Acasa Opinii Cine pune stop umilirii hainei militare?

Cine pune stop umilirii hainei militare?

scris de Marin Neacșu
29.763 Afisari

Nu era de ajuns

Nu era de ajuns că ne-am înjumătățit armata și am ”restructurat-o” la indicațiile unora care aveau interes să nu mai fim în stare nici să ne apărăm granițele, dar teritoriu, făcând-o atât de flexibilă încât un batalion apără cât apăra un regiment, întinzându-se și subțiindu-se ca elasticul de la chiloții tetra pe vremuri;

Marin-NeacsuNu era de ajuns că am distrus efectiv industria de apărare privatizând tot, traficând armele fabricate sub regimul de complexă amintire pe piața neagră prin frați prezidențiali;

Nu era de ajuns că funcțiile de generali și capi ai diferitelor structuri ale armatei au fost date unor neamuri sau unor  corupți, de am ajuns cu 5 din ultimii șefi  ai SMG condamnați;

Nu era de ajuns că am vândut terenurile armatei unor ciobani pretinzând că avem nevoie de un teren pe care nu s-a construit până la urmă nimic dar care a umplut conturile șmecherilor;

Nu era de ajuns că CSAT -ul a devenit locul unde se dă liber distrugerii sistemului național de apărare deși e de ajuns o conștiință,una singură pentru a opri actele de trădare;

Nu era de ajuns că dintr-un stat care își producea 90% din necesarul de armament și tehnică de infanterie  am ajuns o țară cu un procent 40% stare de operativitate a armatei;

Nu era de ajuns că sistemul de învățământ militar care producea ofițeri pregătiți care așa comuniști cum erau au reușit să atragă admirația și respectul occidentalilor, să deschidă primul centru NATO/PFP în estul comunist,  care se adresa atât celor din afara cât și celor din cadrul NATO, a ajuns să producă ”manageri” militari ”civilizați” care nu știu  legile împrăștierii, decât când aud de DNA”;

Nu era de ajuns că am distrus fabricile de avioane proprii, am vândut Israelului planurile unui avion de concepție românească la standarde occidentale și am ajuns de râsul lumii, să ne sigure alții ”poliția aeriană” că de apărare nici nu poate fi vorba;

Nu era de ajuns că bricul Mircea a ajuns pe post de tiribombă de bâlci pentru ziariști de doi bani sau politicieni cu fițe care ”se dau cu el” în concedii făcând poze pentru posteritate în timp ce marina militară se” înnoiește” cu fregate de mâna a treia,  mai bătrâne decât imperiul care ni le-a vândut;

Nu era de ajuns că un premier fără cap și un președinte fără inimă au decis să taie pensiile și salariile militarilor, inclusiv ale celor care își vărsau sângele prin Afganistan, numai ca să își poată lua ”fetele” lor terenuri la Nana;

Nu era de ajuns că instituțiile militare de învățământ superior au devenit fabrici de diplome de doctorat pentru toți analfabeții din politica românească, iar foștii ospătari din armată sunt conducători de doctorate dar nu sunt în stare nici să citească un discurs dar să mai și vorbească 5 minute la liber;

Nu era de ajuns că haina militară a ajuns să fie îmbrăcată de toate progeniturile cu succesuri europene sau toți cârnățarii și vânzătorii de mititei și sarmale prin primăriile de  sectar ale Bucureștiului;

Nu era de ajuns că armata a fost căpușată de pupili și pupile politice activate, promovate, cocoțate pe funcții babane prin metode directe sau indirecte dar incapabile să ia o decizie sau să facă o propunere, suferind de sindromul paginii albe?

Nu era de ajuns că gradele și ordinele militare se împart cu dărnicie tuturor handicapaților cu carnet de partid sau pupinturiștilor din media cu numele pe statele de turnători care pretind că știu care e ăl cu fânul și care ăl cu paiul dar nu știu care e hăis și care cea;

Nu era de ajuns că asociațiile de toate felurile ale militarilor activi și din rezervă au fost împănate și sunt conduse de lucrători cu gura, ochiul și timpanul, care se ceartă între ei care să primească biletele de tratament și care să facă listele pentru avansare în rezervă, de unde să își tragă și ei un ce profit și să se mai vadă pe sticlă pretinzând că reprezintă armata;

Nu era de ajuns că unitățile militare au ajuns să fie conduse de foști subofițeri ajunși generali pe ușa din dos mânați de ambiții meschine, dar avansați și promovați cu ochii închiși sau ridicați spre freză;

Nu era de ajuns că printr-o lege aberantă, mai comunistă decât Stalin însuși, s-a încercat ”uniformizarea” uniformelor, trecându-se peste principiile conducerii, ale meritocrației, ale ierarhizării sistemului militar, răspunderii și responsabilităților astfel încât un gornist-care în paranteză fie spus, are și el meritele lui indiscutabile- a ajuns să primească o pensie mai mare decât un general, comandant de brigadă sau armată, care a răspuns de 7 județe, nu de un  muștiuc;

Nu a fost de ajuns că cei care au pretins că vor repara nedreptățile create –culmea- tot de ei, pentru că au fost în cârdășie și au lăsat să se întâmple toate astea, au făcut o lege mai discriminatorie și mai nedreaptă decât cea pe care pretind că au reparat-o;

Nu era de ajuns că apărarea țării a ajuns să fie dirijată de deputați și senatori ”auto”, frizeri, lăcătuși agramați și repetenți, colegi ai lui Mihai Viteazu, branconeri, foști secretari de partid sau ai UASCR, foști și actuali securiști, sereiști, penali sadea vânzători de țară, de copii și de autonomie;

Nu era de ajuns că am ajuns de râsul lumii, cu o justiție condusă de oameni supuși altor conducători nu cei naționali, că portarii de la ambasade cheamă la ordin membrii comisiilor juridice ale Parlamentului, că arestările se fac cu dosare și indicații venite de pestă mări și țări, iar numirea și menținerea procurorilor se face în mod direct și nerușinat în Senatul altor state mai unite decât provinciile istorice ale românilor;

Nu era de ajuns că unii generali de carton, cu merite extraordinare în alte domenii, dar șveici în domeniul militar, stau cu mâna întinsă prin palatele și partidele României și pupă izmene numai și numai pentru a căpăta o stea în plus, ca pupătorii de icoane, în timp ce pe terenurile de tenis ale altor state se împopoțănează cu uniforma de general doar-doar o mai pica o puicuță la catastif impresionată de fireturile uniformei, iar  presa își va mai aduce aminte de ei;

Un proiect imbecil

Pentru că toate astea și multe altele pe care nu le mai amintesc, nu erau de ajuns, s-a trezit o minte creață, odihnită, că altfel nu avea cum,  o minte care până acum probabil a vegetat pe undeva prin subsolurile sau barurile Casei Poporului , sau, cine știe, a fost  scoasă din hibernare de descinderile poliției prin habitatul aurolacilor din Gara de Nord, să propună o lege căreia nu știu cum să îi spun, de umilire a armatei până la limita suportabilului, care să pună capac la toate aceste umilințe care erau probabil insuficiente. Această minte a gândit să propună o lege prin care ”să ajute” armata prin donații iar banii astfel obținuți din ”donații„ să ajute la cumpărarea de alte sicrie plutitoare sau zburătoare cu care armata română să se facă de cacao în vecii vecilor. Conform aceleiași minți bolnave, pentru bunăvoință, ”donatorii”, oameni de bine cu dragoste de țară și popor ar urma să fie scutiți de unele dări și chiar să primească de la armată grade, care să fie pe măsura buzunarului. Să fiu sincer, nu înțeleg prea bine, ori sunt donații, iar donațiile se fac gratuit ori practic se legiferează sau instituționalizează ceea ce era și până acum dar pe sub mână, adică se dau grade în funcție de cotizația de partid.

Grade pe bani

Practic ar urma ca gradele militare să se dea oficial pe bani, nu pe pricepere, astfel un cioban cum este Ghiță cel care tot apare pe la tv să renunțe la celebra lui șubă și să dea ordin măgarilor din subordine în frumoasa ținută de general, ca și Năstase pe Wimbledon. Și toate astea în schimbul a 50 de oi. Ce spuneți nu este sublim?Dar de ce să li  se dea doar grade și medalii donatorilor  și nu și dreptul de a purta arma, eventual un AG-7, sau un PSL, de ce nu și steaguri sau de ce nu sunt numiți comandanți onorifici ai unor unități militare, că doar au experiență în managementul stânei,   de ce să nu aibă parte la diferite ocazii, când se întorc din transhumanță,  de onoruri militare așa cum poate aștepta Ilie Năstase la Wimbledon?

Reacția unui ministru fără volan

Acum, culmea culmilor,  nu este că mintea aia creață a mai găsit câțiva umeri purtători de capete seci sau deputați non umani care să achieseze, culmea este reacția ministrului Apărării, cel care ar fi trebuit să taxeze din start această porcărie umilitoare la adresa hainei militare. Cârpaciul Dușa, acest ministru fără portofoliu care nu numai că nu a condus armata dar nici măcar nu a apărat-o de cel care a condus-o și o conduce spre dezastru, întrebat ce părere are despre acest proiect de lege, în loc să spună că o asemenea lege este jignitoare la adresa armatei române, că gradele militare se câștigă prin muncă, în urma unei școli și a unor examene, nu la loto sau Bingo, că uniforma militară nu e de vânzare și nici prezervativul  tuturor frustraților care se cred bărbați dacă își pun grade pe umeri, a dat un răspuns evaziv. Domnul Dușa,  pe care nu vreau să îl mai gratulez cu epitete, nici măcar atâta nu merită, ridică din umeri, ușor amuzat și o dă cotită, ca de fiecare dată când i se cere opinia proprie și personală,  pentru că el nu are personalitate, el nu are opinie, el face și spune doar ce îi spune să facă sau să spună Ponta, Oprea sau Zisu. Dușa a condus ministerul așa cum un șofer conduce o mașină  fără volan, fără cutie de viteze, doar din frână și ambreiaj. Atâta a făcut, a pus frână și a ambalat motorul fără nici un efect palpabil. Așa și acuma. Domnul Dușa a răspuns că să vadă, că să se depună mai întâi proiectul în parlament, apoi vor discuta în guvern  oportunitatea adoptării. Să îmi fie iertată indignarea,  dar un ministru cu un astfel de răspuns față de o lege de o asemenea imbecilitate nu are ce căuta acolo unde este. Cu acest răspuns domnule Dușa, ați pus moț carierei dumneavoastră de ministru al apărării, un răspuns nu numai lipsit de vână și demnitate dar și de bun simț și respect față de instituția pe care cu oroare ați reprezentat-o, că de condus nu ați condus-o și asta nu o spun eu ci cei care încă mai lucrează în armată.

Cum va reacționa armata?

Rușine civilului Dușa, rușine tuturor militarilor care nu iau atitudine față de această tembelă propunere de lege. Poate șeful SMG, ca militar de carieră va avea o opinie mai personală și mai categorică față de această idee atât de jignitoare la adresa hainei și gradelor militare. Nu mă aștept la o reacție de la domnul Oprea, acesta ar putea cel mult să spună că patentul îi aparține, că el a implementat de mult sistemul, dar mai pe burtă, ca ciorba pe care o servea la Agat pe vremuri.

Oare armata mai are verticalitate,oare mai există un responsabil, o funcție, un grad mai mare în armată care să combată pe față o asemenea aberație sau toți și-au câștigat stelele, doctoratele, misiunile, cursurile, tot prin acte de vânzare-cumpărare sau ” donații” în interesul național? CINE PUNE STOP UMILIRII HAINEI MILITARE?

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS