Contractul | Ziua Veche
Acasa Opinii Contractul

Contractul

scris de Marin Neacșu
4 afisari

Să nu mai dăm vina pe alţii. Nimic din ceea ce ni se întâmplă nu se întâmplă peste voinţa noastră. Ca şi în cazul “violurilor repetate” ani de zile din unele secţii sau comandamente  de poliţie sau mai ştiu eu ce structuri,  dacă s-a întâmplat odată şi nu ai protestat imediat, mergând până la procuratură,  greva foamei  sau CEDO,  înseamnă ca ai acceptat pentru un motiv sau altul.

Marin NeacsuŞi încă nu vorbeşte nimeni de “violurile” din spitale unde sărmanii medici sunt hărţuiţi sexual de cohorte de asistente.  Când Ponta  a acceptat cele 11 puncte ale lui Barroso sau a semnat acordul “instituţional” cu Băsescu, nu a făcut-o cu pistolul la tâmplă, ci pentru că a acceptat aceste lucruri ca preţ al instaurării în scaunul de premier. Ponta s-a lăsat violat cu plăcere de toţi cei care i-au promis că îl ajută să ajungă prim ministru.  Adevărul este că suntem leneşi, laşi, avari, comozi, indiferenţi, apatici, delăsători, aşteptăm, să ne facă alţii treaba, să lupte alţii pentru noi, toţi spunem ” să facem, să luptăm, să ieşim în stradă, să ne revoltăm, să protestăm”, dar stăm în faţa televizoarelor şi comentăm. Când câte unul sătul de inactivitate, de hoţii, de minciuni, sufocat de  sistemul care ne îngroapă zi cu zi în mocirla în care ne complacem, face greva foamei, sare de la balcon, se suie pe un  stâlp, stă luni întregi cu o pancartă legată de gât pentru a protesta împotriva unei nedreptăţi,  pentru a ne trezi, noi  spunem “uite şi la ciudatul ăsta, se dă în spectacol, nu e întreg la minte, caută publicitate, vrea să fie băgat în seamă”, sau îl compătimim în cel mai fericit caz.

Adevărul este că pur si simplu ne e mai bine să ştim că face altul ceea ce ar trebui să facem noi. Dăm ciubuc  unui ospătar să ne aducă mâncarea mai repede, unui lucrător la ghişeu  să ne primească o cerere, mită unui poliţist să nu ne ia carnetul  pentru prostia, nesimţirea sau inconştienţa proprie, dăm votul unui politician pentru că ne minte frumos, şi ne dă un pix sau un calendar, deşi ştim că după alegeri îl vom înjura şi vom spune că e un mincinos. Dar noi l-am instalat  cu votul nostru, ca să ne mintă, deşi ştiam că ne minte.

Dăm şpagă la spitale ca să ne amăgim că vom fi mai bine trataţi, dar nu acceptăm să li se dea medicilor  salarii mai mari, pentru că “şi aşa primesc destulă şpagă”. Ne amăgim cu gândul că noi nu vom ajunge la mila lor şi le refuzăm un salariu decent, dar le plătim însutit când ajungem acolo şi ne mirăm că trebuie să ne cumpărăm feşele sau să venim cu becurile şi hârtia igienică  de acasă.

Lăcrimăm demonstrativ când ni se întoarce câte un soldat sub drapel din teatrele de operaţii, dar nu luăm atitudine când guvernul sau parlamentul decid să îi trimită la mama dracului să apere interesele unor ţări  care în numele democraţiei nu se pot dezlipi de fostele colonii, sau întrebăm revoltaţi ” ce mai vor şi pensionarii ăia militari, că doar nu au produs nimic, de ce tot cer să nu li se micşoreze pensiile că  şi aşa le au prea mari?

Asistăm indiferenţi la tot ce se întâmplă pe lângă noi şi ca să ne justificăm existenţa, ca să ne dovedim “bărbăţia”, sărim la gâtul oricui “duşman politic” pentru că aşa ne-au educat ei, politicienii pe care îi înjurăm cu rândul la fiecare 4 ani, ba unii, ba alţii. În timpul ăsta ei îşi fac jocurile, băncile ne iau banii pe care apoi ni-i dau cu dobândă pe care nu o să o mai putem plăti după un an, guvernanţii vând tot ce mai e de vândut în ţară ” pentru a ne putea plăti salariile şi pensiile” pe care oricum le micşorează până nu mai avem ce mânca, iar noi nu spunem nimic, pentru că săracii se chinuie să ne plătească salariile, ne bagă pe gât alimente făcute de alţii pentru proşti ca noi, ne bagă în spitale pline de viruşi şi microbi şi ne dau medicamente expirate dar scumpe, care mai mult ne îmbolnăvesc decât ne vindecă. Iar noi suntem de acord. De ce nu semnăm de la bun început un document că suntem de acord, măcar ştim o treabă.

De ce ne prefacem osândiţi şi pedepsiţi când noi singuri, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, semnăm acest contract împotriva noastră prin tăcerea şi nepăsarea de zi cu zi?

27 comentarii

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 23-01-2013 - 22:58

Acest editorial este adresat cu precadere celor 40% din numarul total de votanti eligibili ai Romaniei, caci restul de 60% ramin o “enigma” pentru noi, atita timp cit nu le cunoastem optiunile politice. Acolo, la cei 60% din nehotariti sta, pina la urma, balta si pestele de unde politicienii vor sa scoata cit mai mult profit. Dar de ce tac acesti nehotariti?

D-le Neascu, editorialul d-stra este o enumerare de frustrari care l-au adus pe roman in pragul disperarii. Eu traiesc inafara tarii si ma uit la spectacolul “Romania in direct” cu mult interes, si cu zimbetul pe buze. Sunt, cum s-ar zice, in tribuna, iar d-ta si ceilalti care traiti intre granitile tarii, in teren! Stii d-ta cum sunteti vazuti voi, jucatorii din teren? Sunteti vazuti si perceputi ca niste furnici fara ochi care va dati cap in cap … fara motiv. Printre frustrarile pe care le enumeri d-ata se numara si aceea cu ciubucul dat la chelner. Sa fim seriosi, d-le Neacsu! In toata lumea se da ciubuc la chelneri, indiferent cit de democrata sau nu e tara respectiva. Ciubucul pentru chelneri e “intangibil” d-le Neacsu, ce naiba? E international acceptat ca facind parte din “reflexul” nostru neconditionat! 🙂 Cit despre celelalte frustrari care va macina pe voi cei din teren ce mai e de spus ? Se pare ca va plac aceste frustrari pt. ca nu doriti sa scapati de ele nici macar dupa 23 de ani, alegindu-va pe aceeiasi politicieni care le genereaza din 89 pina azi. Tineti-o tot asa! USL-ul s-a prezentat in recenta campanie pentru alegerile parlamentare cu sloganul “Schimbarea!” OK! Schimbarea! Dar cine-o s faca? Tot fsn-istii care au mai facut citeva “schimbari” inainte ? Este de-a dreptul ridicol, daca nu chiar comic sa-i vezi pe romani asa cum sunt prizionierii biciuiti de calai, cum acestia, prizionierii, in loc sa-i casapeasca, le saruta miinile si picioarele si-i roaga sa continue sa-i biciuiasca pentru ca, nu-i asa, calaii le-au promis ca vor “schimba” … biciurile ! 🙂 Romania e o mare scena de teatru absurd si comic in acelasi timp!

Singurii romani, dupa parerea mea, care-si merita acest nume, sunt aceia care si-au laut lumea-n cap si au emigrat. A emigra in alta tara, in acest timp (si anotimp), cere o mare doza de curaj celui care o face. Cei care au curaj cu adevarat emigreaza, isi iau soarta in propriile lor miini cu toate riscurile aferente, renuntind astfel la a mai suporta frustrarile enumerate de d-ul Neacsu in acest editorial. Acesti emigranti romani exercita cele mai murdare munci in occident, dar nu se dau batuti. Din putinii bani isi intretin familiile ramase acasa ajutind statul roman mai mult decit toti politicienii la un loc. Acesti romani emigranti, au votat in marea lor majoritate la ultimele alegeri parlamentare din 9 decembrie 2012 un cu totul alt partid decit cele doua partide ale fsn-ului: psd si pdl + pnl-ul. Da, acesti romani, eliberati de blestemul lui Brucan care le dadeau romanilor mai mult de 20 de ani pentru a scapa de sechelele comuniste, au ales un alt partid. Ce mesaj transmit romanii emigranti care au scapat de frustrarile enumerate de editorialistul Neacsu? Ii mai ia cineva in seama? Mai pune cineva “botul” la mesajul lor? Mai poate cineva din “terenul” numit Romania sa mai conteste faptul ca romanii dinafara tarii, care traiesc o cu totul si cu totul alta realitate decit romanii din “teren”, vad mult mai bine problemele Romaniei si cum acestea ar trebui rezolvate? Bineinteles ca DA ! De ce romanii din exil vad mai bine realitatea din Romania? Pai, pentru simplul motiv ca ei, exilatii, sunt expusi unei altfel de realitati sociale; ei sunt expusi unor societati normale, firesti, unde politica nu se face pentru imbogatirea unor mafioti scelerati care-si cumpara pozitia de politician pe sute de mii de euro, unde functionarul public este functionar public, respectos, care-si face munca asa cum trebuie, fara spert, fara aere, fara violenta verbala. Asta este domnule Neacsu. Dumneavoastra, cei din teren nu aveti capabilitatea sa va rezolvati treburile pentru ca va pierdeti energiile in lupte fratricide fara importanta, si faceti exact ce nu trebuie sa faceti in loc sa va focalizati atentia si energiile catre rezolvarea problemelor imediate ale cetateanului si mai ales, in amendarea politicienilor prin lupte continue in strada, in presa, or aiurea. Stati acasa si mincati seminte? Asta aveti !

neacsum 23-01-2013 - 23:23

jlfjaeghgjhjo
Nu este vorba de frustrari ci de realitati. Iar faptul ca in toata lumea se da bacsis la chelneri si a devenit chiar in unele tari sau mai peste tot inclus in pret, deci obligatoriu asta nu dovedeste ca este normal ci ca bacsisul a devenit boala universala. Intr-o tara civilizata , ospatarul nu trebuie sa fie tratat ca un cersetor si nici el nu trebuie sa stea cu mana intinsa ca un cersetor, normal ar fi sa fie considerat angajat si sa fie platit conform muncii prestate care ar trebui sa fie la standarde maxime indiferent pe cine serveste. Numai ca s-a impamantenit sa fie ” miluit” sau “sensibilizat” pentru ceea ce normal ar trebui sa faca fara sa fie nevoit sa stea cu mana intinsa. Eu despre asta vorbeam. Ma intreb oare in cat timp se va impamanteni si bacsisul la doctor, la politist, la ghisee? E chestia de obisnuinta si nimic altceva. Functia creeaza organul, obiceiul creeaza regula.

DXN 23-01-2013 - 23:38

Iti doresc sa ramai asa!
Iti apreciez ironia cu asistentele care hartuiesc doctorii.
Doctorii sunt o pecingine a RO!
Il auzeam pe unu’, mare prefesor-hot-bandit-gulerat ca si tac’su: SARAFOLEANU!
Recunostea ca a trimis la cabinetul particular toti pacientii pentru a fi operati deoarece la spital, la Sfanta Maria, erau defecte echipamentele similare!
Tipul este un imperator in spital!
Tot ce se defecteaza in clinica lui si alui tac’su se defecteaza, este inlocuit cu subansamble din spitalul Sfanta Maria!
Mare labagiu!

Cand o … cartele, ori … modul de la echipamentele lui din hatmanul Arbore (parca?)

salut 24-01-2013 - 17:36

@ Calugarul
Lasa mai calugare “mesajele”. Romanii au podul plin de mesaje de la “binevoitori” lihniti de foame. Fa si tu ceva util, lasa pomana venita de la Romanika.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 23-01-2013 - 22:59

Qund sa zhac ,sa DHEP asim situatzia, iara aparu balerca asta de ..capheniu! Dutte dreaq la cushka ca aka urbosu iar e zoophill , iar baga sacosa pe cannis !

DXN 23-01-2013 - 23:09

Nu stiu cum faci, dar nu ma pot supara pe tine, Carpatiene!
Cred, cred ca esti “sarea si piperul” comments-urilor de p’aci!
Merci!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 23-01-2013 - 23:19

Merci , mon chapeaux!
Sa fii convins ca si eu
Te simt la valoarea ta !
Nu avem aceleasi optiuni
Nici intr-o familie nu ar fi posibil !
Dar ,mai multe ne apropie !

DXN 23-01-2013 - 23:52

Pe romaneste: TOT RESPECTUL!
Dumnezeu sa-l ierte, “mosulica” PAPION ne traducea ca: “NU-S DE-ACORD, DA’ TE ACCEPT!”

ValVerde 23-01-2013 - 23:03

DXN, lasa tinguiala !
Nu-ti place supa de ghiocei cu sos de unghii murate pe care ti-o servesete ZV, du-te si maninca la alta circiuma.

DXN 23-01-2013 - 23:12

Care tanguiala, ca frustratii astia taie tot!
IOTEPROBA:
Ceea ce este important, este ca poporul roman:
1. A inghitit doua minciuni (referendumul 300 nu-i valabil + va dam laptesi miere) de la anUSuL condus de niste paparude! Acum au toata puterea.TOATA. Si ce fac? O sa ajungem sa mancam urzici in primavara!
PM-ul incepe sa simta ca circul si schitele -interpretate in casa popei Sarbu- au devenit desuete, iar guvernarea RO nu se poate asemana cu intinderea mucilor cu limba pe buzele sarmizecetusssei
2. A inghitit douazeci de ani minciuni de la jurnalisti/e paparude!
O sa ajungem sa va declaram criminali! Cat de neprofesionisti sunteti!
3. Atunci cand DXN scuipa, voi il injurati si il taiati. E heee, necsoiuleee, cu poporul RO nu-i asa cum crede lumea!

neacsum 23-01-2013 - 23:17

Interesant este ca au taiat si comentariile mele, desi nu injuram pe nimeni si nici DXN nu a injurat. Ce lucruri or fi deranjat in discutiile mele cu DXN ?

DXN 23-01-2013 - 23:20

Ceea ce este important, este ca poporul roman:
1. A inghitit doua minciuni (referendumul 300 nu-i valabil + va dam laptesi miere) de la anUSuL condus de niste paparude! Acum au toata puterea.TOATA. Si ce fac? O sa ajungem sa mancam urzici in primavara!
PM-ul incepe sa simta ca circul si schitele -interpretate in casa popei Sarbu- au devenit desuete, iar guvernarea RO nu se poate asemana cu intinderea mucilor cu limba pe buzele sarmizecetusssei
2. A inghitit douazeci de ani minciuni de la jurnalisti/e paparude!
O sa ajungem sa va declaram criminali! Cat de neprofesionisti sunteti!
3. Atunci cand DXN scuipa, voi il injurati si il taiati. E heee, necsoiuleee, cu poporul RO nu-i asa cum crede lumea!

DXN 23-01-2013 - 23:28

Pt Neacsu,
Nu sunteti profesionisti, ci niste amatori care va jucati “cu tara-n bumbi”, ori niste mercenari in slujba unui hot-bandit cu bani.
Credeam ca ZV, pe cand venise Hariton sau ciachiru’ o sa fie ceea ce a fost, asa cum voi. inclusiv dl. Pena se extazia!
Dar ZV a intrat rapid in managementul lu’ dragomireeeeee si a lu’ batcoiugras si ati ajuns sa acceptati porcariile tembele si psihopate ale unor dezaxati de pe comments-uri (dobre&Co) doar-doar ‘o-ti face ceva!
Canci!

CONGO 24-01-2013 - 02:26

@ NEASCU, SPER CA SUNTETI BUN PLATNIC

Eu mi-am pierdut cam 6 minute ca sa citesc atent articolul si sa-l comentez, dar nu se poate comenta, deci imi sunteti dator cu 4 $CND si va rog sa-i achitati ASAP fie si in lei sau euro la rata bancii.

BULA 24-01-2013 - 04:55

Este ziar USL-ist si orice critica la adresa puterii actuale, chiar si estompata, este interzisa. Urmeaza noi curbe de sacrificiu si nu trebuie sa fie starnita pop.ulatia contra celor de la putere. Trebuie sa fie mentinuta stabilitatea politica, sa poata jegurile astea sa dea banii la FMI si sa vanda tot din tara, pe nimic.

BULA 24-01-2013 - 04:56

Era pentru Neacsu.

Zenovia-Zamfira 24-01-2013 - 02:07

Asa este, dar fiti siguri ca Istoria o sa zica:
Mata Hari si cu Neacsu au facut pe ei de frica

ValVerde 23-01-2013 - 23:44

“neacsum
23-01-2013 at 23:17
Interesant este ca au taiat si comentariile mele, desi nu injuram pe nimeni si nici DXN nu a injurat. Ce lucruri or fi deranjat in discutiile mele cu DXN ?”

===

Hahahah…pune de un embargo Neacsule si nu le mai trimite nimic ! 🙂

PS1. Ramine intre noi: am pile la ZV
De cite ori devi supervioi in a ma combate, te taie prietenii mei de acolo de sus in schema.

PS2. Daca vrei sa iei din dilema asta, trebuie sa dai dreptul. C-asa e-n tenis!
Invita-l si tu pe Batca la un sprit si scoate darul.

PS3. Stati mai departe unul de altul, nu va uitati direct unul in ochii celuilalt si doamne fereste sa va pupati la plecare.
Amindoi aveti barba, sinteti chipesi si o sa-l derutati pe bietul Jan

DXN 23-01-2013 - 23:47

Vale,
De ca nu ma pot certa cu tine?

CONGO 24-01-2013 - 02:20

@@@ CATRE FORUMISTI, ROMANIA INTREAGA, SI GLOBUL PAMANTESC!

Nu se mai poate posta ca lumea pe acest articol, deci articolul este nul si neavenit, iar domnul Neascu sa faca bine sa-l dea jos, ca noi nu avem nevoie de o asemenea magarie, care sfideaza legile internetului si ale naturii, deci este poluant si ilegal

BULA 24-01-2013 - 04:57

Facurati varza acest forum, cu cenzura voastra fara rost. Sunt rupte legaturile dintre comentarii.

BULA 24-01-2013 - 05:04

Domnule Neacsu, chiar credeti ca daca li s-ar da medicilor salarii mari ca-n Occident, astia ar fi corecti ? Nu v-ati convins ca metoda asta nu functioneaza ? Judecatorii au deja megasalarii nesimtite, cica sa nu fie tentati la spagi, si uite ca Justitia merge foarte prost. De ce au, de aia le vine pofta mai mare dupa bani.

Trebuie sa se dea cu parul in ei, sa-i bage la puscarie la cea mai mica abatere. Numai asa se disciplineaza lumea la noi, prin frica.

BULA 24-01-2013 - 05:11

Domnule Neacsu, astept cu nerabdare sa va depasiti frica si parsivenia intrinseca (de care sufera toti romanii) si sa scrieti articole serioase in care sa analizati cum s-a distrus industria Romaniei, la ordin din afara tarii. Ca fara industrie nu sunt bani nici pentru pensia dupa care plang acum militarii disponibilizati.
Am rabdare multa, numai Dumnezeu sa nu-mi faca vreo surpiza si sa nu mai apuc ziua cand veti face ce v-am zis. Grabiti-va, nu lasati pe maine ce puteti sa faceti acum.

dinu 24-01-2013 - 18:15

@שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ@
Ce bine e sa dai sfaturi, cand nu esti in transee!!Crezi ca acolo e chiar asa de bine? Terminati odata cu propaganda asta , ca in vest umbla cainii cu covrigii in coada. Am fost acolo! Am putut castiga bani frumosi, dar nu te lasa autohtonii…Isi apara si ei interesele. Putini rezista si trebuie , si acolo, sa pupi multe funduri ca sa rezisti. Asa ca las-o mai moale, tu cel cu nume in scriere araba( sau cuneiforma?)Cat despre jupan neacsu ( vezi ca te-am scis cu litere mici-poate intelegi de ce ..!) nu mai am comentarii!

dinu 24-01-2013 - 18:16

Halal ziar online. Cand postez eu si unde apare afisat! Mai mare rasul! Am zis eu ca ies , dar mai astept. Poate , poate intrati in normalitate….

LICA 25-01-2013 - 19:06

ANOMALII DE TIP MAFIOT ALE SMECHERIRII PENSIILOR UNEPERISTO/ANCMRR.
Nr.plata Cuantum Cuantum
mandat pe L.164/2001 pe L.263/2010
36554255 3.072 lei 95.952 lei
535516004 4.576 lei 53.675 lei
56556968 48 lei 4.980 lei
52553101 3.466 lei 410 lei
56561303 5.633 lei 1.037 lei
04553171 3.072 lei 12.299 lei
52552044 3.072 lei 8.168 lei
11551065 3.072 lei 3.072 lei
17555417 3.072 lei 3.072 lei
01551089 2.507 lei 2.507 lei

jan dinu 25-01-2013 - 19:59

—– Lacustele —-.
Mici cu aripi – vietatzi …
Zboara’n zgomot peste toti
Au un zumzet prea ciudat .
Unde vin totu’i uscat ….

Ele au ca preferinte
Locuri mari pentru sedinte
Intre ele se cunosc ..
Mai ales cind e ospatz ..!
JD-USA ( SIR of DREAM )..

..

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult