania, ca si oriunde in lume, s-au facut si se fac MII de operatii de acest gen, si fara nici o consecinta cu ceea ce sustineti voi. Ceea ce s-a intamplat in America, cu invadarea panzei freatice, era valabil acum 30-40 de ani, cand acest tip de operatii nu era reglementat. Sunteti cam in urma! Acum sunt strict reglementate si nici vorba de asa ceva. Fisurile create pot varia, dar nu au o inaltime mai mare de maxim 100-200 de metri si o lungime maxima de 200-300 de m! Daca se aplica acest procedeu la adancime de peste 1000 de metri, nu are absolut nici o consecinta asupra mediului! Si nu are nici o treaba cu ”distrugerea mediului la suprafata”! Ce aberatii pot citi aici! Am facut/facem in Romania multe operatii de acest gen si, in afara de urme de roti de camioane si ceva apa scapata pe jos, locatia arata la fel dupa ce plecam de acolo! Amestecul de gel si nisip se sparge, se transforma in apa care nu se duce cum ziceti voi in panzele freatice, ci se dreneaza inapoi inj sonda si sunt extrase la suprafata, unde sunt tratate si redate mediului, sau reinjectate in zacaminte pentru ape reziduale.
O alta aberatie incredibila este faptul ca ar provoca cutremure. Asemenea afirmatie este o jignire la adresa inteligentei umane, este un argument pentru analfabeti sau semi-analfabeti! Cutremurele necesita o energie uriasa pentru a se declansa, un cutremur artificial poate fi declansat doar de o bomba atomica! Sigur, poti spune ca o fisurare poete declansa un cutremur de 0.00001 grade pe scara Richter! Dar de aici pana la enormitatile scrise e cale lunga!Tot o alta aberatie este si faptul ca pentru o operatie se consuma intre 9000-29000 metri cubi pe put. Tu ai idee ce prostii spui? O asemenea cantitate uriasa nu are nici o utilitate practica! sa iti spun eu cat folosim pe put: intre 200 si 600 de metri cubi pentru o fisurare mare! Ai auzit? MAXIM 600! De unde ai luat prostiile alea?
Inchei articolul cu o concluzie de 2 lei – adica a ta – ”Dacă vă e teamă de ce se va întâmpla cu Roșia Montană, vă cer să vă imaginați o Roșia Montană întinsă pe bucăți din câteva județe ale țării: Bihor, Constanța, Tulcea, Arad, Timișoara. Ape poluate, sol poluat, peisaj distrus, toate pe o perioadă nedeterminată”. Hai nu zau? Du-te acum prin tara si arata-mi asa ceva, noi am fisurat si fisuram in continuare si nu se vade nicaieri un asemenea scenariu apocaliptic!
Nu esti de mesrie, nu te baga! Asa cum eu, inginer petrolist nu am dreptul sa-mi dau cu parerea in domeniul medical, nefiind medic, nici tu nu ai dreptul sa-ti dai cu parerea intr-ale ingineriei!
Mi-ar lua mai mult decat o carte sa te fac/sa-i fac si pe altii sa inteleaga ce se intampla in subteranele pamantului si cum sunt cantonate petrolul/gazele.
Nimic din ce spui in acest articol nu e ste adevarat, Romania va avea numai de castigat de pe urma acestei tehnologii. Este cel putin ignoranta sa compari Rosia Montana – proces de suprafata care presupune decopertarea solului cu utilaje grele si tratarea cu cianuri – cu un procedeu total diferit, si care nu lasa nici un semn la suprafata, in afara de sonda de productie – sau putul cum zici tu.
Cu stima,
Calota Constantin , inginer specialist fisurari hidraulice
constantin.calota@tacrom.ro
Răspunde

urbos 15-08-2013 - 04:12

Aha, imbecilul lindic, da ca „date neutre” cum se cearta unu cu una. Hahahaha!

CONGO 15-08-2013 - 04:28

antilindicul este foarte excitat, pesemne dela fracking, care nu e departe de crack totusi, desi i-ar merge si un joint acuma, ca tremura tot de pofta.
deh, pacatul urban, de unde si „urbos”

briel 15-08-2013 - 05:27

Dupa cum am mai spus, se vede ca cine este gazar sau petrolist de meserie este foarte pro fracturare hidraulica. La fel ca ValVerde.

„noi am fisurat si fisuram in continuare si nu se vade nicaieri un asemenea scenariu apocaliptic!” zice domnul expert. Sa numeasca exact locatiile din tara unde a lucrat si cu ce rezultate. Pentru ce au fisurat, ce s-a gasit de fapt, cat s-a castigat de aici, ce concluzii se pot trage.

Ziaristii de investigatie se pot deplasa pana acolo sa adune informatii. Si daca expertii romani pot face aceste operatiuni reglementate si total inofensive, la ce mai este nevoie sa impartim cascavalul cu companii straine ?

Pana la urma fisuram ca sa avem job-uri … de ultima tehnologie ?

ValVerde 15-08-2013 - 06:24

Briele,
nu prea mult timp in urma, trepidai excitat ca niste chinezi au gasit Arca lui Noe in Turcia.
E clar ca avem etaloane diferente in perceptia realitatii.

Sint de acord ca jurnalisti independenti, obiectivi si scoliti sa investigheze tehnologiile fracking.

Dar tu intelegi „stiinta rece” din ce zice expertul asta ????

Ai incheiat cu apoteoza ignorantei ofensive:

Expertii romani inteleg principiile, inteleg cum lucreaza, dar nu au tehnologia respectiva. Deci nu, romanii nu pot exploata gazele de sist cu tehnologia pe care o au. Banuiesc ca prin „romani” intelegi vreo companie de stat, pentru ca nu e nici o diferenta, din perspectiva cetateanului de rind intre o companie privata romaneasca si o companie privata americana. Daca stau sa ma gindesc, e mai putin probabil ca americanii sa umble cu smenuri.

Nu stiu unde lucreaza dl Calota si nu vreau sa speculez, dar e probabil ca firma lui este un subcontractor pentru companii mari de fracking. Adica sint una din multele piese care trebuie sa lucreze impreuna pentru completarea cu succes a operatiunii.

urbos 15-08-2013 - 06:35

N-o lua pe aratura ma cacatule, ca asa faci mereu.
In alta ordine de idei sint atatea exemple, din multe domenii, in care dupa ani de zile se constata ca o metoda avea efecte secundare grave, initial necunoscute sau nerecunoscute.
Si chiar asa, imbecil patentat, daca cu gura ta ca un cur, spui ca asta ar putea fi un subcontractor, cum mortii ma-tii pretinzi ca opinia astuia ar fi una „neutra”, si asta dupa ce tot tu, ca un vierme uman ce esti, scoteai din palarie ca cine se vaita sint vecini ofticosi.
Degeaba fugi muyere, lindic o sa-ti ramana numele.

Antibasistul 15-08-2013 - 07:42

Briel are dreptate, adevaratul guvern este, si a fost Wall Street-ul, care se stie ca e condus si stapinit de ji dani !

Presedintele SUA a fost intodeauna marioneta ji danilor.
Kennedy a fost singurul care a incercat sa nu-i asculte pe ji dani si a fost lichidaT FIZIC.

Antibasistul 15-08-2013 - 07:50

Numai cretinii si rauvoitori nu vad efectele foarte rele a exploatarii gazelor de sist asupra mediului, otravirea subsolului, a apelor dulci din subsol, mici cutremure…!

Pribeagul 15-08-2013 - 22:44

Nu stiu daca mai putem alege intre cele 2 moduri de viata. Se pare ca totu-i stabilit, au stabilit altii pentru noi, ca asa este democratic.

FORMULA AS: Apocalipsa după Chevron. Adevărul despre exploatarea gazelor de şist joi, 4 iulie 2013

Premierului Victor Ponta (mincinosul patentat care una a promis în campanie, alta face acum), preşedintelui iresponsabil Traian Băsescu (care susţine şi proiectul criminal de la Roşia Montană) şi altora care nu s-au lămurit pînă azi ce înseamnă exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică le recomand să citească numărul curent al revistei „Formula As”. Dia Radu a publicat un excelent reportaj-anchetă despre răul imens pe care îl produc companiile de exploatare a gazelor prin această metodă.

Ca să ştiţi ce ne aşteaptă, citez: „Aţi văzut vreodată copii cu tălpile picioarelor putrede, de pe care carnea cade fîşii, fîşii? Curtea de Justiţie din Ecuador a văzut şi a obligat compania [Chevron] la plata a 18 miliarde de dolari despăgubiri pentru decimarea comunităţilor indigene, pentru miile de cazuri de cancer de care au murit şi vor mai muri aceşti locuitori şi pentru contaminarea şi distrugerea pădurii tropicale amazoniene. […] De rîurile contaminate de pe teritoriul Statelor Unite, de fermele părăsite şi de întinderile uriaşe de pămînt pe care nu mai creşte nici o plantă ce s-ar mai putea spune? […] Un bărbat aprinzînd cu o brichetă lichidul gălbui care curge la robinet. Apa arde şi asta nu mai e o metaforă, ci un adevăr cu care nu se poate trăi. O femeie pe cîmpul din jurul casei sale, adunînd broaşte otrăvite şi iepuri morţi. Un fermier pe un cîmp inundat de ape negre, care bolborosesc de gaz ca un pahar de Coca Cola”.

Şi ca să fim bine înţeleşi, noi, românii, nu vom cîştiga nimic din exploatarea gazelor de şist. Aşa-zisa independenţă energetică faţă de ruşi e o minciună pentru proşti. În fapt, nu vom mai cumpăra de la ruşi, ci de la americani, dar la acelaşi preţ sau la unul mai mare decît pînă acum. România se alege totuşi cu ceva: „Îi rămîn costurile uriaşe de decontaminare a zonei, după ce exploatarea se va fi încheiat, îi rămîne infrastructura rutieră distrusă… Îi rămîn un potenţial seismic greu de controlat… […] şi un teritoriu enorm scos din circuitul agricol şi din cel turistic… Îi mai rămân bolile imposibil de vindecat, seceta, fîntînile contaminate şi o daună de aproximativ 30 de milioane de euro, suma la care a fost estimat de specialişti consumul necesar de apă pentru exploatare…”

Citiţi în acelaşi număr şi interviul cu Douglas Shields, un jurist american care a reuşit să obţină în justiţie interzicerea exploatării gazelor de şist în Pittsburgh, Pennsylvania!

http://www.youtube.com/watch?v=xoFNWLoSCHs
Varu sandel si Lena Miclaus – Ciobanita

Ce hazlie pare viata in lipsa gazelor de sist!

ValVerde 15-08-2013 - 22:55

🙂 🙂
Nu e asa ca tu crezi ca Zmeul-Zmeilor a existat si a incercat sa dezintegreze poporul roman?

Nu e asa ca esti convins ca Fat Frumos a salvat Romania si ca Ileana Cosinzeana nu se ducea la WC pentru ca era sub demnitatea ei ?

Ereticul 15-08-2013 - 23:16

Din cate vad eu pe forum, cel care crede in Zmeul -Zmeilor, cavaleri Jedi si holocau$t nu este dl. Pribeagul …

Pribeagul 17-08-2013 - 18:35

Credinta mea:

De multe ori, in vis imi apare o batrinica prietenoasa care-mi da sfaturi referitoare la problemele pe care le am. Si da, a doua zi, cind ma gindesc la visurile mele, cred ca batrinica respectiva a fost Sfinta Vineri.

Se vede ca n-ai patruns esenta basmelor noastre. In ele se arata clar ca binele/Fat Frumos invinge raul/Zmeul Zmeilor, o salveaza pe Ileana Cosinzeana si traiesc impreuna fericiti pina la adinci batrineti. N-am intilnit in basmele noastre ideea de sex sau de… metabolism.

Si da, cred cu tarie ca binele si raul exista si din confruntarea lor binele iese invingator.

ValVerde 17-08-2013 - 18:49

De multe ori, in vis imi apare o batrinica prietenoasa care-mi da sfaturi

===

Nu-i Tache, cu peruca ?
Poate vrei sa spui digestie…nu metabolism. Sexul de unde l-ai scos ???
(ideea…nu chestia aia reala, aia nu ma intereseaza)

briel 15-08-2013 - 23:49

@Vale

Din nou ai spus caca-maca tiri-piri.

Dar sa lasam pentru moment aspectul ecologic si sa ne intrebam in legatura cu profitabilitatea. M-am holbat pe internet si cred ca am gasit o buba mare.

Va sa zica insasi Cuadrilla – firma de forare si exploatare a gazului de sist afirma ca cetatenii NU trebuie sa se astepte la o reducere a facturii de gaz. Energia va fi exact la fel de costisitoare si in viitor. Sa ne intelegem aici este de vorba de UK si de reglementarile UE, nu de Statele Unite.

Mai mult decat atat, iata niste date:

Cuadrilla lost £8m in the year to December 2011 and about £12m a year earlier. The 2011 losses were three times bigger than the company’s revenue.
http://www.theguardian.com/environment/2013/mar/12/shale-gas-rush-fracking-companies
Britanicii se scarpina binisor in crestet.

Polonia sta pe vine; reglementarile necesare merg inainte de parca stau … cred eu ca astepta sa vada pe la altii mai destepti ce se intampla.
http://www.economist.com/blogs/easternapproaches/2013/07/shale-gas-poland

Ca sa nu mai amintesc de sperietoarea sperietorilor: Shale Gas Ponzi Scheme Exposed
https://www.youtube.com/watch?v=baAcx1DqVws

Asta nu poate fi trecuta cu vederea !

ValVerde 16-08-2013 - 02:58

Briele, nu misca tinta !!!

Pina acum vorbeam de mumbo-jumbo-ul vostru furios cu privire la daunele mediului inconjurator.
Aduceti argumente pe care le prindeti dupa ureche.
Te-am rugat sa te uiti la realitatea obiectiva.
Si daca nu intelegi ce e „obiectiv” iti precizez: date clare, stiintifice, masurabile si repetibile. Adica argumente din minte, nu din inima sau din emotii partinice.

Acum daca vrei sa vorbesti de beneficiile economice, putem vorbi si de alea.
Nu uita ca in Anglia costul gazului natural e mult mai mic decit in Romania, acum, fara gasele de sist (cred ca de doua sau trei ori mai mic). Ti-am mai zis, verifica cum vind rusii gazul in nordul Europei, unde exista concurenta North Sea.
In Romania, in cel mai rau caz si prin absurd, sa zicem ca pretul la consumator ramine egal (nu vad de ce, dar sa zicem) si tot e un mare cistig pentru ca se scapa de subventiile pe care le plateste la ora tot romanu’ furajat sau nefurajat.
Adaoga taxele si redeventa si ai sa ajungi la sume frumusele.
Nu asculta ce spune Seran pentru ca ori e ignorant ori e rau intentionat, dar oricare ar fi cauza, minte de stinge.

Daca vrei sa vorbesti si de cum ne fura americanii glia noastra cea strabuna, facusem niste calcule mai deunazi si daca nu ma insel, profitul lui Chevron este 9% (guvernul a pus noi biruri anul asta)
Indraznesc sa prezic ca pentru 9%, Chevron nu va incepe exploatarea.

briel 16-08-2013 - 03:17

Oh! dar ce prezici tu este splendid!
Te rog…mai spune-ne…

ValVerde 16-08-2013 - 03:24

Mda…nimic de facut…iei decizii cu hormonii…

ValVerde 16-08-2013 - 03:26

Am auzit ca o fac chinezii mai ieftin 🙂

ValVerde 16-08-2013 - 14:49

Am uitat sa-ti mai spun ceva:
Mi-a venit factura la curent.

Am consumat 2475 KWh si am platit $ 242.22

Antibasistul 16-08-2013 - 14:58

Iarasi minti!

ValVerde 16-08-2013 - 15:16

ttp://www.eia.gov/electricity/monthly/epm_table_grapher.cfm?t=epmt_5_03

Se imtimpla sa traiesc intr-un stat cu pretul sub medie.
Media US : 11.9 centi / KWh
Planul meu cu furnizorul: 9.5 centi / KWh

(Idaho are in jur de 6 centi / KWh, in timp ce Hawaii are cam 35 centi / KWh)

Antibasistul 16-08-2013 - 15:47

Ratatule pe ce dracu ai consumat tu 2475 kw.?
Un om normal la cap in Romania consuma 60-70 kw. pe luna!

ValVerde 16-08-2013 - 15:50

Si cit plateste romanul ala normal pentru 60-70 KWh ??

PS E cald pe aici…

ValVerde 16-08-2013 - 15:59

” Un om normal la cap in Romania consuma 60-70 kw. pe luna!”

===

Daca „omul normal” plateste mai mult de RON 22-25 pe luna, cautati gaze de sist 🙂

Antibasistul 16-08-2013 - 16:00

Pe ce draacu ai consumat 2750 kw. nu mintii ca pe aer conditionat, sint multi si aici in RO. cu aer conditionat, al meu l-a defectat un porc de roman, intentionat!

ValVerde 16-08-2013 - 16:03

„al meu l-a defectat un porc de roman, intentionat!”

===

Ca sa-ti faca economie la buget !

PS: 2475 KWh

Antibasistul 16-08-2013 - 16:08

Cauta tu gaze de sist in SUA, bagati-le in cur si zbori cu ele pe luna sa scape lumea de o PACOSTE!
Ia si ji danii cu tine!

briel 16-08-2013 - 16:09

Aoleooo !! Am sosit la momentul „criticati tovarasi, criticati”. Cum zmeu ai consumat atata curent? Vezi, asta e cusurul vostru, al americanilor, consumati fara masura.

Numai daca locuiesti in desert si-ti merge aerul conditionat zi lumina, ai o jumate de scuza.

La noi curentul se factureaza tot la doua luni si ultima data am platit $118 pentru 747kwh. Te sfatuiesc sa emigrezi 🙂 .

ValVerde 16-08-2013 - 16:09

The average household in America consumes about 14,000 kilowatt-hours (kWh) per year, according to the Department of Energy.

In timpul verii, in zonele din sud e normal sa consumi mult peste medie.
In rest, e vorba de cit de mare e suprafata pe care trebuie sa o racesti.

Aritmetica simpla.

Antibasistul 16-08-2013 - 16:11

Raspunde la intrebare, pe ce ai consumat 2475 kw. mincinosule?

ValVerde 16-08-2013 - 16:13

” Te sfatuiesc sa emigrezi ”

===

Nah….ma simt bine aici 🙂

PS Nu fii lenes, pune mina pe un calculator cu functii elementare si scoate sumele: Daca media e 1400 Kwh pe an, si eu traiesc intr-un stat cald, cu doua aere de 6 tone each, vezi daca nu iti iese ca 2475 pe luna e de fapt „conservativ”

Antibasistul 16-08-2013 - 16:27

Concluzia: locuiesti in Congo!

briel 16-08-2013 - 16:29

Aha … consumul urias e din cauza casoaielor. Alta lacomie, vreti sa locuiti in case cat hambarul de avion si da-i si risipeste cu racoritul. Pe urma uda bine gazonul sa nu-l ia galbeneala, apoi desigur, tunde-l cu tractorasul ca un mower normal nu-i destul.

Basement n-aveti pe-acolo prin Texas?

ValVerde 16-08-2013 - 16:35

Hahahah…nu avem basement pentru ca solul e prea instabil. Nu ai sa gasesti asa ceva pe aici.
Ai ghicit-o cu tractorul 🙂 🙂
Tie iti place iarba uscata ?

In rest…you only live once… 🙂

PS: Detect struguri acrii??

pathfinder 16-08-2013 - 18:10

ValVerde,
Consumul tau e mic.
Io in Ro consum peste 3500 pe an.
Si nu pe racit… ci pe incalzit…

ValVerde 16-08-2013 - 18:31

@Pathfinder

2475 KWh pe luna. Pe an e un pic mai mult…

Europeanuul 16-08-2013 - 18:43

@Pathfinder

Factura electricitatii este numai o fatza a monedei. Cealalta parte este pretul incalzirii globale… pe care am inceput deja sa-l platim. Toti, inclusiv ValVerde.

http://frontierscientists.com/2013/07/wildfires-our-hot-planet/

ttp://www.youtube.com/watch?v=_lSO02pkQZU

urbos 16-08-2013 - 04:13

Lindic vorbeste de decizii cu hormonii, sa mori de ras cu imbecilul asta.

briel 16-08-2013 - 04:53

My goodness! Da’ ce-l mai agresezi … Vad ca nu se lasa intimidat si continua sa stranga tare din buci.

ValVerde 16-08-2013 - 06:32

Asta zic si eu echipa de oameni scoliti…umar la umar in lupta cu logica…

briel 16-08-2013 - 04:47

Vale, cauta-l pe specialistul Calota si anunta-l ca recent „oamenii de stiinta” adunand informatii si observatii de-a lungul anilor, au facut o afirmatie hormonala:

http://www.theguardian.com/science/2013/jul/11/fracking-water-injection-major-earthquakes

Aici vorbim de cutremure inregistrate de magnitudinea cea mai mare 5.7 Parca e ceva mai mult decat zicea specialistul.

Ca sa nu mai zic de vrajelile cu guar gum si alte aluaturi de croissant, le-am verificat si pe alea. Ce scrie la teorie nu bate cu practica.

ValVerde 16-08-2013 - 06:33

A previous study into fracking led by Professor Richard Davies from Durham University’s Energy Institute, said the risk of fracking resulting in seismic activity that could be felt on the surface is ‘not significant’.
Talking about whether the process of extracting shale gas causes seismic actiivity itself, he said: ‘In almost all cases, the seismic events caused by hydraulic fracturing have been undetectable other than by geoscientists.’
‘Most fracking-related events release a negligible amount of energy roughly equivalent to or even less than someone jumping off a ladder onto the floor.’
A joint UK study of hydraulic fracturing by The Royal Society and the Royal Academy of Engineering said that fracking can be managed effectively in the UK as long as operational best practices are implemented and robustly enforced through regulation.
The experts also said that earth tremors induced by hydraulic fracturing are likely to be of a smaller magnitude than the UK naturally experiences or than is related to coal mining activities.

Antibasistul 16-08-2013 - 09:25

Asta fara creier, ValV., de faptul ca subsolul, riurile, apa dulce din subsol sint otravite tare, de faptul ca mult mai multi se imbolnavesc de cancer decit inainte, NU ZICI NIMIC, ba om de nimic?!

Europeanuul 16-08-2013 - 11:25

ValVerde,

„A joint UK study of hydraulic fracturing by The Royal Society and the Royal Academy of Engineering said that fracking can be managed effectively in the UK as long as operational best practices are implemented and robustly enforced through regulation.”
*****

Nu putem generaliza. Studiul cu pricina a fost facut pentru un anumit zacamint situat la o adincme intre 900 si 1300 metri daca nu ma insel, la o anumita locatie, linistita (Bowlandshale) lipsita de tensiuni si activitati seismice.

http://www.bgs.ac.uk/shalegas/#ad-image-0

In jurul muntilor de incretire (precum muntii Alpi sau muntii Carpati) tensiunile si fracturile geologice sint relativ numeroase. In aceste regiuni, lucrarile de fracturare hidraulica pot cauza si cutremure mai mari (vezi cutremurele aparute Basel sau in Bad Urach, in urma fracturarilor hidraulice la lucrari de geotermie adinca).

ttp://www.swissinfo.ch/eng/archive/Geothermal_project_shakes_Basel_again.html?cid=46284

In lincul de mai jos gasesti o harta a seismicitatii din Romania (in zona carpatica si subcarpatica, straturile la adincimi peste 2000 metri sint intesate cu fracturi geologice si tensiuni)

ttp://www.infp.ro/seismicitate-locala/seismicitatea-romaniei

ValVerde 16-08-2013 - 15:31

@Europeanul

Uite aici raportul intreg al Royal Society.
Nu precizeaza o anumita formatiune geologica sau o anumita zona de exploatare.

Se refera la intreg teritoriul UK

ttp://royalsociety.org/policy/projects/shale-gas-extraction/report/

Daca aveti indoieli de cum va afecta Romania, de ce nu faceti un studiu in loc sa-l ascultati pe Seran, pe neacsum sau pe Huhu ?

Parerile lor au tot atita greutate cit hororscopul lui Mama Omida sau datul in bobi.

Este la fel de pertinent precum comentariul tau:

„In jurul muntilor de incretire (precum muntii Alpi sau muntii Carpati) tensiunile si fracturile geologice sint relativ numeroase. In aceste regiuni, lucrarile de fracturare hidraulica pot cauza si cutremure mai mari”

Pe ce te bazezi ?
Te-ai sculat morocanos? Ti-a spus-o un vecin ?
Te-ai gindit singur la situatia asta?

Europeanuul 16-08-2013 - 18:15

ValVerde,

“In jurul muntilor de incretire (precum muntii Alpi sau muntii Carpati) tensiunile si fracturile geologice sint relativ numeroase. In aceste regiuni, lucrarile de fracturare hidraulica pot cauza si cutremure mai mari”

Pe ce te bazezi ?
Te-ai sculat morocanos? Ti-a spus-o un vecin ?
Te-ai gindit singur la situatia asta?

****

Sincer sa fiu am citit doar titlul si primele doua, trei fraze ale articolului. Ti-am mentionat si in trecut ca am participat la o serie de workshops si conferinte (in Germania,Italia, Franta) dedicate geothermiei adinci, la care se discuta in general ghida dezvoltarii proiectelor geothermale, tehnologii, legislatii, sanse, riscuri, etc. Am avut prilejul sa cunosc intreaga scena incepind cu consultanti tehnici, geologi, firme de foraj, service providers, constructori de turbine ORC, pina la asiguratori. La un workshop am avut prilejul sa discut cu un expert de la Geofoschungszentrum Postdam GFZ (in engleza German Research Centre for Geosciences) care mi-a explicat detaliat originea si mecanismul cutremurelor ce pot apare in urma lucrarilor de fracturare hidraulica – asa cum s-a intimplat in Basel si Bad Urach.

In lincul de mai jos o schita ajutatoare (simplificata). Am sa te rog sa citesti si lincurile postate mai sus.

http://www.scilogs.de/wblogs/gallery/5/800px-HydroFrac.jpg

Europeanuul 16-08-2013 - 19:03

Sorry ValVerde, raspunsul meu a fost *sters* cu toate ca a fost un raspuns la subiect si pe cat se poate de coerent. Se pare totusi ca cineva (din cadrul redactiei) s-a simtit atit de deranjat incat a hotarit sa ma cenzureze. In aceste imprejurari am hotarit sa parasesc acest forum.

Va doresc toate cele bune!

Bye, bye!

ValVerde 16-08-2013 - 19:05

„Sincer sa fiu am citit doar titlul si primele doua, trei fraze ale articolului”

===

🙂 E comun pe aici.

Pentru ca ceea ce zici tu sa se intimple, e nevoie ca fisurile geologice cauzatoare de cutremure naturale sa fie la aceeasi adincime ca fisurile generate de fracking.
Mai trebuie ca tensiunea deja acumulata sa fie suficient de mare ca o noua fisura de citiva milimetri sa declanseze cutremurul.
Daca tensiunea acumulata este deaja atit de mare, eventual cutremurul se va produce oricum, cu sau fara fracking.

Dar mai important ar fi ca in loc sa ne dam noi cu parerea pe aici, sa se faca un studiu onest care sa evalueze riscurile.

Nimeni nu zice ca trebuie sa ne aruncam cu ochii inchisi, dar cu atit mai putin sa abandonam o asemenea resursa pentru ca asa au simtit in pipota Seran si neacsu

urbos 16-08-2013 - 19:24

Pai tocmai mai lindic, ca/nu trebuie sa aruncam o asemenea resursa, deci valea! Cand s-o imbunatati tehnologia si se termina cu experimentatul, alta discutie.

pathfinder 16-08-2013 - 18:39

M-am mirat si io.
Oricum dupa descriere cred ca locuiesti intr-un stat tare lonly … right? 🙂
Am fost anul trecut pe acolo dar nu-i de mine.
Muuult prea cald…

pathfinder 16-08-2013 - 18:42

Era pentru ValVerde.
Cu consumul…

S-a dus aiurea comentariul.
Si… nu mai postez de pe tableta…

briel 15-08-2013 - 23:52

Pot sa te rog dle Batca sa dai liber la comentariul meu care s-a blocat in moderare? Mersi fain.

Ereticul 16-08-2013 - 00:02

Un „trick” invatat de la Salut: verificati daca in textul dvs. exista cuvnte care sa cuprinda grupuri de litere „interzise” (pop.ulatia, de exemplu, scris fara punct va opreste mesajul spre publicare). Ca mod de lucru, puteti folosi o singura data butonul „back” al browserului, apoi sa dati click pe comment – o sa regasiti textul intial propus spre postare – cautati in text (varianta „ctrl+F ajuta) grupurile de litere interzise, adaugati punctul sau _ , dupa dorinta, dupa care apasati din nou pe „post comment” si o sa observati ca mesajul dvs. trece instantaneu de cenzura.

CONGO 16-08-2013 - 00:46

Acesta nu este un „truc” ci este cat se poate de precis o „astuce”, pe romaneste astucă, mişculanţă, marafet, măiestrie, manevră, sau merchez.

briel 16-08-2013 - 03:22

Asa-i, am avut o zbarca.

briel 16-08-2013 - 21:48

Comentariul meu … ioc. Nici macar la coada de moderare. Ce-i asta, sunt cenzurat?

urbos 16-08-2013 - 21:53

Verifica-l la grupuri de litere interzise.

Antibasistul 16-08-2013 - 22:00

Daca ai fi ji danii TOMI, CONGO, GARANTEZ ca nu ai fi cenzurat!

tomi 16-08-2013 - 22:30

Pai vezi bestie ca tot ai o farima de minte, macar atita sa vezi si tu ceva simplu. Pai cine credeai ca finanteaza functionarea ziarului daca nu noi evreii?

ValVerde 16-08-2013 - 22:03

E Seran…a dedus ca nu tii cu el 🙂

briel 16-08-2013 - 22:14

n-am cuvinte interzise

Documente scapate la
http://www.nytimes.com/interactive/us/natural-gas-drilling-down-documents-4.html?_r=0

ne povestesc in chenarele galbene ca efervescenta fracking-ului e pe cale sa se stinga si ca toata povestea se va dovedi un balon de sapun la fel cu dot com-ul si piata caselor cu credit ieftin.

Ca sa intelegem mai clar cum s-a intamplat am apelat la canadieni http://www.globalresearch.ca/fracking-and-the-shale-gas-revolution/5345815

Germany set strong barriers against fracking. France’s president Hollande blocked shale initiatives. The Paris-based International Energy Agency has strong doubts about shale gas in Europe pointing to the lack of drilling equipment, higher population density and environmental concerns.
The only apologist of fracking in the European Union is Great Britain. London is strongly influenced by US companies trying to sell drilling equipment on the island.

Briel 17-08-2013 - 00:45

Thanks man.

1 2

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult