In America, femeile pierd in concubinaje intre 3 si 8 ani, ca sa se trezeasca in final ca partenerii nu mai au niciun gand sa oficializeze relatia. In Romania, nu stim cam cat timp irosesc femeile, in rest, povestile sunt aceleasi. M-am intrebat intr-o doara daca in zestrea de intelepciune populara americana o figura vreo varianta a sfatului de cumintenie din alte vremuri: „Niciun barbat nu va cumpara vaca daca poate avea laptele gratis”. Dar, dupa cum arata pagubele, si de-o fi existat, le-a folosit cat ne-a folosit si noua de cateva zeci de ani incoace. Dar iata ca americancele s-au saturat de indecizia co-nationalilor si se orienteaza catre noul El Dorado in materie de barbati „insurabili” – Europa! Cam neinspirate doamnele, sa creada ca europenii ar putea fi mai disponibili la insuratoare, cand rata casatoriilor pe batranul continent este si mai scazuta decat in State.
Dar pana la urma e treaba lor si acesta a fost doar un preambul. Americance sau nu, femeile ajunse la 35 de ani si inca singure sunt la fel de sacaite de situatie. Nici nu mai conteaza daca mai mult din cauze externe sau din pricini de ordin interior, trist este ca se intampla, iar la noi, si ca o alta nedorita rasturnare de valori. Prezentul in Romania este atat de schimbat, si majoritar in rau, incat am ajuns sa ne insusim anormalul ca fiind noul normal. Si totusi, acum vreo luna-doua, uitandu-ma cum, pe un ger de crapau pana si visele, cohorte de femei bantuiau pe la targurile de nunti razletite prin tot Bucurestiul, ma gandeam ca iata, lumea se mai si casatoreste, si nu doar divorteaza. Fiindca nu se poate sa nu te socheze rata divorturilor care a ajuns s-o egaleze pe cea a casatoriilor.
Pe de alta parte, daca e sa comparam casniciile incheiate in ultimii 20 ani cu cele de dinainte de ’90, vedem ca nu mai seamana deloc. Lipsa cronica de timp si competitivitatea crescuta care solicita pana la epuizare resursele si atentia pentru construirea de cariere, au scazut constant nivelul confortului afectiv intre astfel de parteneri. Pana cand, in jurul varstei de 30 de ani, femeile, si pe la 40, barbatii, atunci cand si unii si altii sunt si instruiti si bine platiti, se hotarasc sa inchida conturile. Numai ca, nici divortul nu aduce intotdeauna usurarea si schimbarea dorita. Iar femeilor li se intampla mai des ca urmatoarea relatie sa se lege mai greu si sa aiba doar 50-50 sanse sa fie mai buna.
Nu poti sa nu le dai dreptatea asadar si celor care sustin ca graba dintr-un anume moment poate compromite ideea de casnicie, si ca daca te insori sau te mariti mai tarziu cresc sansele de reusita durabila. Dar nu cred ca tocmai acesta este motivul real pentru care barbatii preferea sa amane momentul, si nu altele, ceva mai lumesti. Nu le-o fi usor nici lor, saracii, sa traiasca cu teama permanenta ca la fiecare inceput de relatie ii pandeste o pirostrie, dar, iata ca asta nu-i impiedica sa tot incerce :). N-ar scurta oare romancele drumul spre altar daca, in loc sa spuna grabnic „da” unei cereri in concubinaj, ar urma sfatul bunicii? Pe femei le-am intrebat. 🙂
Un gand bun si pe curand.
