Acasa Opinii Coruptia la romani. Voievozii (1)

Coruptia la romani. Voievozii (1)

scris de Ziua Veche
3 afisari

Coruptia reprezinta o tema extrem de prezenta in spatiul public romanesc, un rau fundamental cu care lupta toate guvernarile post decembriste. Dupa douazeci de ani de lupte coruptia este bine-mersi in continuare. Cum functioneaza coruptia? Simplu: un reprezentant al statului face ceea ce ar trebui sa faca in schimbul unei sume de bani sau a unor avantaje de orice natura. Un reprezentant al statului isi indeplineste datoria in schimbul unor foloase necuvenite. Asta la un nivel mic. La nivel mare, reprezentantul statului directioneaza fondurile publice in directii folositoare prietenilor/ sponsorilor sai care l-au ajutat in campanie. Fondurile stranse de la contribuabili – si care ar trebui folosite in folosul contribuabililor – se duc catre alte zari. Astfel statul nu isi indeplineste principala misiune: colectarea fondurilor publice si folosirea lor in interesul comunitatii.

In tot timpul acestor ultimi 20 de ani de combatere a coruptiei au aparut multe opinii care sustin ca fenomenul coruptiei reprezinta o constanta a istoriei romanilor. Romanii ar fi cumva conditionati – genetic, cultural – catre coruptie. Sunt citate numeroase exemple istorice – insa aproape niciodata nu sunt luate in considerare conditiile istorice ale respectivelor exemple. Relatia contribuabil – finante publice – reprezentantul statului nu este evaluata in functie de regulile si normele perioadei luate in discutie.

Statele romanesti au luat nastere tarziu fata de alte state europene – undeva la mijlocul secolul al XIV lea si multe din opiniile care considera coruptia drept o conditionare a romanilor sustin ca acest fenomen a aparut o data cu societatea romaneasca. Insa trebuie vazut si modul in care functiona societatea romaneasca in secolele XIV-XVII. Principala activitate economica a tarilor romane medievale era reprezentata de agricultura. O agricultura extensiva, ce urmarea cresterea productiei prin extinderea suprafetei cultivate, nu prin imbunatatirea tehnologiei. O prima consecinta era faptul ca mosiile nu erau apreciate in functie de suprafate terenurilor ci in functie de numarul satelor – respectiv numarul bratelor capabile sa exploateze terenul. Veniturile visteriei voievodale din impozitarea taranilor erau mici – iar boierii proprietari de mosii erau scutiti de plata impozitelor, la fel ca si taranii aflati in proprietatea lor. Cea mai importanta sursa de venituri pentru visterie era reprezentata de comert si de taxarea rutelor comerciale majore (de-a lungul carora au si aparut statele medievale romanesti).

Din punct de vedere social tarile romane erau conduse de o clasa nobiliara diferita de nobilimea clasica occidentala. In vestul Europei monarhul acorda pamanturile unor nobili, care la randul lor le acordau altora, rezultand astfel o piramida a ierarhiei feudale. In tarile romane singurul proprietar de pamant era considerat domnitorul care daruia sau confirma mosiile in numele lui Dumnezeu, in calitate de reprezentant al sau pe pamant. Nobilimea in tarile romane nu era ereditara, fiind o nobilime de dregatorie: cel care intra in slujba domnului era innobilat prin aceasta.

Initial nu a existat o casierie publica in acceptiunea actuala. Proprietatile statului erau satele (cu bratele lor de munca) si mosiile ce trebuiau exploatate. Pentru intretinerea unei cetati de exemplu nu erau alocati bani de la buget (visterie) ci erau concesionate cetatii respective un numar de sate, ale caror venituri erau folosite pentru reparatiile curente, hrana soldatilor etc. La fel si administrarea justitiei era “concesionata”. Prima instanta de judecata era cea a obstii satului, a doua era cea a stapanului locului, boierul care era proprietarul mosiei – sau cel mai adesea boierul desemnat de voivod ca administrator al respectivei mosii. Pentru judecarea fiecarei cauze boierul respectiv percepea o taxa, la fel si ultima instanta reprezentata de voievod si divanul domnesc. La fel, paza cetatilor de granita unde erau colectate taxele vamale era incredintata unor boieri care incasau aceste taxe in numele domnitorului.

Sistemul acestor concesionari ar putea parea coruptie la o prima vedere: voievodul incredinta unor persoane fizice veniturile din proprietatile statului in schimbul prestarii de servicii militare. Nobilimea romaneasca medievala a fost o nobilime de clan. Familiile extinse, inrudirile si cumetriile – aceasta tesatura sociala bazata pe legaturi de sange constituia modelul de organizare a nobilimii romanesti. Clanul avea reprezentant pe langa voievod pe cel mai puternic membru, care garanta implicarea totala a clanului de partea monarhului, si asta mai ales in caz de razboi. In lipsa unui aparat functionaresc, in lipsa unei “organizari statale” in acceptul modern al termenului, tarile romane functionau pe baza concesionarii veniturilor statului catre conducatorii unor clanuri razboinice.

Coruptia la romani. Fanariotii (2)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult