"De Bello Isllamico" | Ziua Veche
Acasa Opinii „De Bello Isllamico”

„De Bello Isllamico”

scris de Doru Dragomir
7 afisari

Secolul 21, și asta se observă cu ochiul liber, nu este nici mai religios, nici mai spiritual, ci poate mistic, dacă ne gândim că numărul naivilor planetei crește exponențial, legându-se bunăstarea materială și spirituală a acestor nefericiți ai lumii de fabulos și de mai multă fatalitate. La români, nici azi nu au dispărut din mentalul valah fatalisme  precum „fie ce o fi, cu Dumnezeu înainte”, sau „ce ți-e scris în frunte-i pus”.

Stan-Petrescu-editorialist-Ziua-VecheDe bună seamă, că marile religii ale lumii nu au adus nici până azi mântuirea promisă miliardelor de creduli ai planetei, au epuizat orice fel de argument metafizic, au pierdut teren imens în fața unei realități crude în care trăiesc și se războiesc miliarde de „speranțe fără nicio speranță”, salvarea lor așteptată mii de ani de la un Mesia,  aflat în ceruri, refuzând să vină, ceea ce explică, în mod evident, eșecul spiritual al civilizației lumii de azi.

Secolul precedent s-a finalizat cu un bilanț de un tragism inimaginabil, pentru că a fost brăzdat de cele două războaie mondiale, cele mai devastatoare din istoria omenirii, desfășurate sub stindardul unor ideologii numite creștinism, patriotism, naționalism, fascism, comunism și imperialism,  rezultatul conducând la un bilanț cu peste 80 de milioane de oameni, căzuți pe câmpul de bătaie, dar și cu alte zeci, dacă nu sute de milioane de morți, datorate spațiului concentraționar al secerei și al ciocanului, simboluri vinovate de nașterea Holocaustului Roșu, neadus încă la judecata supremă a umanității.

Acest secol nu ne sugerează salvarea morală, nu ne aduce mai multă libertate, nu ne aduce mai multă încredere și bucurii, ci se prezintă încrâncenat, confuz, extrem de războinic, de sângeros, de sălbatic, de fanatic, de mistic, de prea multă resemnare, de obsesiv, de panicard, de înfricoșător și supraîncărcat de pâine și circ, două articole ieftine prezentate în ambalaj  digitalizat, cu rol de entertainment, de educație iluzorie globală ce dă de zor roată planetei, ca într-un dans abulic,  antrenând, în acest fel, promiscuitatea tuturor raselor umane într-un colosal joc al minciunii al cărui sfârșit se va suprapune peste debutul viitoarelor dictaturi perfecte.

Acest secol a declanșat cel mai tiranic și mai întins proces de fraudare morală a spiritului și averii materiale a fiecărui trăitor de pe pământ, plasând ființa umană dincolo de deșertăciune, într-un neant în care vom fi uimiți să descoperim o altă lume, de iad, aceea a multitudinii de culturi și, evident, conflicte, aceea a polarizării acute a societății,  în care aroganța unor grupuri elitiste mici, deținând toată puterea, refuză să lase loc afirmării altora mai mari, mai întinse, dar foarte sărace, cărora  lipsindu-le puterea de reacție și de luptă cu asemenea monștri ai puterii absolute, se vor lăsa antrenate până la a accepta, ca pe un fapt banal, propria extincție spirituală, materială și fizică.

Suntem de acord, că tot acest nou context global societal al Europei secolului XXI, în care se nasc, trăiesc și dispar generații, se întâmplă pe un fundal, neândoielnic, religios, dar în care, din păcate, credința în cultură, istorie, tradiție nu mai înseamnă nimic, acest debut de secol fiind cuprins de spaime, fantasme, fanatisme și uriașe minciuni mass-media, pentru că religia nu a reușit să se mai impună, așa cum și-au dorit fondatorii ei, din simplul motiv că aceasta nu mai are puterea să convingă pe cei „neimplicați religios” și al căror număr este într-o continuă creștere.

Un posibil eveniment spiritual atractiv, la scară planetară, nu va avea loc, deoarece adevărul a fost dat jos de pe piedestalul binelui și înlocuit, brutal, cu „binele” iluzoriu, numit minciuna totală, iar extinderea acestei fațete negre a moralei s-a datorat, în primul rând, faptului că laicii din țările occidentale au devansat, într-o pondere riscantă, numărul credincioșilor, aceștia din urmă, scăzând numericește în mod alarmant, pentru că noile generații refuză să mai creadă într-o poveste irațională, dialectic și nu metafizic vorbind, cum că dintr-o virgină s-a născut un om, este declarat fiul lui Dumnezeu, moare ca ființă umană și înviază ca un preaputernic zeu, mântuindu-ne pe noi toți. Nimeni nu mai crede în această repetabilă ficțiune,care de vreo de două mii de ani a însemnat magia și forța celui mort și înviat în bazilicile lumii și pe care Testamentul Nou  a romanțat-o în vreo patru variante, fiecare dintre acestea purtând numele unui apostol.  

La toată această criză spirituală mai trebuie adăugată gigantica explozie a științei și înaltei tehnologii, care cu o imensă putere, multiplicată cibernetic, modelează, în timp real, cuvântul, binele și răul în miliarde și miliarde de ipostaze, sugerând plăpândei ființe umane un alt model de manipulare, servită continuu, pe canalele televiziunilor globale, de către atotputernicul – deus ex machina.

Făcând trimitere la Malraux, secolul XXI va fi religios, dar de factură islamică, iar dacă ne gândim că aproape o treime din populația lumii este cu Profetul Mahomed și că islamiștii se mențin într-un ritm de creștere demografică alarmant,  peste câteva decenii, mai bine de jumătate din populația globului va fi obligată să se roage la Allah într-un potențial imaginar stat islamic global.

Religia creștină nu va mai însemna nimic, pierzându-și din magia divină, din strălucirea ei morală de odinioară, din organizarea, disciplina și ierarhia sa proverbială, faptul religios, banalizându-se, zi de zi, lăcașurile de cult se vând, se înstrăinează altor culturi, sau se  închid. Aceste țări laicizate excesiv devin primele ținte sigure pentru islam. La porțile creștinătății euroatlantice marea invazie islamică s-a pornit cu primele ei eșaloane înaintate –  migrația  ilegală.

Acum, la debutul acestui mileniu, adevărata criză mondială este pe cale să înceapă, invazia musulmană pornită greu, dar sigur, nu mai poate fi stăpânită, mai ales dacă acest fenomen de proporții are adeziunea unor complicități politice dinlăuntrul UE și al Organizației Națiunilor Unite.

În marile orașe europene ale secolului XXI, soldații islamului aruncă cu pietre în credincioși creștini, în timp ce imamii fac propagandă, în plină stradă,  că tot mai mulți necredincioși trec la islam. Încet, încet liderii politici europeni acorda credit unei comunități islamice fanatice, care dorește, cu orice chip, să decapiteze Europa și să aducă iadul într-un areal de peste cinci milioane de kilometri pătrați.

Pe teren, autiștii euroatlantiști și europeniști dau din colț în colț ca niște capre beţe, neștiind ce decizie să mai ia și refuză să admită evidențele din propriile lor țări cancerizate, deja, de agresiunea islamului. Ei nu sunt preocupați de uriașul Exod care a început din Asia și Africa și nici de războaie care să le aducă profituri dintre cele mai mari, așa cum s-a întâmplat în secolul trecut, deoarece șmenarii globali au găsit alte mijloace, mult mai perverse, pentru dosirea banilor planetei. Cei aproape șapte miliarde de consumatori  ai lumii și-au pierdut suveranitatea din momentul când multinaționalele asasinilor economici, cu o justiție numai a lor, își permit să pună profitul și afacerile deasupra drepturilor cetățenești, deasupra statelor cu drapel de complezență la ONU, dictând, oricând doresc cerberii lumii globalizate, ce fel de conduită politică să adopte Ceilalți, pentru că ei și numai ei dețin toată puterea și nu sunt impresionați de aceste invazii în contra lumii civilizate, nu sunt preocupați de războaie de anvergură, pentru că acestor companii transnaționale, în fiecare secundă, le intră în conturi sute de milioane de dolari, fără să se tragă un cartuș.

Majoritatea statelor lumii, care împodobesc cu drapelele lor colorate fațada ONU, cunosc faptul că acolo s-a clocit sfânta și utopica justiție internațională, rezervată doar pentru căței. Acestora li s-a adresat Sfântul Părinte Francisc cu promisiunea că binele absolut se află în ceruri, că cei mari trebuie să fie mai temperați și să aibă grijă de mediu, că trebuie să-i primim  în casele noastre pe refugiații dislocați din arealele lor islamice de către acei lideri ai lumii care țin cu tot dinadinsul să ne dea, de la Tribuna ONU,  lecții de umanism, democrație și justiție dreaptă, că războiul și fanatismele religioase pot pune în pericol pacea lumii și că vor avea grijă de tot și de toate.

Fabula lui Jean de La Fontaine, „Lupul și mielul”, sună nefiresc de global și actual la ONU, astăzi, pentru că decizia celui mai tare va rămâne în veci inatacabilă, în ciuda argumentelor miliardelor de mielușei care fac foamea zilnic și se adapă  din avalul uriașului fluviu de apă global, păzit de lupii Planetei.

Europa celor două milenii de civilizație creștină o ia pe urmele Imperiului Romei, riscând să piară prin corupție, fără luptă, fiind atacată pe mai multe direcții de către soldații islamului pregătiți să o ocupe cu flamurile lor negre.

Europa se află din această vară sub baricade, Ungaria a mobilizat armata și a scos tancurile la frontiere, traficul pe autostrăzile europene este blocat, s-au reintrodus controalele la granițele statelor, Europa unită, încetând să mai existe. Das Mädchen Angela, „puștoaica” lui Helmut Kohl și fiică de pastor protestant, ajunsă Cancelar, își distruge propria imagine și își pune țara în pericol, acceptând ca milioane de migranți să ocupe Germania. Când a constatat că țara a fost invadată de brute analfabete și murdare care, odată ajunse în Țara Promisă au început să vandalizeze orașele, să țipe pe străzi Allah Akhbar, să facă greva foamei pentru bani, Angela Merkel și-a revenit din euforia gloriei mamei răniților. Europa, așa cum o știm noi, ca o vitrină a dezvoltării economice și a democrației autentice, a încetat să mai existe, cedând fără luptă Islamului, sălbăticia care promovează pe pământ european Sharia, crima prin decapitare, violurile, agresiunea stradală, tortura femeilor albe, atacurile teroriste la instituțiile statului.

Bătrâna Anglie a devenit mai mult laică decât își închipuie Regina și o țintă sigură a Islamului care forțează tot mai mult introducerea Șhariei pe pământul lui Robin Hood. În mod asemănător stau lucrurile pe pământ danez, olandez, suedez, norvegian, unde numărul violurilor femeilor albe este îngrijorător, iar infracționalitatea datorată acestui ocupant „nevinovat” a întrecut orice închipuire, ca să nu mai vorbim de actele teroriste de la Londra și Madrid, săvârșite de teroriștii islamici naturalizați europeni.

România, încă neatinsă de acest exod musulman, este prinsă în jocul călușarilor politici imaturi, fiind de acord să permită calului arabo-troian să o tranziteze, intrând, astfel, cu mare spectacol televizat, în febra pregătirilor de corturi pentru primirea sălbaticilor ce vin din deșerturile Asiei și Africii.

Vecinii maghiarii, mai hotărâți, au declarat că nu vor ca religia, cultura și modul lor de viață să fie schimbate, în timp ce românașii noștri imaturi, cu aere de lideri penali europeni, prin vocea nulităților Ponta și Aurescu, i-au făcut autiști și rasiști pe unguri, pentru că aceștia vor să-și apere țara. În România s-a ajuns la un sistem politic discreționar, în toate palierele puterii, deoarece clasa politică, profund coruptă, nu mai este în măsură să comunice cu propriul său popor. Am devenit euroatlantiști cu acte în regulă, am devenit mai pe urmă europeniști, și mai, mai pe urmă autiști de drept. Islamul are drum liber și prin țara noastră.

Această stare de confuzie decizională a unei Europe paralizate politic va conduce, în mod indubitabil, la o radicalizare a extremei drepte în fața afluxului de imigranți, manifestații ostile refugiaților, desfășurându-se, în prezent, în mai multe țări europene. În curând, va fi atinsă o masă critică a rezistenței europenilor la provocările Islamului pe pământul lor, ceea ce indică un final dramatic, numit un mare război sângeros, între cele două culturi: cea creștină și cea islamică.

Încercata Franță a lui François Hollande, președintele care a câștigat alegerile cu voturile musulmanilor francezi, a uitat avertismentul dat cu peste o jumătate de secol în urmă de către generalul Charlles De Gaulle, președintele care  a dat independenta Algeriei, explicând într-un celebru discurs de ce Franţa nu poate şi nu va putea să-i integreze pe musulmani.

Acest citat este edificator și exemplul pentru toți lașii politici ai Europei: „Să nu veniţi să povestiţi basme. Musulmanii? V-aţi dus să-i vedeţi? I-aţi privit cu turbanele şi djelada-urile lor? Vedeţi bine că nu sunt francezi. Cei care propovăduiesc integrarea au un creier de colibri, chiar dacă sunt foarte savanţi. Încercaţi să integraţi uleiul şi oţetul, agitaţi sticla şi după o vreme se vor separa din nou. Arabii sunt arabi, francezii-francezi. Credeţi că populaţia Franței ar putea absorbi 10 milioane de musulmani care mâine vor fi 20 şi poimâine 40? Dacă noi facem integrarea (Franţa cu Algeria) dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom împiedica noi să nu vina în Franţa continentala când nivelul vieţii e mult mai elevat? Satul în care m-am născut eu nu se va mai chema Colombey- Doua Biserici ci Colombey Doua Moschei”.

Islamul vine către Europa cu un modus operandi al lui. El nu este o religie sau un cult, ci un stil de viaţă complet supus unor norme religioase, juridice, politice, economice, sociale şi militare. Religia este utilizată pentru a masca pe toate celelalte. În doctrina liderilor lor spirituali, islamizarea demarează atunci când o ţară are suficient de mulţi musulmani pentru a începe să pretindă concesii de natură religioasă. Ori, în Europa, cu mici excepții, societăţile deschise, bazate pe valori ale democrației și sensibilă la diversitatea culturală, la corectitudinea politică şi la toleranţă, consimt la cererile de natură religioasă ale comunităţii musulmane, celelalte componente, care definesc stilul lor de viață, revenind ulterior, impunându-se treptat, treptat.

Dacă acceptăm statisticile care spun că spre anul 2050 circa o cincime din populaţia Europei va fi musulmană, acest modus operandi, pe care l-am descris mai sus, își va fi desăvârșit opera mai devreme. Uniunea Europeană are în compoziția populației sale circa 5%, musulmani, care au deja o influenţă crescută în raport cu procentul lor în populaţie. Ei au ajuns, prin presiuni religioase, la un stadiu nesperat de avantaje, căci sunt  înfiltrați în toate sferele de influenţă şi acţionează ferm pentru ca autoritățile statelor unde au emigrat să le permită să se guverneze, ei înşişi, în conformitate cu legea islamică, scopul final al islamiştilor fiind instaurarea Șhariei în toate ţările din lume.

Deși se trag atâtea semnale de alarmă cu privire la pericolul Islamului, nu sunt semne că cineva de la capătul lumii civilizate a înțeles, iar când acești orbi și surzi care conduc lumea se vor trezi va fi deja prea târziu. Probabil că acest fenomen migraționist musulman este  dirijat, în ascuns, către ţările din Europa, făcând parte din vreun plan de islamizare cât mai rapidă a Europei, plan pe care ignoranții Europei și ai lumii nu îl cunosc.

Aceste concluzii sunt suficiente pentru a demonstra că un conflict deschis între Europa şi Islam este pe aproape. Probabil că la finalul acestei bătălii pe viață și pe moarte, dintre cele două civilizații, vreun cronicar anonim european, rătăcit prin nu știu ce moschee, va scoate de sub tipar, în mod clandestin, cea mai însângerată lucrare a secolului XXI, cu titlul suficient de sugestiv: „De Bello Isllamico”.

Uriașele transmițătoare globale de unde herțiene nu vor mai lansa în eter minunata voce a lui  Tom Jones cu al său superb cântec „Green, Green Grass of Home”, sau pe Franc Sinatra cu celebra lui piesă „My Way”, ci, de cinci, șase ori pe zi, vom auzi, cu teamă în suflet, „Allahu Akbar, we can!”

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult