Acasa Opinii Cine conduce lumea?

Cine conduce lumea?

scris de Doru Dragomir
22 afisari

Elita de putere a Occidentului este subiectul a nenumărate lucrări şi documentare, multe dintre ele lipsite de valoare ştiinţifică. Filosoful brazilian Olavo de Carvalho atrage însă atenţia că o altă elită a scăpat cu totul atenţiei publice: cea din Rusia, China şi lumea islamică. Olavo de Carvalho a vizitat de mai multe ori ţara noastră, ultima dată în 2011, la invitaţia site-ului inliniedreapta.net.

Olavo de Carvalho

Din lecturile mele de tinereţe, de acum peste patru decenii, puţine întrebări m-au impresionat mai mult decât aceea care dă titlul celei de-a doua părţi a Revoltei Maselor, de José Ortega y Gasset: „Cine comandă în lume?”

Filozoful nu formula această întrebare în sens metafizic – atunci i s-ar fi putut răspunde prin ceva de felul: „Dumnezeu”, „hazardul”, „soarta” -, ci în sens geopolitic şi ajungea la concluzia că este regretabil că Europa şi-a pierdut poziţia de conducere, cedând locul Rusiei şi Statelor Unite ale Americii.

Răspunsul părea dislocat faţă de întrebare. Statele, naţiunile, guvernele şi continentele nu comandă. Cei care comandă sunt indivizii şi grupurile care le controlează pe acestea. Înainte de geo-politică, este politica pur şi simplu. Iar aici totul devine formidabil de complicat. Este uşor să observi ce state sau ţări predomină asupra altora. Dar să afli cine comandă cu adevărat într-un stat sau o ţară – şi prin acestea, în altele – este o provocare intelectuală mai de temut decât îşi poate imagina analistul politic obişnuit.

Verbul „a comanda” vine din latinescul manus dare: cel care comandă îşi împrumută mijloacele de acţiune („mâna” lui) pentru ca alţii să realizeze ceea ce a gândit el. Un conducător dă ordine subordonaţilor săi, dar studiind bine lucrurile, veţi vedea că doar foarte puţini lideri din istorie – un Napoleon, un Stalin, un Reagan – au fost ei înşişi creatorii ideilor pe care le-au realizat. Teoreticienii timpurii ai statului modern au nimerit foarte exact, atunci când au inventat expresia „putere executivă”: în general, omul de la guvernare este executorul unor idei pe care nu el le-a conceput, nici nu ar avea capacitatea – sau timpul – de a le concepe. Iar cei care au conceput aceste idei au fost aceiaşi cu cei care i-au dat lui mijloacele de a ajunge la guvernare, în scopul de a le realiza. Cine sunt aceştia?

Punând întrebarea pentru cazulul specific al Statelor Unite, sociologul Charles Wright Mills, unul dintre mentorii Noii Stângi, a publicat în 1956 cartea (care va deveni un clasic) The Power Elite, Elita Puterii. Răspunsul pe care l-a găsit el lua forma unei ţesături foarte complicate de grupuri, familii, corporaţii, servicii secrete oficiale şi neoficiale, secte, cluburi, biserici şi cercuri de relaţii personale, unele aflate la vedere, altele discrete, incluzând amante şi call girls. Clasa politică, ce culmina în persoana conducătorului nominal, apărea acolo ca spuma la suprafaţa unor ape întunecate.

Mills era, în mod evident, pe drumul cel bun, dar a murit în 1962 şi nu a avut ocazia de a asista la un fenomen la apariţia căruia a ajutat şi el: Noua Stângă a devenit ea însăşi elita puterii şi a pierdut orice interes pentru „transparenţă”. Dimpotrivă: s-a străduit să se afunde în opacitate până într-atât, încât a pus un complet necunoscut la preşedinţia celei mai puternice ţări din lume şi l-a înconjurat cu un zid de protecţie, ce blochează orice încercare de a descoperi cine este el, ce a făcut, cu cine umblă, şi ce interese reprezintă. Dacă vrei să-ţi faci o idee despre ce face elita puterii în SUA, trebuie să cauţi informaţii la celălalt capăt al spectrului ideologic: conservatorii sunt actualii moştenitori ai tradiţiei studiilor inaugurate de Wright Mills.

Cititi mai departe pe În Linie Dreaptă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult